Prima ţară din lume unde studierea schimbărilor climatice va fi obligatorie în şcoli

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Matteo Corner/Le Presse
FOTO Matteo Corner/Le Presse

Italia va deveni prima ţară din lume care va introduce criza climatică şi sustenabilitatea în curriculumul şcolar obligatoriu, a anunţat ministrul italian al Educaţiei, potrivit publicaţiei The Guardian.

Şcolile de stat vor începe să introducă agenda ONU 2030 privind dezvoltarea sustenabilă în cât de multe materii posibile, începând cu luna septembrie, o oră pe săptămână fiind dedicată temelor precum încălzirea globală şi influenţa oamenilor asupra planetei.

Alte materii, precum geografia, matematica şi fizica, vor fi predate din perspectiva sustenabilităţii, a anunţat Lorenzo Fioramonti, ministrul italian al Educaţiei.

„Întregul Minister al Educaţiei este schimbat pentru ca sustenabilitatea şi clima să fie în centrul modelului educaţional”, a precizat Fioramonti, fost profesor de economie, care a fost criticat anul acesta pentru că-i încurajează pe elevi să lipsească de la cursuri pentru a participa la protestele împotriva schimbărilor climatice.

„Vreau să fac din sistemul italian de educaţie primul sistem de educaţie care aşază mediul şi societatea în centrul a tot ceea ce se învaţă la şcoală”.

Fioramonti, membru al Mişcării 5 Stele, este cel mai vocal susţinător din guvern al politicilor verzi şi a fost criticat în trecut pentru că a propus taxarea biletelor de avion, a plasticului şi a alimentelor cu mult zahăr, pentru a genera fonduri pentru educaţie şi bunăstare.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite