INTERVIU Horia Blidaru: „Ţara şi libertatea nu sunt veşnice. Să nu le risipim“

FOTO Mediafax/Bogdan Baraghin

România este o ţară care, pentru a recupera decalajul faţă de Occident, are nevoie de o descătuşare a tuturor energiilor naţionale, printr-o înţeleaptă politică a diriguitorilor ţării. Din păcate, senzaţia generală este că o asemenea politică lipseşte şi că nici nu va apărea curând din cauza slabei calităţi a clasei politice actuale.

Horia Blidaru, fondator coordonator al forumului de cooperare europeană şi educaţie democratică Europolis, fost expert europarlamentar, a analizat într-un interviu acordat Europunkt necesitatea unui plan judicios de dezvoltare a României, eşecurile înregistrate până acum în acţiuni importante precum preluarea Preşedinţiei Consiliului European sau sărbătorirea Centenarului Marii Uniri şi posibilitatea de a rata şansele oferite de unul dintre cele mai favorabile contexte din istoria modernă a României.

Domnule Horia Blidaru, ce este Europolis?

Horia Blidaru: E o încercare de a aduce alături români cu expertiză şi grijă pentru destinul european al acestei ţări. Europolis se constituie ca forum civic cu două coordonate de activitate. În primul rând, ne dorim să organizăm un dialog structurat şi constant între românii din instituţiile europene şi reprezentanţii autorităţilor naţionale, având ca obiectiv imediat pregătirea Preşedinţiei române a Consiliului UE din 2019 şi pe termen lung o mai eficientă valorificare a şansei europene pentru România. Totodată, vom acţiona pentru promovarea valorilor europene în societatea românească şi pentru încurajarea spiritului participativ, a cetăţeniei active, în vederea consolidării democraţiei reprezentative.

Cum vi se pare că se desfăşoară pregătirile pentru mandatul României la vârful UE?

Mă îngrijorează perspectiva unei preşedinţii româneşti a Consiliului UE insuficient pregătite. În prima jumătate a anului viitor va fi testul de maturitate al României ca membră a Uniunii Europene. E alarmant faptul că nu pare să fie o temă îndeajuns de importantă pentru agenda naţională. Din păcate, dezbaterea publică e confiscată, într-o avalanşă dramatică pentru ţară, de subiecte minore.

De altfel, mi se pare rău prevestitoare indiferenţa cu care suntem pe cale să ratăm Anul Centenar. Această aniversare a unui secol de la Marea Unire ar trebui să fie un moment de regăsire şi de bilanţ.

Mai sunt şase luni, totuşi, din Anul Centenar şi până la preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene. Încă se mai pot face lucruri.

Probabil că se va încerca o salvare a aparenţelor şi într-un caz, şi în altul. Dar se irosesc şanse unice. În cazul Centenarului României Mari, ar trebui să avem o dezbatere serioasă despre răspunderea noastră, a românilor, în eşecul din 1940. De ce a durat România Mare doar 22 de ani? E simplist şi neproductiv să dăm vina pe cauze externe. De ce e importantă această reflecţie? Pentru că democraţia românească nu era deloc sănătoasă când s-au abătut asupra ei succesivele valuri totalitare.

Cât va rezista democraţia noastră? Se poate susţine pe propriile picioare la aproape trei decenii de la căderea comunismului?

Mi se pare grav faptul că unii redescoperă discursul suveranist, perfecţionat la noi în mod nociv de Ceauşescu. Şi, brusc, vor o Românie independentă. Independentă de cine? De UE şi NATO, de lumea occidentală a valorilor democratice şi a statului de drept? Aceşti falşi patrioţi sunt pe cale să-şi închine ţara dictatorilor estici, numai să fie ei lăsaţi să stăpânească în voie şi impunitate peste un nou Belarus.

Ştim din istorie ce poate urma în acest spaţiu de intersecţie a marilor puteri. Sute de ani am fost teren de dispută între vecini mai puternici. Cred că riscăm, în actualul context geopolitic, finalul răgazului istoric post-comunist. De asta nu e bine deloc că ratăm aceste ocazii de introspecţie centenară, respectiv de afirmare europeană.

Care este cauza de fapt? Ce ne lipseşte, în acest sens, ca ţară? Un proiect?

Arghezi obişnuia să povestească o întâmplare din primul război. Cam aşa suna: după o zi de lupte grele, îl întreabă el pe un rănit: de ce vă retrageţi? Pentru că vin nemţii, răspunde soldatul. Şi ce dacă vin? Trag de mama focului, au scule, zice soldatul. Ce scule au? Tunuri. Şi ce, noi nu avem scule? Ba da, zice soldatul, dar n-avem nemţi.

Cam aşa şi noi astăzi. Cu câţiva ”nemţi” nu se face primăvară. Avem toate mijloacele democraţiei şi toate instrumentele dezvoltării economice. Avem condiţiile saltului istoric pentru recuperarea decalajului faţă de Occident. Dar n-avem, în proporţia necesară, oameni politici preocupaţi de ţară şi de soarta ei.

România a fost, în aceşti 28 de ani, prea mult pe mâna unor politicieni care nu pot gândi dincolo de termenele electorale şi, mai rău, care nu văd politica drept slujirea binelui comun. Astfel de politicieni compromit politica şi pot ucide, treptat, democraţia.

Care poate fi consecinţa? Oare le va lipsi multor români democraţia, odată ce se vor generaliza decepţia şi resemnarea? Reţeta ”pâine şi circ” funcţionează – de la Rusia şi Turcia, la Ungaria, Polonia şi Italia. În jurul nostru se strânge laţul aşa-zis iliberal. Nu văd cum va rezista, fără un uriaş efort intern şi un suport extern, democraţia românească într-o zonă cu un tot mai pronunţat specific autoritar.

Ce consideraţi că ar fi de făcut, aşadar?

Totul e de făcut în această ţară. Din acest motiv aici sunt multe oportunităţi pentru cineva care vrea să acţioneze serios: de la afaceri, la politică şi construcţie instituţională. Sunt milioane de români gata să-şi pună priceperea la treabă, dacă li se deschide orizontul sufocat de birocraţi corupţi. Sunt sute de mii de români în diaspora gata să revină dacă lucrurile în ţară se schimbă în bine.

Tot ce trebuie e să fie descătuşate energiile naţionale. România şi românii au un potenţial imens. Trebuie doar să ne eliberăm din inerţie şi din tensiunile toxice care ne paralizează. Câştigă vreun cetăţean ceva din faptul că societatea românească e un ring de box şi nu o familie? Dimpotrivă!

Pe scurt, soluţia e politică. Şi e treaba noastră, a fiecăruia dintre noi, nu a altora. E timpul nostru să ne facem politica de care avem nevoie. Nu avem ce să aşteptăm din altă parte. Altfel, nimeni nu va veni să ne facă şosele moderne şi spitale decente, şcoli performante şi legi inteligente. Noi trebuie să aducem fonduri europene şi să le punem la lucru, noi trebuie să convingem investitorii străini, noi trebuie să oprim hemoragia de inteligenţă şi de braţe de muncă.

Fiecare dintre noi e responsabil de asta. Ţara nu e în grija altora. E cazul să ne asumăm răspunderea care ne revine, în calitate de cetăţeni. Cât mai avem libertatea să acţionăm. Şi cât mai avem această ţară. Ţara şi libertatea nu sunt veşnice. Să nu le risipim.

Horia Blidaru este iniţiatorul Europolis – forum de cooperare europeană şi educaţie democratică. A fost, în ultimii zece ani, expert europarlamentar la Bruxelles. Scrie analize de politică internaţională în „Adevărul”, „Dilema veche” şi „Newsweek România”. Este autorul cărţii „Ieri şi nicăieri – România în UE: Cronica unui start eşuat” (2016), iar romanul său „Fugarul” este în curs de apariţie la Editura ”Cartea Românească”.