Ion Iliescu despre Revoluţie: "Se spune că a fost un complot. Ar fi fost bine, dacă ar fi fost aşa"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul preşedinte român Ion Iliescu respinge ideea unei implicări sovietice în timpul evenimentelor din decembrie 1989, arătând că revoluţia din România este parte a unui proces de compromitere a ideii socialismului, care a început în 1956 prin condamnarea stalinismului.

Într-un interviu acordat presei ruse, fostul preşedinte al României, Ion Iliescu, a explicat că "revoluţia română a făcut parte dintr-un proces larg de dărâmare a întregului sistem al socialismului de stat.

Acesta nu s-a năruit din cauza unor factori externi şi nici sub atacurile forţelor imperialiste. A fost o eroziune internă, care a început încă de la Congresul al XX-lea din 1956 cu condamnarea stalinismului, ceea ce a compromis ideea socialismului, a explicat primul preşedinte al României postcomuniste.

Ion Iliescu mai spune că rămâne o enigmă cine a deschis focul în timpul evenimentelor din decembrie 1989, înaintând ipoteza unei "structuri" loiale lui Ceauşescu şi antrenate special, care nu făcea parte din Securitate.

Iliescu a spus că în acea perioadă doar România rămânea un bastion al conservatorismului. Toate încercările de a înţelege critic socialismul erau respinse. Şi doar în anii '60, spre sfârşitul perioadei de conducere a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej şi în primii ani de conducere ai lui Nicolae Ceauşescu, România devenea cea mai deschisă republică din lagărul socialist. Au fost eliberaţi deţinuţi politici, în cultură şi artă era o atmosferă de libertate, a fost anulată cenzura. În acea perioadă, mulţi intelectuali s-au alăturat Partidului Comunist.

Condamnarea invaziei sovietice în Cehoslovacia în 1968 de către România i-a crescut brusc popularitatea lui Ceauşescu. El a refuzat să rupă relaţiile diplomatice cu Israelul. România a fost prima dintre republicile socialiste care a stabilit relaţii cu Republica Federală Germania, continua prietenia cu China. Bucureştiul a fost vizitat de lideri occidentali cum ar fi germanul Willy Brandt, francezul Charles de Gaulle, vicepreşedintele american Richard Nixon. A început să pătrundă capital străin: Renault a început să producă automobile Dacia la Piteşti, Citroen - Oltcit, la Craiova, au venit americanii cu informatica, italienii cu tractoarele, a reamintit fostul preşedinte român.

Întrebat de ce în România, spre deosebire de alte republici socialiste, revoluţia nu a fost una de catifea, ci una sângeroasă, Iliescu a explicat pentru că români nu a fost o altă şansă.

Se spune că a fost un complot. Ar fi fost bine, dacă ar fi fost aşa. Toate persoanele presupuse că ar fi implicate în complot, inclusiv eu, se aflau sub o urmărire intensivă a Securităţii. Generalii Nicolae Militaru şi Ioan Ioniţă au încercat să intermedieze contactele cu Statul Major, însă ei au fost denunţaţi a doua zi. Generalul Ioniţă a murit în iunie 1987. Au fost nişte scrisori, proteste împotriva încălcării drepturilor omului, însă toate acestea au fost înăbuşite chiar în faza de concepere. În 1987, la Braşov au fost organizate manifestaţii politice ale muncitorilor, însă acestea au fost reprimate. La 14 decembrie 1989, se pregătea o acţiune de protest la Iaşi, însă organizatorii acesteia au fost arestaţi. Astfel era suficientă doar o scânteie pentru a se produce o explozie a furiei populare. Şi această scântie a apărut în Timişoara, unde totul a început cu protestele împotriva evacuării pastorului reformat Laslo Tokes, a declarat Iliescu.

Solidaritatea cu Tokes s-a transformat într-un protest împotriva regimului. Nicolae Ceauşescu a cerut înăbuşirea acestor manifestaţii prin folosirea forţei armate şi pe 17 decembrie acolo s-a deschis focul. Iar pe 20 decembrie, muncitorii au ieşit în stradă, armata a fost nevoită să se retragă în cazărmi şi timişorenii şi-au declarat oraşul liber. La 21-22 decembrie, toate acestea s-au repetat la Bucureşti. Nemulţumirea oamenilor a fost atât de mare, întrucât a generat o explozie spontană a manifestărilor de protest. Aceasta a fost într-adevăr o revoltă populară, a mai spus Iliescu.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite