Italia. Fostul premier Silvio Berlusconi, spitalizat cu probleme cardiace la Monte Carlo

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fostul premier italian Silvio Berlusconi a fost spitalizat de urgenţă la Monte Carlo -cu probleme cardiace -, a declarat joi medicul său personal Alberto Zangrillo agenţiei italiene de presă Ansa, relatează Reuters.

Alberto Zangrillo consideră că nu ar fi prudent un transfer imediat al fostului premier, în vârstă de 84 de ani, la un spital italian. Politicianul italian, care are un pacemaker din 2006, se afla în oraşul francez Valbonne, în apropiere de Nisa, când a avut această problemă cardiacă.

Agenţia italiană ANSA este prima care a difuzat informaţia. Nu este clar pentru moment dacă urgenţa medicală a fost depăşită sau nu, menţionează Reuters.

France Presse relatează că Silvio Berlusconi a fost internat pentru o aritmie cardiacă. "Se află la spitalul cardio-toracic din Monaco pentru controale. Se va întoarce acasă în câteva zile", a declarat un purtător de cuvânt al Forza Italia pentru AFP.

De asemenea, AFP citează o declaraţie a lui Alberto Zangrillo pentru ANSA, potrivit căreia, Berlusconi are o problemă de "aritmie cardiacă".

Berlusconi a fost contaminat cu noul coronavirus în luna septembrie şi a fost internat cu pneumonie în spitalul San Raffaele din Milano. Ulterior el le-a spus jurnaliştilor că virusul a reprezentat "cel mai periculoasă provocare" din viaţa sa.

Silvio Berlusconi, în vârstă de 84 de ani, a fost premier al Italiei în trei rânduri, ultima dată în perioada 2008-2011.

Berlusconi este în continuare liderul partidului de opoziţie Forza Italia. Problemele lui cardiace intervin în contextul în care Italia este din nou în haos politic, după ce o mică formaţiune a ieşit din coaliţia de la guvernare, lipsind-o pe aceasta de majoritate în parlament.

Ziarele au speculat că unii parlamentari ai Forza Italia ar putea fi de acord să susţină actualul guvern pentru a preveni organizarea de alegeri anticipate, notează Reuters. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite