Juncker se îndoieşte că ţările europene vor rămâne un front comun în timpul negocierilor pentru Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, şi-a exprimat îndoiala că cele 27 de state membre vor reuşi să menţină un front comun în timpul negocierilor pentru ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

„Celelalte 27 de ţări nu au realizat încă, dar britanicii ştiu foarte bine cum să abordeze această problemă. Ei vor promite ceva ţării A şi vor spune altceva ţărilor B şi C, iar în final nu va exista un front comun european“, a precizat Juncker într-un interviu pentru postul german de radio Deutschlandfunk.

De asemenea, preşedintele CE a declarat că britanicii nu pot negocia acorduri comerciale atât timp cât sunt în UE.

Premierul Theresa May a promis că va invoca până la finele lunii martie articolul 50 al Tratatului de la Lisabona, prin care va declanşa procesul formal de retragere a Marii Britanii din UE. De asemenea, primele negocieri ar putea să înceapă abia în luna iunie, după informarea celorlalte 27 de ţări membre ale UE.

May a pornit deja într-o campanie globală pentru a încerca să stabilească noi relaţii comerciale după ieşirea din blocul comunitar şi a discutat în acest sens cu preşedintele Statelor Unite, Donald Trump.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite