Invazia Europei: vinovăţii, erori, consecinţe

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

De mai multe zile se discută despre invazia Europei pe care o realizează grupuri de persoane care s-au născut şi au trăit mai mulţi ani în state care au ca principale caracteristici slaba forţă a statului de drept, slaba competitivitate economică, regimuri politice dictatoriale sau autoritare, sisteme slabe de educaţie şi o destul de mare fervoare religioasă.

Ei au venit acum în Europa şi au luat pe mulţi lideri politici incompetenţi prin surprindere, provocând panică şi obligându-i pe aceştia să îşi redefinească modul de a face politică. Aceasta, pentru că a apărut o problemă: în mare proporţie, cetăţenii statelor europene nu îi vor pe aceşti invadatori – amintindu-şi problemele cu integrarea lor din ultimii zeci de ani – iar acest mare procent de cetăţeni va vota în alegeri, schimbând aproape ireversibil scena politică.

Pe româneşte, dacă vor ignora acest mare procent de nemulţumiţi, partidele multor scopiţi nu vor mai intra în parlamente. Atunci, ce vor face ei, care nu sunt întotdeauna deţinători ai unui prestigiu profesional care să le dea de mâncare în caz de ieşire din viaţa politică? Cum în multe ţări acest procentaj sare de 25%, este sinucidere curată să îi ignori, iar dacă sunt peste 35% ei vor decide noii prim-miniştri – aceasta este o axiomă.

Practic, carierele politice ale multor politruci din statele europene se reduc pe minut ce un invadator intră într-una din ţările UE. Aceasta este prima consecinţă.

Lasând la o parte jocul politic penibil şi prostesc al unor indivizi care locuiesc deocamdată în Bucureşti, România îşi descoperă adevărata forţă de atracţie economică. Este adevărat, în comparaţie cu Germania şi ţările nordice – dar asta nu înseamnă că nu trebuie să guvernăm ţara mai bine, să muncim mai eficace şi să dezvoltăm tot potenţialul pe care îl avem. Muncind, vom ajunge sus – lenevind, vom pierde şi ce avem. Nu garantează nimeni că învingătorul de azi îşi va menţine poziţia şi mâine, iar ţara noastră trebuie să aibă în vedere că nu vom fi un factor real de atracţie pentru migranţi dacă PIB/capita va fi de măcar 20.000 de euro.

Cauzele invaziei

Invazia a apărut ca rezultat a trei factori principali, deşi teoria conspiraţiei mai adaugă un al patrulea. Concret, primul factor este dat de perpetuul eşec al prea multor state din Asia şi Africa în materia statului de drept, economiei, educaţiei şi democraţiei; al doilea este reprezentat de succesul imagologic real al Europei pe plan global, iar al treilea este atitudinea câtorva state: Turcia şi Greciei în principal, împreună cu Macedonia şi Serbia.

Teoria conspiraţiei spune că SUA / Rusia / Israel sau alte forţe oculte au premediat această invazie şi că aceste forţe prin comportamentul lor au provocat de fapt toată această explozie de migratori. Nu se poate nega rolul uneori nociv al marilor puteri în zonă, dar mereu trebuie să ne punem întrebarea sinceră: acele state chiar nu au fost capabile de o mai bună organizare şi de o mai bună guvernare?

Practic, intervenţiile externe se fac nu doar pentru că apare prilejul, ci şi pentru că statul afectat de intervenţie nu are o deplină coerenţă politică, economică şi militară care să respingă orice atac din afară – sau să îl facă foarte greu de realizat. Orice agresor ştie de victoriile a la Pyrrus şi că nu o dată mici buturugi au dărâmat ditamai căruţele, iar o operaţiune de invazie se planifică din timp.

De fapt, majoritatea statelor din Asia şi Africa sunt independente din anii 1920 – 1940, iar ultimul val de eliberare are loc în 1960. Din acel moment, fiecare stat a avut dreptul şi chiar şi l-a manifestat în ceea ce priveşte alegerea căilor proprii de dezvoltare. Cu toate acestea, majoritatea au alunecat fie în dictatură, fie în anarhii sau lovituri de stat – ultima  a avut loc acum două zile în Burkina Fasso. Dar aproape toate au mai avut acele trei trăsături de care aminteam mai sus: slab indice al statului de drept şi al asigurărării legalităţii; creşterea privilegiilor grupurilor conducătoare sau chiar apariţia dictaturilor, o slabă performanţă economică, coroborată cu risipa de resurse şi gradul redus de inovaţie tehnică, alături de un slab sistem de educaţie. De aceea, majoritatea invadatorilor Europei de astăzi sunt din statele care îndeplinesc aceste caracteristici, multe dintre ele având poziţii relevante în ceea ce priveşte indexul statelor eşuate.

Independenţă strâmbă

Practic, după obţinerea independenţei, majoritatea acestor state nu au investit în ceea ce duce la dezvoltare, ci – precum spunea Alexandru Andrieş, „gospodareşte s-au măcelarit” – ori şi-au furat căciula. Nu veţi găsi deloc universităţi din ţările acestea în topurile 100 ale educaţiei la nivel global, iar acest lucru spune multe. Este adevărat, fostele state care le-au cucerit în timpul secolelor anterioare au o răspundere şi după ce fostele colonii şi-au dobândit independenţa, dar aceasta nu se întinde perpetuu – dacă nu ar fi aşa, ar apare întrebarea: oare de ce şi-au mai dorit independenţa?

După 50 de ani nu mai poţi avea nicio pretenţie de la fosta putere colonială – or, toate statele eşuate au cel puţin 50 de ani de independenţă, cu excepţia Angolei şi Mozambicului, care o au doar de 40 de ani.

De aceea, să stăm strâmb şi să judecăm drept: nu factorul extern este principalul factor al prăbuşirii unui stat, ci proasta sa guvernare, faptul că nişte conducători dictatoriali au menţinut liniştea şi au asigurat un anumit progres fără a lupta cu principalele ameninţări interne: tribalismul – prezent în multe din statele eşuate, analfabetismul, fervoarea religioasă împinsă chiar şi dincolo de habotnicie, corupţia. Faptul că în multe state – iar Siria, Irakul şi nu doar ele sunt exemple clare – o minoritate a ajuns la putere şi a gestionat-o în stil medieval, ocupând cele mai multe şi importante poziţii în armată, poliţie, structuri de informaţii şi administraţie, a reprezentat de fapt o dovadă de tribalism şi corupţie. Astfel, puterea a fost rezervată doar în câteva zone, iar toate celelelalte grupuri tribale, etnice sau politice s-au văzut excluse.

Uneltire din interior şi exterior

Da, era linişte în multe dintre aceste state, dar cetăţenii aveau prin Constituţiile adoptate dreptul la reprezentare. Cum realitatea era diferită de dispoziţiile legii supreme şi interesele grupurilor din ţările respective, a fost uşor ca şi din exterior să se acţioneze în sensul prăbuşirii acelor state. Subliniez, şi din exterior, iar nu exclusiv din interior. În majoritatea statelor eşuate – sursă de migraţie spre Europa de azi – în interior erau grupări de opoziţie care, fiind persecutate destul de brutal, au uneltit în interior şi în exterior pentru doborârea tiranilor. Că nu şi-au imaginat o parte din efectele negative, este foarte clar – doar le lipsea educaţia de vârf, iar anumite lucruri nu mai pot fi anticipate doar după cum explicam de curând.

Factorul extern a profitat de aceste slăbiciuni, iar efectele s-au văzut imediat. În Europa astfel operaţiuni nu se pot realiza, după cum ultimele 200 de ani o arată, deoarece aici popoarele sunt închegate, sistemele de educaţie sunt suficient de funcţionale, justiţia funcţionează mai bine decât în alte părţi, iar politicienii nu mai sunt eterni la putere. De fapt, Europa şi mai ales UE sunt exemple şi victime – sau vinovate – de prea mult succes, relativ la vecinii de pe continentele sărace din apropiere.

Ajutoarele sociale care sunt oferite de statele europene sunt jinduite de foarte mulţi amărâţi, pe drept cuvânt, care pot veni să locuiască în condiţii mai bune decât ar face-o în statele de origine.

Dar Europa nu a ajuns la acest nivel de bogaţie fără muncă grea, fără războaie nemiloase, fără dezvoltarea unor foarte bune sisteme de educaţie. Analfabetismul are cea mai mică rată pe continentul nostru, productivitatea este cea mai ridicată, iar nivelul de trai este cel mai dezvoltat, după cum şi aceste cifre o dovedesc.

Europa, magnet pentru imigranţi

Toate aceste rezultate sunt cunoscute la nivel global, şi nu mai există cale de întors. Concret, acest continent va fi în continuare ţinta altor valuri de migratori, deoarece în alte state de pe alte continente calitatea politicienilor este slabă, iar aceştia nu pot face faţă provocărilor pe care noua societate globală a tehnologiei o aduce. Să nu ne amăgim: în Asia şi Africa statele vor eşua din nou sau îşi vor mări carenţele de astăzi, mai ales pentru că situaţia economiei globale este iarăşi şi mai fragilă.

După cum sublinia pe scurt un economist remarcabil, economia globală nu arată aşa rău până când nu ne uităm la ce s-a întâmplat cu datoria publică. Datoria publică a crescut în ţările dezvoltate de la 71% din PIB în 2007 până la 105% (!) din PIB în 2015. O creştere se observă şi pentru ţările în curs de dezvoltare, deşi nu la fel de abruptă, de la 35% la 44%. Chiar dacă există discuţii despre mărimea impactului datoriei publice, ştim clar două lucruri: datoria publică mai mare reduce rata de creştere economică pe termen lung şi creşte taxele pentru generaţiile viitoare.

Astfel, invadarea Europei apare ca o soluţie perfectă – cinic, conducătorii statelor eşuate nu şi-ar putea dori mai mult, deoarece scapă de o parte dintre cetăţeni, iar din Europa ar urma să vină transferuri de bani utile economiilor lor fragile, atât de dependente de transferurile valutare. Şi totuşi, dacă o parte a acestor mari puteri ar intra în incapacitate de plată a datoriei publice interne, explozia care ar avea loc ar atinge toată planeta, ceea ce ar atrage alte conflicte locale şi internaţionale. Proasta administrare şi guvernarea de slabă calitate se manifestă astăzi în mai mult de jumătate din statele lumii, cu consecinţe pe termen mediu şi lung foarte nocive.

De aceea, când Turcia şi Grecia au vrut să facă Uniunea Europeană să sufere pentru faptul că le subliniază de multe ori carenţele în actul guvernării, au ales calea cea mai uşoară: au dat drumul la migratorii asiatici şi africani, cei ce pot atât de simplu să îşi cumpere un paşaport sirian, devenind astfel „sirieni”, de preferat „intelectuali”, ceea ce a dat bine şi la manipularările şi propaganda media. Judecând după numărul de tineri „doctori, avocaţi, ingineri şi intelectuali” care sunt „sirieni” alungaţi de conspiraţia marilor puteri contra lui Assad, ai spune că în acest an toată intelectualitatea din Siria este pe drumul spre Europa.

Este imposibil ca Siria să aibă atâtea sute de mii de intelectuali tineri în mişcare, din motive pur economice: nu toţi au plecat din ţară, nu toţi au putut fi şcolarizaţi la nivel superior, iar după patru ani de război civil, cu o monedă slăbită şi preţuri mari este imposibil să crezi că au atâţia bani încât să plătească călăuzele până în Germania. De asemenea, faptul că mai ales Grecia în mod deliberat trimite invadatorii spre Germania este uşor de probat, după cum o face încă o dată şi această ştire: Încă 8.500 de imigranţi au sosit pe insula Lesbos; autorităţile greceşti îi ajută să ajungă mai repede în Europa. „Primarul din Lesbos, Spyros Galinos, a propus guvernului grec un set de măsuri prin care să se reducă timpii de aşteptare pentru imigranţi pe insulă, astfel încât aceştia să ajungă mai repede la Atena, următoarea etapă a drumului lor către vestul Europei.” Mai este ceva de demonstrat? Călătoria durează lejer prin Grecia, Macedonia şi Serbia, când se ajunge la graniţa cu statele membre UE şi Schengen, ceea ce îndreptăţeşte total ministrul de Extene ungar să afirme căAcesta nu este o criză a refugiaţilor, este un flux migratoriu cu care ne vom confrunta multă vreme de acum încolo.

Ţinta: ajutoarele sociale

Statele au dreptul etern de a-şi stabili propria politică de securitate, de apărare a fiinţei naţionale şi a delimitării altor comunităţi, state şi popoare în prieteni sau duşmani. Toate constituţiile din lume subliniază apăsat acest lucru şi nici tratatele internaţionale nu anulează acest caracter al suvernaităţii şi independenţei de stat.

Faptul că anumite state europene nu mai acceptă pătrunderea invadatorilor pe propriul teritoriu este un drept al acestora, care – reafirmăm cele spuse mai sus – sunt percepute într-un fel de politicieni, şi cu totul altfel de autohtonii care vor vota la anul sau peste 2-3 ani. De ce trebuie ca Johann, Jean, John, Ianoş, Ion să susţină nişte oameni care vin în primul rând pentru a dobândi acele ajutoare sociale? Nimeni nu ne poate convinge că ei vin strict pentru a munci, că vin toţi cu competenţe reale pentru piaţa europeană a muncii. Cine are altă opinie – evident naivă – e bine să analizeze două aspecte: religia majoritară a acestor invadatori şi mai ales poziţia femeii în societatea acestor populaţii – subordonată total bărbatului, fără drept de muncă în comunitatea deschisă a naţiunii respective, cu greutăţi şi în a avea permis de conducere etc., efect al prea-multei doze de religie şi de tribalism.

Înţelegând foarte bine acest lucru, iată că luni a apărut un proiect de lege în Germania care restricţionează pe drept cuvânt ajutoarele sociale disponibile invadatorilor: „doar un bilet care să le asigure transportul şi provizii de natură alimentară ... iar cei care nu pot fi deportaţi pentru că nu au paşaport, sau refuză să furnizeze informaţii privindtara lor de origine, nu vor avea drept de muncă şi vor pierde ajutoarele sociale. Azilanţii de pe lista germană a «ţărilor de origine sigură» - în mare parte ţări balcanice - nu vor avea nici ei drept de muncă şi nu vor fi acceptaţi în sistemele de educaţie sau pregătire profesională.

Închiderea graniţelor

Te distrează ideea celor care spun că Germania a încurajat această invazie pentru că aşa îşi rezolvă problema demografică şi că pot selecta pe cei mai bine pregătiţi emigranţi. Selecţia acestora şi ridicarea potenţialului economic şi profesional al unor oameni nu se face în 3 zile, printr-un simplu training – la gradul de dezvoltare pe care îl are economia europeană este necesară parcurgerea unor ani de studii, ceea ce acum nu se poate efectiv realiza. De aceea, Germania începe să respecte logica statului naţional european şi să restricţioneze accesul pe propriul teritoriu.

Faptul că se ridică din nou controale la frontierele statelor membre UE şi chiar se închid graniţe – or apar garduri – este rezultatul invaziei, iar nu efectul înfrângerii în dezbaterile interne a naivilor apărători ai corectitudinii politice. De fapt, gazele lacrimogene este foarte posibil să nu-şi înceteze aplicaţiile dureroase, pentru că – repet şi subliniez – statele europene nu sunt datoare statelor din Asia şi Africa cu întreţinerea locuitorilor lor. De fapt, proasta lor guvernare i-a făcut să plece, deşi ar fi putut să lupte în interiorul propriilor ţări pentru stat de drept, pentru democraţie, pentru progres economic, pentru sisteme de educaţie şi sănătate mai bune etc.

Ungaria îşi joacă azi o carte mare, iar Croaţia nu este nici ea slabă când este vorba de aplicarea loviturilor de baston pe spinare. Regula e unică: când ataci poliţia, ea are tot dreptul din lume de a riposta, iar finalul e de obicei în favoarea purtătorilor de scuturi. Trist ar fi – dar nimeni nu ne garantează că nu va fi aşa – ca jandarmeria română să fie pusă în situaţia asemănătoare. De altfel, Bulgaria este pusă deja în faţa problemelor ce îi vin din patru direcţii, ale statelor cu care se învecinează – toate fiind actori care sporesc criza.

Cum ar putea ajunge imigranţii în România

De fapt, cea mai grea situaţie o are Serbia, care acum are din ce în ce mai mulţi musulmani pe teritoriul ei. Ea are trei opţiuni: fie îi trimite spre state membre UE – inclusiv România, să nu ignorăm acest lucru – fie îi respinge la propria frontieră, fie îi acceptă pe propriul teritoriu. Reportajul lui Mircea Barbu subliniază că Serbia de fapt nu face nimic pentru a rezolva criza invaziei: „Ora 12.15: Se scandează  «»Germania!», «»Deschide-ţi poarta!» «Merkel!, Merkel!» şi «Libertate!». Poliţiştii maghiari nu par impresionaţi de situaţia din ce în ce mai disperată a miilor de persoane ce se îngrămădesc în faţa gardului. Între timp, autorităţile sârbe sunt de negăsit. Cineva chemă o ambulanţă pentru un copil bolnav, dar aceasta nu-şi face apariţia. Doar zecile de taximetrişti sunt aliniaţi la intrarea în vamă, gata să-şi ofere serviciile la suprapreţ.”

De aceea, orice invazie a României dintre sud-vest a acestor mase de invadatori se va face strict cu permisiunea autorităţilor de la Belgrad, ceea ce nu ne-ar mira, cunoscându-le incompetenţa politică şi sentimentele agresive faţă de români. Nu ne-ar mira să îi vedem pe aceşti musulmani asiatici şi africani trimişi în Valea Timocului sau în partea Banatului pe care de prea multă vreme o stăpânesc – în stilul propriu, deşi proximitatea Vojevodinei de Ungaria s-ar putea să le ofere surprize.

Faptul că Ungaria doreşte să ridice nişte garduri mai mari şi pe mai mulţi kilometri nu este ceva deosebit. Fiecare ţară, repet, are dreptul şi obligaţia de a-şi apăra frontierele. Dar dacă la Budapesta s-ar gândi altfel decât revanşard, ar fi înţeles acum cât de bine era să respecte Proclamaţia de Unire de la Alba Iulia a românilor, care stabilea graniţa dintre cele două state pe râul Tisa – graniţă naturală, mai uşor de apărat şi care permitea mai uşor anumite operaţiuni de dezvoltare economică – dar asupra Maramureşului istoric Ungaria nu are nici un drept. Şi acum Ungaria de est este cea mai slab dezvoltată parte a ţării, deoarece nu există coerenţa istorică şi geografică a zonei identică cu cea de la vest de Tisa.

Previziuni

Cel mai probabil invazia va mai avea o fază acută câteva săptămâni, dar dacă structurile de aplicare a bastoanelor vor acţiona ferm, criza se va termina, pentru că sponsorii invaziei vor vedea că nu mai există sprijin în UE pentru acceptarea de invadatori musulmani. De fapt, caracterul creştin al continentului se reîntoarce pe tronul său dobîndit acum aproape 1.700 de ani, iar caracterul naţional al statelor a redevenit o noţiune uzuală în analiza strategică a fiecărei capitale europene.

Cum în politica internaţională nimic nu se uită şi nimic nu se iartă, atât Grecia, cât şi Turcia vor avea de suportat măsurile politico-economice pe care Germania le va lua faţă de cele două capitale obraznice – sau faţă de liderii acestor ţări, care şi-au pierdut de mult simţul proporţiilor şi uneori, pe cel al raţiunii. Cel mai probabil, Germania nu va fi singură când va lua anumite măsuri contra celor câteva state care i-au îngreunat situaţia în acest an, iar Serbia nu va face excepţie, în virtutea „prieteniei geopolitice istorice” dintre cele două popoare.

Mai apare o consecinţă, pe care anumiţi specialişti – de regulă nord-americani – au prevăzut-o. Secolul XXI va fi un secol al economiilor dezvoltate, care vor fi capabile să se apere singure în faţa diferitelor forme de invazie a celor din statele mai slab dezvoltate. Lumea şi continentele se vor organiza din ce în ce mai mult pe linia „oraş foarte dezvoltat – zona metropolitană proprie”, care vor fi ajunge la dezvoltarea tehnologică proprie ce le va permite să îşi asigure securitatea aproape în totalitate singure, izolate în interiroul unor state. Statisticile precizează că în SUA 65% din patentele inovaţiilor apar în zona metropolitană a doar 20 de oraşe. Restul continentelor şi statelor vor fi slab dezvoltate, cu tensiuni sociale şi economice, oamenii acestor zone având ca ţintă acceptarea lor în zonele metropolitane dezvoltate.

Europa are şansa construirii unei zone foarte întinse în acest tip – cumva edulcorat – de paradigmă. În asigurarea acestui scop, este foarte posibil ca să fie cheltuite nu doar bani pe gaze lacrimogene la frontiera de sud-est a Uniunii Europene, ci şi mai mult din stabilitatea economică şi politică a unor state din Asia şi Africa. Doar proverbul înţelept ne spune că uneori, pentru a construi trebuie să demolezi în prealabil: state, lideri politici sau speranţe. Iar cum „pantha rei / totul curge”, şi incompetenţii o vor lua la vale, pe un râu – al durerii – în jos, unde va fi şi întristare, şi suspin.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite