Italia acuzată de discriminarea medicilor cu experienţă şi calificare în altă ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia cere Italiei să pună capăt discriminării lucrătorilor cu experienţă profesională şi calificări dintr-un alt stat membru.

Italia ar trebui să ia în considerare experienţa profesională şi vechimea dobândite de către medici într-un alt stat membru atunci când determină rangul lor sau condiţiile de muncă, cum ar fi salariul, dezvoltarea sau gradul lor într-o instituţie în sectorul public italian, a spus Comisia Europeană.

Comisia a mai cerut Italiei să pună capăt discriminării prin care profesorii calificaţi în Italia au prioritate în clasamentul listelor de rezervă pentru posturi de predare, în detrimentul profesorilor cu diplome obţinute în alte state membre. 

Cererea Comisiei are forma unui "aviz motivat" în cadrul procedurilor privind încălcarea dreptului comunitar. După primierea acestui aviz, Italia are la dispoziţie două luni pentru a-şi modifica legislaţia conform regulilor europene.

Dacă Italia refuză să răspundă cerinţei Comisiei, aceasta poate să dea în judecată guvernul italian în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Libera circulaţie a lucrătorilor nu înseamnă că sectorul public nu poate limita accesul la serviciul public în favoarea cetăţenilor statului-gazdă. Cu toate acestea, conform Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, această lege se poate aplica numai în cazul posturilor care implică autorităţi publice sau o responsabilitate de salvgardare a interesului general al statului.

"€œPrin urmare, restricţia nu se aplică medicilor care lucrează în instituţiile de sănătate publică, nici cadrelor didactice care lucrează în instituţiile de învăţământ public," a spus Comisia Europeană.

Rangul profesional trebuie respectat
Conform Curţii de Justiţie a UE, experienţa de muncă dobândită în sistemul de sănătate al unui alt stat membru trebuie să fie recunoscută şi în Italia atunci când se determină beneficiile profesionale, cum ar fi, de exemplu, dezvoltarea carierei şi salariul.

Aceeaşi lege trebuie să se aplice şi în cazul listelor de rezervă pentru cadrele didactice, spune CE. "Italia discriminează indirect pe motiv de naţionalitate", ceea ce este contrar normelor UE privind libera circulaţie a lucrătorilor, deoarece are consecinţe negative asupra accesului la ocuparea forţei de muncă pentru candidaţii care obţin calificarea profesională în alte state membre," a mai spus Comisia. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite