Italia pregăteşte noi restricţii, dar relaxează perioada de carantină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Premierul italian Giuseppe Conte ar putea semna noile măsuri luni seară FOTO EPA-EFE
Premierul italian Giuseppe Conte ar putea semna noile măsuri luni seară FOTO EPA-EFE

Italia se pregăteşte de o serie nouă de restricţii la nivel naţional, a anunţat ministrul italian al Sănătăţii, Roberto Speranza, în contextul creşterii recente a numărului de cazuri de COVID-19, relatează Reuters. Acesta a adăugat şi că perioada de carantină va fi redusă de la două săptămâni la zece zile.

Într-un interviu acordat canalului public de televiziune RAI, Speranza a declarat că este necesară adoptarea de noi măsuri restrictive, după un regim mai relaxat de câteva săptămâni, pentru a se evita instaurarea carantinei la nivel naţional.

Anunţul ministrului italian al Sănătăţii vine după ce vineri Italia a depăşi 5.000 de cazuri zilnice de imbolnăvire cu noul coronavirus. Numărul de infectări a rămas la fel de mare în weekend. Decesele provocate de COVID-19 sunt însă mult mai puţin numeroase decât la apogeul pandemiei, în martie şi aprilie.

Astfel, Speranza a explicat că a propus interzicerea petrecerilor private la care participă copii şi adulţi, în timp ce la Roma s-ar putea reduce programul de funcţionare a barurilor şi a restaurantelor. Totodată, în cazul sporturilor de contact, sportivii ar putea fi obligaţi să poarte mască.

Pachetul de restricţii urmează să fie discutat luni cu regiunile şi va fi inclus într-un decret care ar putea să fie semnat de premierul Giuseppe Conte în seara aceleiaşi zile.

Duminică, ministrul de externe Luigi Di Maio a exclus scenariul impunerii din nou a carantinei la nivel naţional, susţinând că economia italiană nu-şi poate permite o astfel de măsură.

Pe de altă parte, Comitetul tehnic şi ştiinţific italian (CTS), organismul care consiliază guvernul în combaterea epidemiei de COVID-19, propune măsuri de relaxare a protocolului sanitar, cum ar fi reducerea perioadei de carantină de la 14 la 10 zile, conform AFP, citată de Agerpres.

Conform propunerii CTS care urmează să fie adoptată luni sau marţi de către guvern, durata carantinei va fi de doar 10 zile, iar un singur test negativ va fi suficient pentru a stabili dacă o persoană este vindecată, potrivit unei informări a CTS dată publicităţii duminică seara.

Această regulă ar urma să fie aplicată pacienţilor asimptomatici, în timp ce persoanele care au dezvoltat simptome vor fi supuse aceloraşi prevederi în cazul în care nu au prezentat simptome în ultimele trei zile. 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite