Italia. Ministrul Sănătăţii cere un nou lockdown: Situaţia este „îngrozitoare”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO EPA-EFE
FOTO EPA-EFE

Italia are la dispoziţie doar două zile pentru a aproba restricţii mai severe menite să oprească răspândirea noului coronavirus, a avertizat ministrul italian al Sănătăţii, calificând noile date drept „îngrozitoare”.

Italia a înregistrat duminică aproape 32.000 de noi contaminări, cel mai negru bilanţ zilnic de la declanşarea pandemiei. Totodată, circa 300 de persoane au murit de COVID-19.

„Avem 48 de ore pentru a încerca să aprobăm o nouă înăsprire a restricţiilor, este vorba de prea mulţi oameni”, a declarat Roberto Speranza, citat de „Corriere della Sera”.

În opinia ministrului italian, un nou lockdown pare a fi singura opţiune pentru a reduce numărul de contaminări şi decese.

Săptămâna trecută, Guvernul italian a impus restricţii în domeniul afacerilor, ordonând ca restaurantele şi barurile să nu mai primească clienţi după ora 18.00 şi închiderea totală a sălilor de fitness, de cinema şi a teatrelor.

Numeroase oraşe şi regiuni, inclusiv Lombardia, cea mai afectată de pandemie, au interzis circulaţia locală pe timpul nopţii, relatează Reuters.

Italia a înregistrat până acum peste 709.000 de cazuri de contaminare cu noul coronavirus, dintre care aproape 39.000 fatale.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite