Europa

articolul anterior articolul urmator

„Jos labele de pe imunitatea mea naturală!”. Noi proteste în Franţa faţă de permisul de sănătate

17
22 Jul 2021 01:58:39
Autor: Emanuel Neuman
Proteste Franţa /17 iulie 2021 / FOTO EPA-EFE
Proteste Franţa /17 iulie 2021 / FOTO EPA-EFE

Sute de oameni au protestat, miercuri, la Paris, faţă de introducerea „permisului de sănătate” pentru unele activităţi şi de vaccinarea obligatorie a personalului sanitar, măsuri prin care guvernul încearcă să facă faţă celui de-al patrulea val de infectări cu COVID-19 în Franţa, relatează Reuters.

Începând de miercuri, persoanele care vor să meargă la muzee, cinematografe ori piscine nu vor putea intra dacă nu prezintă un aşa-numit „permis de sănătate” care să demonstreze că au fost vaccinaţi împotriva COVID-19 ori că au avut recent un test negativ.
 
Unii protestatari au afişat bannere cu mesajul: „Libertatea de a alege” şi „Jos labele de pe imunitatea mea naturală!”.
 
„Vor să ne forţeze să ne vaccinăm cu orice preţ. Nu, nu, nu”, a afirmat Nathalie Lebede, participantă la protest, pentru Reuters.
 
Permisul de sănătate, anterior necesar doar pentru festivale de muzică ori pentru accesul în cluburi de noapte, va fi cerut de la începutul lui august şi pentru a accesa restaurantele şi barurile din Franţa, dar şi pentru a putea călători cu trenul ori cu avionul
 
Având în vedere că varianta Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, este acum dominantă în Franţa, măsurile mai dure sunt esenţiale şi impunerea de noi lockdown-uri nu poate fi exclusă, a anunţat premierul francez Jean Castex.
 
Introducerea permisului de sănătate, care constă într-un cod QR pe telefon ori pe hârtie, este doar o parte a unui proiect de lege care va fi supus votului săptămâna aceasta în parlament. Proiectul legislativ introduce unele dintre cele mai dure măsuri anti-COVID din Europa, inclusiv obligativitatea vaccinări pentru persoanele care lucrează în sistemul de sănătate şi o perioadă de 10 de zile auto-izolare pentru persoanele care sunt testate pozitiv.
 
Permisul de sănătate rămâne, însă, cel mai controversat aspect al măsurilor legislative. Mai bine de 100.000 de persoane au protestat săptămâna trecută în mai multe localităţi din Franţa împotriva permisului, susţinând că este o încălcarea a libertăţii individuale.
 
Măsurile sunt necesare - susţine guvernul - dată fiind creşterea numărului de cazuri de COVID-19. Aproximativ 21.000 de noi infectări au fost înregistrate în ultima zi, conform ministrului francez al sănătăţii, o creştere semnificativă de la cele 4.000 de cazuri înregistrate la începutului lunii iulie.
 
Aproximativ 96% dintre cei testaţi pozitiv nu au fost vaccinaţi, a anunţat premierul Castex, care a adăugat că speră ca numărul de persoane vaccinate cu cel puţin o doză să ajungă la 50 de milioane până la sfârşitul lui august. Franţa are o populaţie de 67 de milioane de persoane, aproximativ 38 de milioane fiind deja vaccinate.
 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

17 Comentarii

LazyBear
22.07.2021, 08:00:13

Prostovani din toate țările, uniți-vă! Aux armes, citoyens !

-6 (12 voturi)
Davide Isa revine
22.07.2021, 08:15:59

Citat: " [...] permisul de sănătate" Permis de "sanatate"?! Care "sanatate", ca in-afara de boli si decese, altceva nu provoaca permisul asta?!

-4 (8 voturi)
Davide Isa revine
22.07.2021, 08:17:53

micron si-a pierdut mintile, si ar trebui azvarlit la cosul de gunoi al istoriei, la fel ca toti cei carora puterea le-a luat mintile.

-6 (12 voturi)
Andrei Adrian
22.07.2021, 08:32:17

Ar trebui incercat si in Romania. Delimitat un tarc cu suprafata suficienta, invitati acolo toti Davide Isa si incurajati sa se frece intre ei pana se imbolnavesc toti! In continuare, certificat de vaccinare obligatoriu chiar si la intrarea in patiserie! Cine vrea la mall, la restaurant, la sala de fitness sau in tren trebuie sa aiba certificat. Cine nu vrea sa se vaccineze sa stea acasa, sa cumpere covrigi de pe trotuar si sa faca fitness in sufragerie!

+5 (15 voturi)
Paun Al
22.07.2021, 08:39:50

Toti cei ce vor sa se bazeze pe "imunitatea lor naturala".. de ce apeleaza la salvare, de ce se mai duc la doctor, la spital.. daca se infecteaza cu Sarcov2 si sistemul lor imunitar nu face fata? Oamenii maturi ar trebui sa-si asume deciziile si consecintele lor.. Si atunci ar fi in regula.

+5 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (17)

Modifică Setările