Italia între populişti şi tehnocraţi

Actuala criză politică din Italia este de fapt rezultatul alegerilor parlamentare din 2018. Acestea au generat o situaţie în care a fost foarte greu de alcătuit o majoritate în Parlament. Consecinţa a fost, în premieră în Europa, constituirea unui guvern format din două partide populiste, Lega şi Mişcarea 5 stele (M5S).

Întrucât nu a existat un consens referitor la persoana unui prim - ministru, a fost desemnat în această funcţie un independent, Giuseppe Conte. Lega a făcut un calcul greşit în august 2019, atunci când a fost retras sprijinul lui Conte, scontându-se organizarea de alegeri anticipate. Spre surprinderea generală, Conte a reuşit să creeze o nouă majoritate şi să evite alegerile anticipate. Noua majoritate de centru - stânga s-a bazat pe M5S, Partidul Democrat (PD) şi Partidul Liberi şi Egali (LeU). Fostul prim - ministru Matteo Renzi a profitat de fragilitatea noii majorităţi, a părăsit PD şi a creat în septembrie 2019, imediat după investirea guvernului Conte II, un nou partid Italia Viva. Mai mulţi membri ai guvernului Conte II au părăsit PD pentru a deveni membri Italia Viva.

Pe data de 13 ianuarie Renzi a anunţat demisia miniştrilor Italia Viva, ceea ce a generat demisia guvernului Conte. Principalul reproş al lui Renzi ţine de planul de redresare economică post-pandemie, respectiv domeniile în care vor fi investite fondurile de la Uniunea Europeană.

Iniţial, toate partidele din coaliţia guvernamentală au denunţat gestul lui Renzi, iar partidele din opoziţe au anunţat intenţia de a organiza alegeri anticipate. Ieşirea de la guvernare a Italia Viva a fost dezaprobată în general, partidul având doar 3% din intenţiile de vot în prezent, iar Renzi fiind un politician cu o cotă foarte redusă de încredere.

Renzi a atact un punct foarte sensibil al guvernului Conte, aclamat pentru gestionarea pandemiei: planul de folosire al fondurilor UE post-pandemie nu este deloc clar. În afară de intenţia de a acorda prioritate investiţilor, nu există niciun plan concret.

 Sprijinul pentru Conte, politicanul cu cea mai mare cotă de încredere în prezent, a fost testat prin votul unei moţiuni de încredere pe 18 ianuarie, atât în Camera Deputaţilor, cât şi în Senat. Moţiunea a fost votată cu ajutorul unor parlamentari din opoziţie, în timp ce parlamentarii Italia Viva s-au abţinut. Cu toate acestea, lipsa unei majorităţi clare în Senat l-a determinat pe Conte să demisioneze pe 26 ianuarie.

Chiar şi în situaţia unui guvern demisionar, fără majoritate clară, Conte era considerat favorit pentru a fi din nou nominalizat de preşedintele Mattarella.

Elementul surpriză a fost decizia lui Mattarella de a-l desemna pe Preşedintele Camerei Deputaţilor Roberto Fico cu sarcina de a vedea dacă se poate contura o nouă majoritate, cu Italia Viva ca parte a acesteia. Renzi nu era dispus la dialog cu celelalte partide de centru - stânga, după cum nici acestea nu erau încântate de o colaboare cu Italia Viva. Ce anume l-a determinat pe Mattarella să îl însărcineze pe Fico cu un astfel de mandat? Nu trebuie uitat că Mattarella a devenit Preşedinte al Italiei în 2015 cu ajutorul primului-ministru de atunci Matteo Renzi - şeful statului fiind ales de Parlament. Mattarella considera că are o datorie faţă de Renzi, ceea ce explică abandonarea lui Conte într-un moment în care acesta putea încerca cu succes formarea unei noi majorităţi. Mattarella l-a trădat pe Conte într-un moment în care acesta era foarte bine situat pentru a continua guvernarea.

În urma negocierilor cu partidele de centru-stânga, Fico a declarat că nu poate aduce la îndeplinire mandatul care i-a fost acordat. Este momentul în care Mattarella îl însărcinează pe Mario Draghi să formeze un nou guvern.

Draghi, fost guvernator al Băncii Centrale Europene, are reputaţia unui technocrat care a salvat Uniunea Europeană din criza financiară. Dacă va fi prim -ministru, Draghi va trebui să rezove problema datoriei publice a Italiei, una dintre cele mai ridicate din UE. O altă problemă este legată de scăderea PIB cu 9% în 2020. De asemenea, Draghi va trebui să convingă liderii europeni că Italia poate folosi eficient fondurile care îi sunt puse la dispoziţie pentru recuperarea post-pandemie.

Nu este deocamdată clar dacă guvernul Draghi va fi votat în Parlament. Italia Viva îl sprijină entuziast, aşa cum era de aşteptat dar marea întrebare este dacă M5S va vota în favoarea sa. Aşa cum face de câţiva ani, partidul organizează consultarea membrilor săi pe platforma Rousseau, pe data de 11 februarie vom afla rezultatul votului. Decizia este, mai mult ca sigur, deja luată, consultările pe platforma online au loc după ce liderii partidului se pun de acord asupra deciziilor politice care urmează a fi luate. Marea problemă a lui Draghi în relaţia cu M5S este că acesta din urmă este un partid populist, anti-elite, ori Draghi este considerat în Italia reprezentantul tipic al elitei tehnocrate care ar acţiona de la Bruxelles împotriva intereselor Italiei. Perspectiva alegerilor anticipate cântăreşte însă greu în luarea deciziei: niciun partid, în afară de Lega, nu doreşte în acest moment alegeri înainte de termen.

Regimul de partide din Italia nu priveşte cu entuziasm un prim - ministru technocrat. În urmă cu 10 ani, într-o perioadă de criză, prim - ministru a fost un alt technocrat, Mario Monti. Acesta a trebuit să ia măsuri de austeritate, impopulare. Măsurile respective au dus cu timpul la apariţia partidelor populiste, astăzi parte din sistemul politic. Spre deoebire de Monti, Draghi are ceva de oferit: Italia are la dispoziţie fonduri generoase pentru a se recupera din punct de vedere economic. Marea problemă a regimului politic actual din Italia este că oscilează între lideri populişti şi tehnocraţi. Politicienii par a fi excluşi de pe scena politică. Este de fapt doar o iluzie, din moment ce actuala criză a fost generată de un politician (Renzi) şi gestionată de un altul (Mattarella). Elitele politice italiene din prima republică s-au transformat în populişti sau tehnocraţi, în funcţie de ocaziile care au apărut de-a lungul timpului. În ciuda recentelor turbulenţe, Italia este dominată de aceiaşi actori politici care împart succesiv rolul de guvernare sau de opoziţie. Actualul preşedinte Mattarella a fost ales pentru prima oară deputat în 1983 din partea Democrazia Cristiana - anul în care Draghi era consilier al ministrului de Finanţe creştin - democrat Giovanni Goria, iar în 1989 Mattarela era ministru al Educaţiei în guvernul Andreotti.