Justiţia poate condamna un Guvern pentru ineficienţă sau incompetenţă politică în îndeplinirea actului de guvernare

FOTO Shutterstock

Pentru prima oară în istoria Franţei, tribunalul administrativ din Paris a decis că Statul poate fi tras la răspundere pentru „nerespectarea angajamentele luate în materie de reducere a emisiilor de gaze de seră“.

Implicaţiile sunt clare şi evidente: Statul poate fi condamnat pentru inacţiune sau pentru decizii proaste care - în acest caz - nu sunt de acord cu angajamentele luate prin acorduri internaţionale de tipul Acordului de la Paris, spre exemplu. Decizia tribunalului parizian este cu adevărat excepţională deoarece, prin extensie, din acest moment, orice avocat o poate invoca ca precedent, cel puţin în spaţiul UE, în ce priveşte absolut orice domeniu al vieţii economice şi sociale, acuzând -dacă are probele necesare - incompetenţa, reaua credinţă, indiferenţa structurilor de putere, la orice nivel, din momentul ce acestea: 1. iau decizii care nu corespund angajamentelor şi obligaţiilor internaţionale asumate prin semnarea unor acorduri, memorandumuri, acorduri sau convenţii internaţionale; 2. prin efectele directe şi indirecte produse asupra societăţii aduc un prejudiciu vieţii şi bunăstării cetăţeanului şi colectivităţii.

Două lucruri mi se par a fi foarte importante.

În primul rând, faptul că Statul, deci implicit TOŢI reprezentanţii săi, de la prim-ministru până la autorităţile locale, ar putea să sufere oarece consecinţe pentru incompetenţa lor personală, asta după începând condamnarea lor ca actori politici pentru neîndeplinirea, sau pentru slaba lor performanţă în îndeplinirea actului de guvernare într-un domeniu sau altul. În al doilea rând, obligă guvernul şi reprezentanţii puterii să acţioneze imediat, într-un mod concret şi vizibil pentru respectarea deciziei justiţiei, aşa cum s-a şi întâmplat în Franţa. Guvernul a reacţionat printr-un comunicat publicat pe situl Ministerului ecologiei, „luând act de decizia tribunalului administrativ“, recunoscând “într-adevăr, nu au fost atinse primele obiective ale obiectivelor fixate pentru această perioadă“.

Bun, şi mai departe? Pe model românesc, toţi şi-ar turna cenuşă în cap, ar fi dat afară adjunctul portarului de la intrarea secundară a ministerului, şi apoi episodul ar fi uitat. În acest caz, iarăşi foarte interesant, în decizia tribunalului administrativ parizian figurează şin un paragraf în care se anunţă că judecătorul spune că dă un termen clar, două luni, pentru a vedea că lucrurile se pun în mişcare prin măsuri concrete, altfel va interveni la nivelul fiecăruia dintre cei găsiţi responsabili de această situaţie.

Judecătorul a mai stabilit că statul trebuie să plătească un prejudiciu simbolic în valoare de 1 Euro.  Până pe 19 februarie, guvernul trebuie să prezinte în faţa Consiliului de Stat probele că a acţionat într-adevăr decisiv în lupta împotriva încălzirii climatice. Consiliul de Stat poate să valideze decizia tribunalului administrativ sau să ceară trecerea la acţiuni separate în domeniu, în spiritul primei decizii car, astfel, devine primul document în domeniu determinând precedent juridic. Puteţi accesa aici decizia respectivă, desigur extrem de valoroasă în sine dar care transmite câteva lecţii practice de practică în acţiunea politică, posibil interesante şi pentru societatea românească.

În primul rând, iată, practic, se dovedeşte de ce e nevoie ca într-un stat construit pe baze democratice şi nu solid-clientelare de partid şi nu numai, să existe organizaţii non-guvernamentale reale, născute din interesul profund al unor membri ai societăţii pentru un domeniu, ONG-urfi specializate şi dedicate, fără atracţii sau penetrări din partea diverselor structuri ale statului. Acestea, ca în cazul din Franţa, se pot mobiliza - pot alerta societatea pentru a ieşi din indiferenţă şi amorţeală, pot supune atenţei o petiţie deschisă semnăturilor şi prin care societatea să-şi manifeste interesul. În Franţa, petiţia respectivă a mobilizat 2,1 milioane de semnături, îndestul pentru a demara procesul public în consecinţă.

Ce este deosebit de legea, măcar teoretic existentă, privind aşa-numita răspundere ministerială? După cum vedeţi, aici nu mai este judecată incompetenţa unui biet ministru, la fel de tranzitoriu ca puterea politică ce l-a adus pe scaunul pentru care, de cele mai multe ori, nu se solicită, din start, competenţă demonstrată în domeniu sau măcar, la limită, un CV netraficat. Atunci, di start, pe ce bază să fie tras la răspundere? De data asta, noutatea este că se judecă şi se condamnă inacţiunea guvernamentală în ansamblu în ce ar fi trebui să însemne actul de bună guvernanţă într-un domeniu foarte precis. În acest sens, responsabilitatea actului de guvernanţă este colectivă şi, în principiu, consecinţele politice ar trebui să fie asumate de întreg blocul puterii în caz că nu vor for fi în stare să răspundă corect obligaţiilor trasate de justiţie.

Vom vedea asta şi la noi?

De ce nu, fie şi numai că obligaţiile asumate de România în domeniul protecţiei climatului sunt similare celor europene, am semnat la timp tot ce-a trebuit „c-aşa face toată lumea bună“, dar realitatea de la Bucureşti pendulează în continuare, imperturbabilă, indiferent de stăpânire, între peisajul imuabil al gropilor de gunoi şi poluarea intensă din Capitală în faţa căreia responsabilii se limitează la a ridica neputincioşi de umeri. Îi va obliga cineva să acţioneze, există vreo presiune reală, de timpul construcţiei naţionale imaginată de ONG-urile din Franţa? Obligaţie de bună guvernare? Desigur, formal, figurează şi în documentele oficiale. În fapt, la fel de coercitive cum a fost, spre exemplu, tragicul raport de evaluare făcut pe plan naţional după tragedia de la Piatra Neamţ, documentul care consemna o realitate de ţară subdezvoltată, preluată şi de guvernările ulterioare fără să se facă nimic, exemplul notabil fiind liniştea totală a ministrului Sănătăţii, dl. Voiculescu, manager cu zâmbetul pe buz al unui sector al tragediilor nesfârşite.

La noi de ce nu se găsesc ONG-uri care să demareze asemenea acţiuni reale şi posibil încununate de succes, aducând o condamnare-blam public sever la adresa incompetenţei în marş? Din nefericire, răspunsul îl ştiţi: se poate trăi şi aşa, fără probleme.