Europa

articolul anterior articolul urmator

Incompatibili, infantili, imaturi. Generalizarea „cazului belgian“ în blocajul coaliţiilor imposibile

18
7 May 2021 09:09:22
Iulian Chifu
FOTO Shutterstock
FOTO Shutterstock

Apariţia partidelor anti-sistem, alături de cele extremiste, populiste şi progresiste, de aşa numitele partide „noi“, care neagă politicile convenţionale, clasice, tradiţionale, creează un spaţiu major al incompatibilităţilor declarate chiar din campaniile electorale.

 Ultimele runde de alegeri în Spania (locale), în Bulgaria, Israel, dar şi perspectivele din Republica Moldova, alături de eforturile de constituire a coaliţiilor cu mai mulţi parteneri au arătat limitele acestor linii roşii presetate în blocajele constituirii majorităţilor parlamentare, care se pot traduce în acuzaţii directe de infantilism şi imaturitate politică şi perpetuarea formulelor de instabilitate perenă în politica statelor democratice.

Modelul belgian ajuns caz şcoală în Europa contemporană

Primii implicaţi în asemenea combinaţii imposibile au fost belgienii. Raportul etnic-identitar valoni-flandri dublează, în Belgia, suma partidelor ideologice clasice, tradiţionale, peste care vin să se lipească partidele separatiste flandre, au stat un timp record de 589 de zile fără guvern (depăşind şi recordul negativ al Irakului după Saddam Hussein) între 26 aprilie 2010 şi 6 decembrie 2011. A fost considerat un lucru inedit şi excepţional, fără posibilitatea de a se repeta, la acest nivel, iar Belgia a putut funcţiona cu guvernul interimar. Dar de la algerile din 26 mai 2019, am avut de asemenea peste 100 de zile fără guvern federal în Belgia, dar şi fără guverne în cele două regiuni. Să spunem însă că Belgia e o singularitate, fiind fără guvern 194 de zile şi în 2007, 148 de zile în 1988, 107 zile după alegerile din 1979 şi 102 zile după cele din 1992.

Iată însă că „fenomenul belgian“ se extinde şi că nu mai avem de a face cu o singularitate, ci cu un fenomen repetabil în diferite state democratice europene. Astfel, situaţia din Bulgaria, în care după alegerile din aprilie 2019, nici unul dintre primele trei partide clasate, între care GERB al lui Boiko Borisov şi socialiştii, dar şi partidul ITN al lui Slavi Trifonov, cu al doilea rezultat, partid anti-sistem (există şi astfel de oameni) nu au reuşit să formeze o majoritate. Joacă în principal un rol incompatibilităţi istorice, linii roşii pretrasate în campanie, dar şi bătălia mai nouă între partidele noi şi cele tradiţionale, considerate angrenate în politici vetuste, corupte, departe de cetăţeni. De aceea la 11 iulie urmează noi alegeri anticipate.

În Spania, apariţia a două partide noi, Podemos (2014) şi Ciudadanos (afirmat plenar în 2017) a complicat spectrul politic, l-a fragmentat şi a creat noi categorii de incompatibilităţi în afara celor preexistente între populari şi socialişti, între partide naţionale şi cele separatiste catalane, inacceptabile în coaliţii. Li se adaugă partidul VOX (2013) de extremă dreaptă care creează şi el elemente de incompatibilitate şi lipsa de capacitate de coalizare pe motive legate de apartenenţa la extremă.

Cazul Israelului este cel mai ciudat, după 4 runde de alegeri anticipate în 2 ani, bătălia fiind dublată de tentativa de eliminare a longevivului Benjamin Netanyahu, aflat de miercuri, 5 mai, în postura de a nu forma guvernul. Aici a jucat un rol important şi sarabanda de partide arabe, reprezentând 20% din populaţia Israelului, neparticipante la coaliţii de vreun fel, azi obligatorii pentru formarea oricărui guvern între grupările Likud-ultraortodocşi şi extrema dreaptă şi coaliţia stânga-centru dreapta condusă de Yesh Atid-Yamina. Acum mandatul se află la Yair Lapid, care va împărţi, cel mai probabil, un mandat de premier cu Naftali Bennett, liderul partidului de dreapta Yamina, susţinuţi de Lista Arabă Unită. Netanyahu nu a reuşit să aducă împreună extrema dreaptă, cu precădere Partidul lui Bezalel Smotrich, alături de Ra’am, partidul islamist al lui Mansour Abbas. Eşecul noii formule, dacă opoziţia nu va da un guvern în următoarele 28 de zile,  duce la cea de-a cincea rundă de alegeri anticipate.

Fragmentarea spectrului politic şi faliile din societatea contemporană

Republica Moldova are, de asemenea, primele alegeri anticipate, după migraţia puternică a parlamentarilor între partide şi segregaţionism politic, respectiv apariţia de partide noi. Dar esenţialmente este vorba despre înfrângerea socialiştilor pro-ruşi ai lui Dodon în Prezidenţiale şi nevoia ca Maia Sandu şi pro-europenii din partidul său prezidenţial PAS să preia întreaga putere, la nivel naţional, în plină criză pandemică şi criză economică generată de pandemie, dar care se adaugă unei crize a lipsei de reforme şi a unei justiţii captive şi corupte.

Independenţa justiţiei şi combaterea corupţiei sunt principalele teme de discuţie. Şi aici, însă perspectiva PAS este de a lua majoritatea absolută, prin polarizarea alegerilor şi prin greşelile succesive ale PSRM şi ale lui Dodon. Totuşi, eventuala apariţie în Parlament a Partidului Nostru – sau Alianţa Renato Usatâi cum se numeşte astăzi prin asocierea cu Partidul Patria – şi, eventual, din nou a Partidului Şor ar crea noi incompatibilităţi şi chiar apare spectrul riscului legat de imposibilitatea creării unei majorităţi.

Dezbaterea relativă la fragmentarea spectrului politic are ca principală temă sofisticarea electoratului şi nevoia unei reprezentări mai corecte şi coerente. În fapt, avem aici şi instrumente distincte, noile partide populiste, extremiste, dar şi inedite, progresiste, care valorifică resursele internetului şi profită de pandemie şi lipsa confruntării politice directe şi a dezbaterilor pentru a se promova în prim plan. Şi a fi alese dincolo de greutatea strategică. Şi România a trecut prin această experienţă cu UNPR – partid de strânsură, PPDD, partidul televizor al lui Dan Diaconescu, cu AUR la ultimele alegeri parlamentare din decembrie şi, la apariţie, chiar cu USR, maturizat între timp.

Soarta partidelor noi poate fi categorisită în trei variante: partidele extremiste, care-şi păstrează miezul electoratului şi rămân izolate în spectrul politic, cele care se sting şi dispar după un mandat în Parlament, partide efemere, să le spunem, din lipsa capacităţii de a livra sau sunt rezervor pentru alte partide şi cele cu capacitate de adaptare şi consolidare. Cazul ultim, cel fericit, este cel al perenităţii politice şi maturizării electorale a partidelor noi. Această categorie ar putea să includă USR(USR-Plus), dar cel mai relevant este Syriza, partid plecat din extrema stângă anarhistă, ajuns la guvernare şi migrat într-un partid de centru stânga european care şi-a salvat ţara, Grecia, după faliment.

E adevărat că şi Syriza a trebuit să renunţe la gruparea Varufakis, care dădea nota extremistă şi intratabilă, înainte să asume o guvernare fezabilă şi de succes, care a transformat partidul într-unul ideologic tradiţional, luptându-se cu grupările anarhiste contestatare elene, la fel de tradiţionale în Grecia, care spărgeau magazine şi dădeau foc în protestele violente de stradă, după modelul pe care a apărut Syriza la origine.

Trasarea artificială a liniilor roşii în politică versus compromisul care compromite

Tema relevantă este cea a capacităţii de a evita trasarea artificială de linii roşi şi marcarea alianţelor imposibile în politică. Nu înseamnă a îndemna pe cineva să facă compromisurile care compromit, să se alieze cu zona extremistă inacceptabilă a politicii – AfD, Vox, Partidul Libertăţii, Adevăraţii Suedezi, AUR – ci ca opţiunile să fie lăsate deschise, în contextul perspectivelor cele mai probabile al unor coaliţii cu multe partide. Varianta majorităţii coerente şi guvernului unui singur partid e mai degrabă nerealistă şi accidentală în Europa.

Pe fond de emoţie şi ca efect de antrenare a unui val popular, PAS ar putea câştiga în Republica Moldova chiar majoritatea absolută, constituţională, cam ca partidul lui Zelenski, Servitorul Poporului din Ucraina de astăzi. Însă să nu uităm că acesta e doar un episod: Servitorul Poporului are astăzi nivelul de încredere al Blocului Petro Poroshenko, iar perspectiva este ca partidele clasice, ideologice, tradiţionale să fie cele care supravieţuiesc. Contraexemplul ar putea fi tocmai Verzii germani care cresc, ajungând un partid matur, şi socialiştii din SPD cu şanse mari de a face scoruri minuscule la viitoarele alegeri şi chiar de a dispărea din Bunderstag, dacă nu găsesc ideile şi personalităţile necesare să revigoreze politica şi atractivitatea partidului de stânga german.

În fapt, această stare de fapt reflectă falii majore din interiorul societăţii şi incompatibilităţi evidente între modul de a vedea viaţa şi opţiunile cetăţenilor, dar şi bătălii de orgolii personale între lideri, în societăţile imature democratic şi politic. Suma acestor combinaţii explozive este una ce duce la situaţia incapacităţii de formare a majorităţilor. Şi dacă Republica Moldova a dovedit şi capacitatea de a forma o Mare Coaliţie – contra naturii, incapabilă să supravieţuiască şi care a lăsat lecţii învăţate complicate, mai degrabă cu gust amar – actualul val împinge spre majoritatea partidului prezidenţial, dar valurile schimbării vor veni, eroziunea este naturală şi spaţiul real politic va reajunge la capacitatea de compromis şi cea de a forma coaliţii cu mulţi actori.

De aceea, întreaga dezbatere despre sisteme electorale, linii roşii, incompatibilităţi, imaturitate democratică şi infantilism politic trebuie plasată în contextul lecţiilor învăţate europene, cele de a forma un consens cu mulţi actori (27, altădată 28 de state) şi de puterea normativă a UE, deci instrumentul legal care ordonează şi dă garanţii tuturor statelor membre, tot aşa cum acordurile de coaliţie bine negociate şi acoperite juridic dau garanţii membrilor unei coaliţii.

În rest, plasarea marilor probleme geopolitice sub preş ajută acum, va mai ajuta, poate, la menţinerea unui guvern timp de un mandat, dar ele sunt tot acolo, iar nesoluţionarea lor(ca şi a conflictelor îngheţate, vezi Transnistria) va menţine în continuare marile falii identitare, de orientare geopolitică şi de opţiuni strategice în sânul societăţii. Pentru că ignorarea unei probleme poate ajuta, prin ambiguitate constructivă, la amânarea ei şi depăşirea momentelor politice sau electorale delicate, dar această abordare nu reprezintă, în nici un fel, o soluţionare definitivă şi refacerea coeziunii societale şi crearea de premise pentru rezilienţa societăţii.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

18 Comentarii

Utilizator Adevărul
7.05.2021, 10:18:59

Comentariu considerat abuziv.

Had
7.05.2021, 10:29:44

Nu mai departe de Romania : Fortuit s-a organizat o coalitie intre un partid traditional PNL si unul extremist neomarxist USL . Nu a durat 2 3 luni ca deja sunt in razboi .

+1 (3 voturi)
Lucifer
7.05.2021, 10:31:20

De ce mi-aţi tăiat postarea?

-10 (14 voturi)
Davide Isa
7.05.2021, 10:50:04

De "onesti" si "principiali" ce sunt, Lucifer... Cica presa "libera" .

-7 (13 voturi)
Lucifer
7.05.2021, 11:31:07

Nu era nimic injurios sau indecent, pur şi simplu nu înţeleg. Este deja scandalos.

-8 (18 voturi)

Vezi toate comentariile (18)

Modifică Setările