Kremlinul, primele explicaţii pentru folosirea steagului sovietic în Ucraina: „Este un simbol recunoscut de toate generaţiile”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Arhivă
Foto Arhivă

Kremlinul a făcut primele declaraţii refertitoare la folosirea steagului sovietic de către forţele sale armate din Ucraina şi a afirmat că este un simbol care poate fi recunoscut de toate generaţiile, „atât în ţară cât şi străinătate”.

„În ţara noastră banerul Victoriei este un lucru sacru pentru toate generaţiile, fără nicio excepţie”, a răspuns luni Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, când a fost întrebat despre folosirea simbolurilor sovietice de către forţele armate ale ţării.

„Pentru multe generaţii şi în multe ţări, în special în fosta Uniune Sovietică, este şi un altar care are o semnificaţie specială şi un sens literal sacru”, a adăugat el.

Peskov a fost întrebat şi despre modul în acre Kremlinul vede folosirea steagurilor din perioada imperială de către forţele armate ruseşti din Ucraina, dar a afirmat că nu are informaţii despre „asemenea lucruri”.

Declaraţiile vin după ce mai multe tancuri şi camioane ale armatei ruse au fost văzute aborâdând steagul sovietic în timpul războiului din Ucraina.

Unii analişti au considerat că folosirea acestui simbol este menită să trezească nostalgia populaţiei pro-ruse din Ucraina.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite