Europa

articolul anterior articolul urmator

Jurnalistul cu idei controversate Eric Zemmour şi-a anunţat candidatura la preşedinţia Franţei

2
30 Nov 2021 14:56:34
Autor: News.ro
Eric Zemmour FOTO EPA-EFE
Eric Zemmour FOTO EPA-EFE

Éric Zemmour îşi anunţă candidatura în alegerile prezidenţiale franceze din 2022Polemistul Éric Zemmour şi-a anunţat marţi candidatura în alegerile prezidenţiale franceze din 2022 într-o înregistrare video postată pe reţee de socializare, relatează Le Figaro.

”Dragii mei compatrioţi (...), la fel ca voi, şi eu am decis să iau destinul nostru în mână (...). Nu mai este vremea reformării Franţei, ci a salvării. Am hotărât să candidez în alegerile prezidenţiale (...). Trăiască Republica şi mai ales trăiască Franţa!”, afirnă acest naţionalist într-un videoclip publicat marţi pe reţele de socializare.
 
El îl imită pe generalul de Gaulle la apelul de la 18 iunie. Aşezat la un birou, într-o bibliotecă, în faţa unui impozant mocrofon de radio, pe fondul muzical al adagioului Simfoniei a VII-a a lui Beethoven, o declaraţie într-un format fără precedent în Republica a V-a.
 
În doar două luni, Éric Zemmour a exploatat turneul de promovare a ultimei sale cărţi - ”La France n'a pas dit son dernier mot”, Editura  Rubembré -, din care a făcut rampa de lansare a candidaturii sale.
 
Creditat cu abia 5% din intenţiile de vot în vară, acest sexagenar a înregistrat o ascensiune fulgerătoare în sondaje, la 18%.
 
El se clasează cu regularitate înaintea lui Marine Le Pen (RN, extremă dreapta) şi speră să se califice în turul doi, cu Emmanuel Macron.
 
Această dinamică impresionantă a părut să se oprească în ultimele zile, în urma unei succesiuni de polemici.
 
De la declaraţii repetate despre mareşalul Pétain, care ar fi ”salvat evrei francezi” în al Doilea Război Mondial şi până la acuzaţii vizându-l pe François Hollande, la 13 noiembrie, în faţa sălii de concerte Bataclan, Éric Zemmour a intrat într-o pasă proastă din care întâmpină dificultăţi să iasă.
 
Într-un punct culminant, el i-a arătat degetul mijlociu unei activiste ”antifa”, sâmbătă, în urma unei vizite haotice, în weekend, la Marsilia.
 
Candidatul la preşedinţie Zemmour mizează pe prmul său miting de campanie, prevăzut la 5 decembrie, la Zénith, la Paris, pentru a inversa această tendinţă.
 
Un fost jurnalist din presa scrisă şi eseist, el a fost cronicar, editorialist şi polemist la radio şi televiziune, după care s-a impus ca scriitor de succes şi un actor al dezbaterii publice. El s-a lăsat convins de prieteni de-ai săi, care-l încurajau de mai mult timp, să intre în politică.
 
Cine este Eric Zemmour, jurnalistul cu idei controversate care a depăşit-o în sondaje pe Marine Le Pen şi ameninţă realegerea lui Emmanuel Macron

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

2 Comentarii

Elhanan Dreyfuss
30.11.2021, 15:38:25

un evreu care joaca teatru. el e nationalist evreu, nu francez.

0 (2 voturi)
mihai tanase
1.12.2021, 08:31:27

"... înregistrare video postată pe REŢEE de socializare, relatează Le Figaro.... acest naţionalist... în faţa unui impozant MOCORFON de radio... mizează pe PRMUL său miting..." Biata limba, bietul jurnalism...

Modifică Setările