Europa

articolul anterior articolul urmator

Kissinger: Zelenski a acceptat „în esenţă” scenariile pe care le-am conturat privind rezultatele războiului din Ucraina

62
2 Jul 2022 10:10:05
Autor: Afrodita Cicovschi
Foto Shutterstock
Foto Shutterstock

Fostul secretar de stat american Henry Kissinger susţine, într-un interviu acordat publicaţiei The Spectator, că Zelenski ar fi acceptat „în esenţă” ideile declaraţiei sale, făcute la Davos, când a conturat posibilele rezultate ale războiului din Ucraina.

Declaraţiile au dat naştere unor controverse, după ce Kissinger a dat de înţeles că Ucraina ar trebui să cedeze teritorii Rusiei.
 
„Scopul declaraţiei de la Davos a fost de a sublinia că problema obiectivelor războiului trebuia să fie confruntată înainte de momentul în care războiului să devină unul care nu poate fi controlat politic. Când Zelenski a comentat, nu citise ce am spus eu. În cele mai recente declaraţii ale sale, a acceptat în esenţă ceea ce am subliniat la Davos. A acordat un interviu pentru Financial Times în care a acceptat ideea de bază”, a spus Kissinger, potrivit Digi24
 
La Davos, Kissinger a declarat că „ideal, linia de demarcaţie ar trebui să fie o întoarcere la status-quo-ul de dinainte. Războiul dincolo de acel punct nu ar fi despre libertatea Ucrainei, ci un nou război împotriva Rusiei înseşi”. Ulterior, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski l-a criticat pe acesta: „Domnul Kissinger iese din trecutul profund şi spune că o bucată din Ucraina ar trebui să fie dată Rusiei, ca să nu existe o înstrăinare a Rusiei de Europa”.
 

Kissinger: Există trei posibile rezultate ale acestui război

 
Veteranul diplomaţiei americane susţine că există trei posibile rezultate ale războiului din Ucraina. Toate cele trei scenarii „sunt încă deschise într-o oarecare măsură”, spune Kissinger.
 
Primul scenariu: Ucraina pierde 20% din teritoriu:
 
„Dacă Rusia rămâne acolo unde este acum, Ucraina pierde 20% din teritoriu şi cea mai mare parte a Donbasului, în principala zona industrială şi agricolă, şi o fâşie de pământ de-a lungul Mării Negre. Dacă rămâne acolo, va fi o victorie, în ciuda tuturor eşecurilor pe care le-au suferit la început. Iar rolul NATO nu va fi fost atât de decisiv pe cât se credea mai devreme”, spune Kissinger.
 
Al doilea scenariu: Recucerirea tuturor teritoriilor ucrainene:
 
„Celălalt rezultat este o încercare de a alunga Rusia din teritoriul pe care l-a dobândit înainte de acest război, inclusiv Crimeea, iar atunci problema unui război cu Rusia însăşi va apărea dacă războiul continuă”, a declarat fostul diplomat american.
 
Al treilea sceanriu: Revenirea la linia frontului din 24 februarie
 
„Al treilea rezultat, pe care l-am schiţat la Davos şi pe care, după impresia mea, Zelenski l-a acceptat acum, este dacă poporul ucrainean poate împiedica Rusia să realizeze vreo cucerire militară şi dacă linia de luptă revine la poziţia în care a început războiul, atunci Rusia va fi vizibil învinsă. Ucraina va reveni la teritoriile pe care le avea când a început războiul: linia de luptă post-2014. Va fi reînarmată şi strâns legată de NATO, chiar dacă nu va face parte din alianţă. Problemele rămase (n.red Crimeea şi Donbas) ar putea fi lăsate la negocieri. Ar fi o situaţie îngheţată pentru o vreme. Dar, aşa cum am văzut în reunificarea Europei, care a necesitat o perioadă lungă de timp, reunificarea poate fi realizată”, a mai spus Kissinger.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

62 Comentarii

Dusan Cornel
2.07.2022, 10:44:47

Cauta sa o dreaga! Multi comentatori, istorici, sustin ca el este declansatorul tragediei poporul kmer cand conjunctura creata si de el a facilitat ajungerea la putere a kmerilor roșii, “pritinii” lui Ceaușescu de altfel.Acum la aproape 100 de ani, sigur nu este mai lucid decat a fost atunci...

+2 (6 voturi)
IonIon Codreanu
2.07.2022, 11:07:37

Kissinger nu a făcut atunci nici o greșeală în Indochina! Chiar lumea nu pricepe că USA este o superputere pe care nu o interesează absolut de loc soarta popoarelor, pe care doar vrea să le domine?! Dominația are țel economic, esența Americii este îmbogățirea prin orice mijloace. Asta înseamnă ca la fiecare dolar investit, să câștige peste un dolar, cât mai mult. USA, în relațiile cu alte state nu pierde NICIODATĂ! Și nu face cadouri NICIODATĂ! Numai în UE se cheltuiesc banii țărilor bogate pentru săltarea regiunilor nedezvoltate! Acesta este un unicat în Lume și în Istorie.

-3 (13 voturi)
Nicu Firescu
2.07.2022, 10:57:41

Același moș senil nu se lasă în ambiția de a deveni un Nostradamus politic. Niciuna din profefețiile lui nu este susținută de realitate. În primul rînd actualul război uzează foarte mult Rusia din toate punctele de vedere deoarece nu a fost pregătită pentru acest scenariu, mult mai mult decît Ucraina, care cu toate pierderile suferite este deja obișnuită moral și fizic cu războiul, aici făcînd abstracție de ajutorul occidental. Trupele ruse, cu mari pierderi și uzate psihic din lipsa motivației vor căuta să se oprească pe o anumită poziție consolidată nemaiputînd înainta, iar conducătorii politici vor încerca să inițieze negocieri pentru conservarea avantajelor teritoriale. Ucraina nu va accepta condițiile umilitoare de pace ale Rusiei, un motiv principal fiind și faptul că nu pot accepta în primul rînd pierderea sudului țării cu porturile aferente și vor continua contraatacurile și lupta de gherilă. Trupele ruse nu vor putea menține linia frontului și vor începe ușor-ușor să se retragă din lipsă de moral și de logistică. În această situație rușii nu vor putea apăra nici sudul țării și nici Donbasul, separatiștii pro-ruși nefiind în stare să apere așa-zisele republici separatiste în lipsa trupelor regulate ruse. În această perioadă va interveni pierdera puterii de către Putin, din motive politice sau medicale. Deci teoria prorocului Kissinger că există o variantă de revenire la starea de dinainte de atacul din 24 februarie nu se susține. Singura posibilitate în care Rusia va avea ”de cîștigat” și asta doar datorită slăbiciunii occidentale care va forța pacea, va fi păstrarea Crimeei.

+6 (10 voturi)
IonIon Codreanu
2.07.2022, 11:30:55

Pleci de la o premiză falsă: Ucraina este un stat normal, nu unul cu frontiere artificiale, cum nu mai există altul în Europa. Europa se face că nu știe că în Ucraina trăiesc milioane de ruși, multe milioane, care nu vor să renunțe la limba și cultura lor într-un stat puternic naționalist. Occidentul nu vrea schimbarea frontierelor estice de teama că pofta va veni și pentru state din UE! Este absurd! Nici un stat din UE nu este unul NOU, cum este Ucraina, căreia trebuia să i se stabilească frontiere prin tratative cu VECINII. Mai devreme sau mai târziu, construcția Ucrainei trebuia să intre în coliziune cu Rusia, indiferent ce regim era acolo. Eu sunt absolut convins că USA a împins conștient pe nebunul de Putin la război, susținând sus și tare că în Ucraina nu sunt nici un fel de probleme! Prin acest război în Europa, USA și-a redobândit puterea asupra ei și câștiguri de sute de miliarde pentru înarmare, nu pentru dezvoltare! EVIDENT, invazia în Ucraina este o CRIMĂ, nu așa trebuiau să se petreacă lucrurile! Dar USA a jucat aici slăbiciunile lui Putin, un dictator și a câștigat.

+1 (13 voturi)
bou baltii 5
2.07.2022, 11:33:44

RUSERLOCII E FRAIERI DACA SE OPRESC LA 20% DIN OCARINA, I-A BATUT PE NATO+SLUGILE LOR PUTORILE VESTICE. CINE SA-I MAI STEA IMPOTRIVA TSARULUI. DACA NU IA MACAR 50% DIN UCRAINA + TRANSNISTRIA DIN REP. MOLDOVA E FRAIERI. DACA AVEM NOROC SE SACRIFICA MAIA SI NE LASA RUSU IN PACE. ESTE AICI O GASCA NEBUNA IN FRUNTE CU COLONELUL PAFNUTIE SI SLUGILE BRAVU, GABRIEL AVEM NOROC CU EI, ASTIA VOR LUPTA IN REP. MOLDOVA CU ASUPRITORII RUSI DACA SE IMPUTE TREABA. SPER CA PROSTII DE RUSI SA SE DUCA APOI CATRE TARILE BALTICE SA II IA LA SUTURI IN KUR PE AIA SI PE POLONEZI.

-6 (8 voturi)

Vezi toate comentariile (62)

Modifică Setările