Insuportabilul bine din Est

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ce-şi pot dori mai mult Putin şi emulii săi locali decît să se poată 
ocupa în voie de binele încercatelor popoare est-europene? Totuşi, avem 
un licăr de speranţă: uimitoarea ridicare civică a românilor, care arată
 că au înţeles, în sfîrşit, avertismentul lui Tzvetan Todorov – „Nu poţi să adormi doar pentru că democraţia e mai bună ca totalitarismul“.
Ce-şi pot dori mai mult Putin şi emulii săi locali decît să se poată ocupa în voie de binele încercatelor popoare est-europene? Totuşi, avem un licăr de speranţă: uimitoarea ridicare civică a românilor, care arată că au înţeles, în sfîrşit, avertismentul lui Tzvetan Todorov – „Nu poţi să adormi doar pentru că democraţia e mai bună ca totalitarismul“.

Prinşi în vîrtejul intern ne-a găsit vestea morţii lui Tzvetan Todorov. Ne rămîne avertismentul de pe urmă al acestui dedicat umanist antitotalitar. „Ispita binelui este mult mai periculoasă decît aceea a răului“, spunea filozoful bulgar stabilit la Paris. În acelaşi interviu, la finele lui 2016, Todorov preciza: „Rămîn discipolul lui Vassili Grossman, pentru care răul vine în special de la cei care vor să le impună altora binele“.

Un gînd de o actualitate alarmantă la Bucureşti, dar străin, bănuiesc, artizanilor asaltului asupra statului de drept. În schimb, devine cert că isprăvile omologilor de la Varşovia sînt o sursă de inspiraţie pentru PSD.

Partidul Lege şi Justiţie (PiS) şi-a asigurat, recent, controlul asupra Tribunalului Constituţional, ultimul obstacol în calea ofensivei autoritare a majorităţii ultraconservatoare. De la accederea la putere, în noiembrie 2015, formaţiunea condusă de Jaroslaw Kaczynski a restrîns gradual libertatea presei, dreptul la protest, finanţarea ONG-urilor, accesul Opoziţiei la mass media publice şi a procedat la epurarea administraţiei şi a instituţiilor statului. A încercat, de asemenea, interzicerea totală a avortului, în condiţiile în care legislaţia poloneză este deja una din cele mai restrictive în această privinţă. Nu mai puţin de şapte legi au afectat, în ultimul an, componenţa şi neutralitatea instanţei abilitate să vegheze la constituţionalitatea legilor, după care a urmat numirea în fruntea sa a unui preşedinte apropiat Puterii. Fiecare măsură abuzivă a scos zeci de mii de oameni în stradă. Unul dintre mesajele protestatarilor a fost: „Majoritatea nu înseamnă dictatură“. Însă deciziile cu caracter social ale guvernului încă-i asigură acestuia un solid sprijin popular.

Aşadar, scenariul nu e original. Dar pare de succes, cel puţin pe termen imediat. Nici manifestaţiile, nici recomandările Comisiei Europene n-au stăvilit asaltul consecvent asupra democraţiei şi drepturilor cetăţenilor. Încă din ianuarie 2016, Comisia Europeană a declanşat, în premieră, procedura pentru apărarea statului de drept în Polonia, iar premierul Beata Szydlo a fost convocat să dea explicaţii în plenul Parlamentului European. Dar PiS şi-a urmat drumul, acuzînd Bruxelles-ul de amestec în confruntarea politică internă. Iar Viktor Orbán l-a asigurat pe Kaczynski că va opune veto-ul său oricărei încercări de sancţionare a guvernului naţionalist-eurosceptic de la Varşovia. Şi celelalte două membre ale Grupului de la Vişegrad, Cehia şi Slovacia, se simt mai apropiate de vecinii lor decît de Bruxelles. Pentru suspendarea dreptului de vot în Consiliul European e nevoie de unanimitatea celorlalte state din UE.

„Majoritatea nu înseamnă dictatură“

Recent, vicepreşedintele Comisiei, Jyrki Katainen, a avertizat Polonia: „Nu putem face compromisuri în privinţa statului de drept. Ori sînt respectate principiile statului de drept, ori nu. Dacă nu, atunci Europa nu poate păstra tăcerea“. La 20 februarie a expirat ultimatumul dat autorităţilor poloneze pentru a răspunde solicitărilor de revenire la statul de drept.

Aceasta e periferia iliberală în care Dragnea şi Tăriceanu au început să împingă România imediat după ce s-au instalat la guvernare. Prevalîndu-se de ma­jo­rităţi parlamentare solide, acest tip de lideri populişti sugrumă independenţa Justiţiei şi a presei. Iar în plan economic îi apropie dezideratul extinderii controlului de stat şi ostilitatea faţă de companiile străine, care, în Ungaria, au fost afectate de naţionalizări şi supraimpozitare. În această logică se înscriu acuzaţiile lui Dragnea pentru compromiterea multinaţionalelor.

Încolţită de Putin şi Trump, sfîşiată între federalişti şi suveranişti, confruntată în acest an cu alegeri decisive în Olanda, Franţa şi Germania, ocupată să definească o viziune salvatoare a proiectului european, pentru a 60-a aniversare, la 25 martie, a Tratatului de la Roma – în acest context, UE are de dat un răspuns şi acestei provocări majore: încălcarea valorilor ce stau la temelia Europei Unite de către state care au aderat recent şi care îşi încalcă obligaţiile asumate.

Cel mai mare risc pentru est-europeni ar fi ca îndepărtarea voluntară de spiritul european să servească organizării în cercuri concentrice a Europei viitorului.

Raportul Verhofstadt privind posibile evoluţii şi ajustări ale structurii instituţionale actuale a UE, votat săptămîna trecută în Parlamentul European, era cît pe-aci să constituie punctul oficial de pornire spre o Europă cu două viteze: „După adoptarea capacităţii bugetare pentru zona euro, atunci cînd Parlamentul şi Consiliul votează cu privire la decizii destinate în mod expres zonei euro, toţi deputaţii să poată participa la vot; totuşi, s-ar putea avea în vedere o abordare potrivit căreia numai voturile de la deputaţii în Parlamentul European, care au fost aleşi în zona euro, să fie luate în considerare, iar voturile deputaţilor şi ale reprezentanţilor statelor membre din afara zonei euro sînt considerate voturi consultative neobligatorii, în scopul de a păstra structura instituţională unică“, se arăta în varianta iniţială a textului. Raportul a fost adoptat la limită, dar această propunere privind diferenţierea voturilor eurodeputaţilor a fost respinsă. Un fapt îmbucurător, însă avertismentul persistă. Viziunea nu e singulară.

Mai radical, premierul valon Paul Magnette declara, la începutul lunii, într-un interviu menit să marcheze un sfert de secol de la semnarea Tratatului de la Maastricht, că e de dorit ca modelul Brexit să fie urmat de ieşirea din UE a Poloniei, Ungariei, României şi Bulgariei, ţări cu care s-ar putea încheia acorduri comerciale şi de parteneriat de către ceea ce ar rămîne din UE – un grup de state prezentînd, în opinia liderului socialist, avantajul de a fi apropiate ca PIB şi model social-economic şi de a avea o populaţie în continuare mai numeroasă decît a SUA.

Acestea nu sînt viziunile unor eurosceptici. Atît Verhofstadt, cît şi Magnette sunt pro-europeni convinşi, care încearcă să imagineze o ieşire a UE din impasul actual. Există, aşadar, riscul ca urgenţa şi amploarea acestei operaţiuni să nu mai permită salvarea problematicilor.

Ce-şi pot dori mai mult Putin şi emulii săi locali decît să se poată ocupa în voie de binele încercatelor popoare est-europene? Totuşi, avem un licăr de speranţă: uimitoarea ridicare civică a românilor, care arată că au înţeles, în sfîrşit, avertismentul lui Tzvetan Todorov – „Nu poţi să adormi doar pentru că democraţia e mai bună ca totalitarismul“.

(Apărut în Dilema veche, nr. 679, 23 februarie–1 martie 2017)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite