Joaca de-a riscul maxim a premierului May a adus Regatul britanic în haos şi incertitudinea Brexit
0
Votul de vineri în Parlamentul britanic, pentru o formula decupată a Acordului Marii Britanii de ieşire din Uniunea Europeană a fost un nou eşec pentru guvernul May, chiar dacă marja la vot s-a îngustat.
Deja însă e vorba doar de partea de Brexit care vizează ieşirea din UE, nicidecum viitoarele relaţii cu organismul comunitar, acolo unde premierul May a promis explicit demisia sa ca premier şi abandonarea acestei părţi către un nou Guvern, de principiu de hard-Brexiteri, dacă nu se schimbă majoritatea şi procesul nu intră în spaţiul alegerilor anticipate.
Parlamentul Britanic a votat şi contra acordului de retragere din UE
Parlamentul britanic a respins până şi componenta din acord care se referă la ieşirea din UE, cu toată jertfa premierului de a-şi oferi propriul cap pe tavă, dacă acordul este votat. Pe masă au ajuns mai toate cărţile premierului britanic, care se gândeşte deja la un al patrulea vot, de data asta promiţând că întregul proces al relaţiei viitoare cu UE va fi pasat Parlamentului, deci amanetează în acest proces nu numai soarta sa, demisia anunţată, ci şi pe cea a viitorului guvern conservator, obligat să privească din exterior dezbaterile privind viitorul acord cu UE, odată stabilită ieşirea pe baza acordului existent.
Până una-alta, Parlamentul britanic a preluat din nou, de data asta solid, hăţurile pentru Brexit. În măsura în care miercuri am avut voturi exploratorii care au acoperit toate opţiunile şi toate s-au soldat cu voturi negative - dar de data asta cu marje mici de eşec pentru un nou referendum şi pentru rămânerea în uniunea vamală - perspectivele de luni şi miercuri îngustează spaţiul de opţiuni şi promit compromisuri. Deja se vor include în discuţie moţiuni care combină cele mai agreate alternative ale Camerei, poate chiar miercuri un vot prin comparaţie între aceste opţiuni.
Chiar şi Guvernul May se gândeşte la o variantă care să combine votul pentru acord cu referendumul care să-l ratifice, referendum în care ar apărea şi întrebarea privind renunţarea la Brexit, ba chiar o variantă care să combine acordul de ieşire cu formula de negociere a rămânerii în uniunea vamală (fiind vorba despre cele mai populare opţiuni pentru Parlament). Încăpăţânarea doamnei May atinge cote paroxistice, ea fiind acuzată în plen că sacrifice ţara pe altarul continuării guvernării de către conservatori, că repetă la nesfârşit voturi pentru un acord respins catastrofal de trei ori, dar nu acceptă o revotare publică a Brexitului.
Alegerile anticipate devin obligatorii
Faptul că doamna May e adepta Brexitului e un lucru fără tăgadă. Faptul că viitorul său politic s-a epuizat e, de asemenea, un lucru clar. Preluarea responsabilităţii Guvernului, de a degaja o majoritate pe o formula de compromis, de către Parlament e cea mai mare lovitură, cu titul de precedent juridic şi constituţional britanic, şi asta o va marca pe doamna May.
Pe deasupra, chiar şi actuala situaţie alunecă direct nu numai către demiterea/demisia Guvernului britanic, ci chiar către alegeri anticipate, oricum din nou către alegători. Şi în cazul unui nou referendum, lipsa de legitimitate actuală a Guvernului şi a majorităţii actualei Camere a Comunelor – lucru remarcat după vot şi de către doamna May – îndreaptă către nevoia revalidării şi relegitimării electorale.
Indiferent de soluţie şi de ieşirea din criză, alegerile anticipate devin obligatorii la Londra. Mai întâi, pentru că actualul guvern şi-a epuizat resurse de legitimitate nu numai pe problema Brexitului, ci şi în perspectiva relaţiilor cu Parlamentul. Apoi pentru că e nevoie de reenergizarea cu credibilitate şi legitimitate a oricărui executiv britanic care şi-ar dori să înceapă negocieri cu UE pentru viitoarele relaţii.
Într-adevăr, că pleacă doamna May cât de repede, cu sau fără acord, e un lucru clar. Nu va putea să rămână pentru a negocia viitorul acord aşa cum nu va fi credibilă sau acceptată să poarte acest proces. Pe de altă parte, nici un alt premier britanic conservator nu va avea mai mult sprijin în Cameră pentru procesul viitor. Lucru remarcat deja de doamna May, atunci când a spus că actuala Cameră şi-a atins limitele posibilităţii de a livra o majoritate şi a da un curs mai departe.
Că e vorba doar de alegeri anticipate sau chiar de un nou referendum, reîntoarcerea către votanţi e absolut necesară. Iar dacă rezultatele în privinţa referendumului eventual sunt discutabile, în ciuda sondajelor ce arată respingerea Brexitului, în privinţa voturilor pentru conservatori, aici înfrângerea va fi substanţială. Deja grupul dizident pro-european conservator şi liberal a înregistrat gruparea Change UK, un nou partid care se pregăteşte de viitoarele alegeri anticipate, cu un lider conservator, dar pro-european.
Joaca de-a alegerile anticipate: trei ani de majoritate firavă pierduţi pentru Brexit
Nu trebuie să uităm că doamna May a ajuns în această situaţie după ce a lansat ea însăşi alegeri anticipate, în dorinţa de a asigura o majoritate mai importantă Conservatorilor în Parlament pentru a asigura un Brexit uşor în favoarea sa. Rezultatul jocului la risc maxim nu a fost altul decât sacrificarea acelei majorităţi firave contra unui guvern minoritar, susţinut de către partidul loyalist nord-irlandez DUP, unioniştii protestanţi care au drept principal ţel să nu iasă din Marea Britanie şi să nu creeze diferenţe între Irlanda de Nord şi restul Marii Britanii, o situaţie contrară opţiunii majorităţii nord-irlandezilor, care au votat pentru rămânerea în UE şi care doresc absenţa frontierei inter-irlandeze care garantează pacea pe insulă.
De aceea DUP - de care depinde esenţialmente majoritatea în Parlamentul de astăzi - se opune cu vehemenţă variantei de „back-stop”, garanţia europeană pentru ieşirea Marii Britanii din UE care asigură menţinerea Irlandei de Nord în Piaţa comună şi frontiera liberă, spiritualizată, inter-irlandeză drept condiţie până la încheierea unui acord post-Brexit cu UE care să evite întărirea frontierei pe insulă. Iar situaţia curentă arată clar că doamna May a jucat rolul ucenicului vrăjitor, jucând la risc maxim situaţia propriei sale ţări, pe o perspectivă în care, din dorinţa de mai mult bine, a pierdut şi ceea ce avea.
Faptul că majoritatea conservatoare a ajuns dependentă de voturile micuţului partid loialist nord-irlandez e cu atât mai pernicioasă cu cât convingerile acestuia sunt extrem de ferme. Deşi apropiat politic de conservatori, DUP are o ierarhie a valorilor sensibil diferită de aceştia, de unde şi divergenţele cu doamna May. Într-adevăr, pentru loialiştii unionişti nord-irlandezi, rămânerea în Regat, întărirea frontierei şi a diferenţelor cu Republica Irlanda şi evitarea oricărei destrămări a Regatului sunt mai importante decât Brexitul.
Deci pentru DUP, sacrificarea Brexitului e simplă dacă el prevede diferenţe, chiar şi pe o perioadă limitată în timp, dar neprecizată, care se poate eterniza, între locuitorii Irlandei de Nord şi insula britanică. După proverbul că nu e nimic mai etern decât acordurile temporare, dar fără termen clar precizat, DUP a susţinut că nu votează acordul dacă conţine back-stop-ul şi posibilitatea unilaterală a UE de a menţine Irlanda de Nord în Piaţa Comună pe termen nelimitat. Cum experţii nord-irlandezi au realizat şi incompatibilitatea dintre frontiera inter-irlandeză liberă şi Brexit, perspectiva ca reunificarea de facto a insulei irlandeze să se facă pe baza pieţei comune, într-un număr de ani de aici înainte, concomitent cu ruptura Belfast-ului de Regat, i-a făcut să respingă acest acord în orice formă.
Theresa May şi lungul şir al eşecurilor ucenicilor vrăjitori, jucători la risc maxim
Doamna Theresa May se alătură unui şir lung de lideri politici care, deşi aveau o victorie sigură şi un curs clar în mână, au încercat să-şi maximizeze resursele şi valoarea şi le-au pierdut şi pe cele pe care le aveau. Ucenici vrăjitori, jucători la risc maxim, aceşti lideri nu sunt consideraţi deloc vizionari, din contră, sunt consideraţi diletanţi şi iresponsabili prin mizele pe care le pun în joc şi riscurile la care-şi supun propria ţară, pe toate dimensiunile: economice, politice, de imagine, de prestigiu, de greutate strategică.
În epoca contemporană, cel mai cunoscut actor de această factură e fostul premier popular spaniol Jose Maria Aznar. La 11 martie 2004, în Gara Atocha de lângă Madrid, a avut loc un atac terorist care a făcut 193 de victime şi a rănit circa 2.000 de oameni. Explozia la calea ferată a fost pusă, imediat, de către premier, aflat în ultima fază a campaniei pentru alegerile generale pentru 14 martie, pe seama separatiştilor basci. Fiind în pragul scrutinului, dar şi în faţa Partidului Socialist în sondaje, premierul popular a forţat un câştig mai mare şi atribuirea atacului către ETA şi blamarea socialiştilor pentru lejeritatea relaţiilor cu organizaţia separatistă bască, în timp ce socialiştii au invocat implicarea Spaniei în Irak. În scurt timp s-a dovedit că atacul fusese făcut de o celulă Al Qaeda, iar Aznar şi popularii au pierdut alegerile, Spania şi-a retras trupele din Irak şi Afganistan şi a dispărut ca actor cu greutate strategică la nivel european şi mondial.
Tot astfel, David Cameron, în dorinţa sa de a domina conservatorii pe ideea sa pro-europeană, a promis, la 22 ianuarie 2013, că, dacă va câştiga viitorul scrutin, va genera un referendum pentru Brexit. Cam de atunci am eu primele file din dosarul privind Brexitul. Pe 23 iunie 2016, a avut loc celebrul referendum care a decis că Marea Britanie va ieşi din UE. David Cameron, cel care a jucat la risc maxim, şi-a dat demisia şi a plecat, practic, din politică.
Tot astfel, Nigel Farage, deşi mai degrabă un clovn şi populist decât om politic, a înfiinţat un partid şi a câştigat un loc pentru sine în Parlamentul European prin lupta pentru Brexit. Odată scrutinul câştigat, partidul a dispărut, iar Farange nu şi-a asumat nici o responsabiltiate, din contră, ca om cu caracter, a plecat în Parlamentul European să câştige nişte bani din hulita Uniune Europeană din care luptase să scoată Marea Britanie.
Pe această listă scurtă cu 3 britanici – pe care am putea să-i mai aşezăm pe liderii francez şi olandez care, prin politica lor internă, au obţinut voturi negative la referendumul de ratificare a Tratatului Constituţional european, la 29 mai 2005 – o plasăm, pe Theresa May. Premierul britanic, care a generat, la 8 iunie 2017 alegeri anticipate, cu circa 3 ani înainte de termen. Rezultatul a fost eliminarea UKIP din Parlamentul britanic, dar şi pierderea majorităţii de către conservatori, şi nu întărirea ei. Un alt joc la risc maxim şi pariu pierdut contra propriilor votanţi.
Bătălia politică se varsă în stradă şi spre urne: un nou scrutin electoral
Perspectivele sunt sumbre şi haotice pentru Regat, mai ales că disputa pe Brexit a antrenat şi strada. Manifestaţii mamut s-au desfăşurat în favoarea rămânerii în Uniunea Europeană, în timp ce o petiţie pro-UE a ajuns la 6 milioane de voturi, deşi Parlamentul susţine că nu va discuta o asemenea moţiune. În acelaşi timp, după votul de vineri, susţinătorii pro-Brexit au protestat considerând că li se fură votul odată ce acordul nu a fost votat, iar Brexitul e periclitat.
O altă parte importantă dintre alegători consideră că a fost trădată de către unii parlamentari care nu au votat acordul, iar alţii consideră că Guvernul May nu a livrat potrivit promisiunilor din campania electorală pentru Brexit, adică avantajele rămânerii în piaţa comună combinate cu libertatea acordurilor comerciale proprii şi a controlului asupra libertăţii de mişcare a populaţiei, a eliminării Curţii Europene din lanţul deciziei şi justiţiei în privinţa cauzelor de orice fel ce implică Marea Britanie.
Brexit-ul ajunge din nou în stradă şi la votanţi, pentru a legitima o decizie finală. Însă pasul se va petrece după alegerile europarlamentare şi după amânarea substanţială a ieşirii din UE, probabil până la 31 decembrie 2020, la sfârşitul perioadei de tranziţie convenită cu UE.
Se încarcă comentariile...
