Italia: Parlamentul a votat pentru reducerea numărului deputaţilor şi senatorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Parlamentul Italiei a votat marţi să reducă numărul deputaţilor şi senatorilor cu mai mult de o treime. Iniţiativa reformei aparţine partidului Mişcării 5 Stele şi va avea un important impact asupra peisajului politic italian, conform Reuters.

Legea a fost susţinută de aproape toate partidele şi propune ca numărul de locuri din Camera Deputaţilor să fie redus de la 630 la 400 locuri, iar în Senat locurile să fie reduse de la 315 la 200 locuri.

Mişcarea 5 Stele menţionează că propunerea legislativă, care va intra în vigoare la următoarele alegeri din 2023, va duce la economii de sute de milioane de euro şi ar face ca parlamentul să fie mai eficient.

Luigi Di Maio, liderul Mişcării 5 Stele, a declarat că este o zi istorică „în sfârşit am reuşit să reducem numărul de parlamentari pentru totdeauna.”

Luigi Di Maio a mai spus că economiile pe care le-ar aduce această măsură pot fi investite în şcoli şi spitale.

„Nu există nicio îndoială că sistemul nostru are nevoie să fie modernizat şi reformat. Dar soluţia este să fie redus numărul de parlamentari? Evident că nu este!” a spus Roberto Giachetti, deputat al partidului Italia Viva, care a anunţat că va ajuta să fie adunate cele 500 mii de semnături necesare unui referendum.

Prin noua lege o parte dintre parlamentari îşi vor pierde poziţia la următoarele alegeri şi ar putea să nu fie eligibili pentru pensiile specifice.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite