Italia închide toate activităţile comerciale, mai puţin magazinele alimentare şi farmaciile / Transportul rămâne garantat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Guvernul italian a decis să închidă toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor. Noile restricţii sunt valabile până pe 25 martie. FOTO: EPA-EFE/MASSIMO PERCOSSI
Guvernul italian a decis să închidă toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor. Noile restricţii sunt valabile până pe 25 martie. FOTO: EPA-EFE/MASSIMO PERCOSSI

Guvernul italian a decis să închidă toate magazinele, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor, pentru a încetini răspândirea noului coronavirus, scriu publicaţiile din Peninsulă.

Pe tot teritoriul Italiei vor fi închise toate barurile, restaurantele, hotelurile, frizeriile şi centrele estetice, care până acum erau obligate să funcţioneze până la ora 18, cel târziu. Industria producătoare, băncile şi serviciile de transport nu intră sub incidenţa noilor restricţii.

Măsurile sunt valabile până pe 25 martie. 

„Vor fi închise toate magazinele, cu excepţia celor cu bunuri necesare, precum farmaciile şi cele alimentare. Este permisă în continuare livrarea la domiciliu. Producţia industrială va continua, dar cu măsuri de siguranţă. Va fi garantat transportul public", a anunţat premierul Giuseppe Conte miercuri seară.  

„Efectul efortului va fi vizibil în 14 zile", a precizat premierul. 

Conte a anunţat şi numirea unui comisar care să se ocupe de Tearapia Intensivă: Domenico Arcuri.

Premierul italian a recomandat: „Să rămânem la distanţă astăzi pentru a ne putea îmbrăţişa mâine".

Angelo Borrelli, şeful Protecţiei civile, a precizat că numărul bolnavilor a ajuns la 2.076 faţă de ieri, în timp ce numărul celor infectaţi - inclusiv victime şi vindecaţi - este de 12.462.

Decese sunt 827, cu 196 în plus faţă de ziua precedentă. 

Bolnavi la Terapie Intensivă sunt 1.028, cu 151 mai mulţi faţă de marţi. 

Întreg teritoriul Italiei este „zonă roşie". 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite