Je suis Charlie

Je suis Charlie

În oraşul iubirii, Parisul, caricatura nu putea ucide. Satira şi umorul de foarte bună calitate au fost armele unor jurnalişti excelenţi, contra radicalismului şi extremismului din societate, confesional sau laic. Charlie Hebdo a fost şi va rămâne o emblemă a libertăţii de exprimare din occident, o formă de amendare a violenţei, a durerii.

„Charlie Hebdo“, publicaţie cu orientare asumată de stânga, a fost lansată în 1969 şi a avut o apariţie neîntreruptă până în 1981, sub conducerea lui François Cavanna (în perioada 1969 – 1981), apoi Philippe Val (din 1992 până în 2009). În 1992, „Charlie Hebdo“ a reînceput să fie tipărită cu regularitate, fiind editată de Stéphane Charbonnier.

Franţa, o lungă istorie contra luptei cu terorismul.

Chiar dacă în ultimii ani Statele Unite a fost în prim-planul luptei contra terorismului, după atentatul din 11 septembrie 2001, Franţa are o expertiză bogată în domeniu, având în portofoliu atât arestarea celui mai renumit terorist internaţional din perioada Războiului Rece, Carlos Şacalul, cât şi anihilarea unor gherile urbane teroriste, pe model Action Directe. Au trecut 33 de ani de când Carlos Şacalul rata un atac cu rachetă, asupra centralei termonucleare Superphénix... dureroasă aniversare.

Rădăcinile intelectuale ale manifestării terorismului în Franţa sunt extrem de complexe, acestea fiind o îmbinare între fundamentalism religios, anarhism şi, de ce nu, segregaţionismul corsican, breton sau basc.

Imediat după atentat, analiştii politici din România au discutat despre „problema imigraţiei”, despre „conflictul civilizaţiilor” şi „islamul crud”. În Franţa, ştirile şi analizele au fost acompaniate de o emoţie puternică, implicit mai puţin analitice, şi probabil că în următoarele săptămâni, temele sociale desprinse din acest eveniment vor reprezenta subiectele unor dezbateri controversate în Hexangon.

La rece, în urma celor vizionate, am creionat câteva concluzii după tragicul eveniment:

Poliţistul ucis cu sânge rece în stradă, după atacul de la Charlie Hebdo se numea Ahmed şi era musulman. Ultimele sale cuvinte au fost: Nu, e bine, şefule!

• Tema imigraţiei din Franţa\Uniunea Europeană nu trebuie analizată separat de rata scăzută a natalităţii, alte probleme demografice.
• Franţa nu se poate rupe brusc de nordul Africii, după ce mai bine de două generaţii de francezi au interacţionat cu acest spaţiu cultural, ori sub formă colonialismului, ori a mâinii de lucru ieftine, invitată în Franţa pentru a ocupa deficitul de forţă de muncă.
• Terorismul islamic nu a luat locul celui european. Ţara Bascilor şi Irlanda de Nord, ETA şi IRA, reprezintă încă nişte vulcani adormiţi, care în funcţie de contextul intern sau geopolitic, se pot reactiva.
• Separatismul breton, corsican şi cel basc (preponderent prezent în Spania) trebuie să rămână în atenţia autorităţilor franceze.
• SUA trebuie să-şi asume eşecul democratizării Irakului, anarhia din Levant datorându-se instabilităţii guvernamentale de la Bagdad.
• Franţa trebuie să evite escaladarea unor violenţe verbale, viitoarele mesaje ale liderului extremist Marine Le Pen fiind nocive pentru statul laic francez, naţiunea occidentală cu cei mai mulţi credincioşi musulmani din Uniunea Europeană.
• Chiar dacă este greu de ajuns la un consens transnaţional, SUA, Turcia şi Iranul trebuie să pregătească o ofensivă militară în zona ocupată de ISIL, pentru a restabili ordinea în zonă şi pentru a acorda ajutor umanitar populaţiei kurde, zdrobită de fundamentalismul ISIL.
• Cristian Turdor Popescu s-a declarat oarecum indignat şi de ofensa adusă de caricaturiştii parizieni Islamului, pe lângă actul terorist în sine. O astfel de abordare nu trebuie îmbrăţişată, publicaţia având exact acest scop, de a atrage atenţia publicului european asupra fundamentalismului religios sau a altor forme de extremism laic. Domnule CTP, Stéphane Charbonnier, Jean Cabut, Georges Wolinski, Bernard Verlahac erau jurnalişti care luau atitudine împotriva unor probleme internaţionale, nu comici de curte veche.

Azi, Franţa plânge, o zi de doliu naţional, o zi de amintire a talentatului jurnalist Stéphane Charbonnier, care din lumea celor drepţi nu cere răzbunare, ci îndeamnă la acel curat şi pozitiv „caricatura nu ucide”.

Europa trebuie să rămână unită în apărarea libertăţii de expresie. Libertatea de expresie cu orice preţ, chiar şi cu cel al vieţii, trebuie apărată!

Mulţumim Stéphane Charbonnier, Jean Cabut, Georges Wolinski, Bernard Verlahac. Pentru voi, iubirea şi unitatea au fost mai puternice decât moartea, ura.

Je suis Charlie