Kurzii şi turcii se bat prin diverse state europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tensiunile între persoanele cu rădăcini kurde şi turce au crescut şi în unele state chiar au degenerat în violenţe în mai multe state europene unde trăiesc numeroase astfel de comunităţi, în contextul ofensivei militare a Turciei în nordul Siriei împotriva luptătorilor kurzi.

Poliţia olandeză a anunţat joi că a arestat 23 de persoane în urma ciocnirilor survenite cu o zi înainte în Rotterdam între membri ai comunităţilor turcă şi kurdă, în timpul unei manifestaţii menite să denunţe ofensiva dusă de Ankara în Siria, informează AFP.

Ciocnirile au izbucnit între cele două comunităţi la scurt timp după începerea unei manifestaţii organizate de kurzi, manifestaţie care a fost urmată rapid de o contramanifestaţie a turcilor.

Persoanele arestate, dintre care unele erau înarmate cu şurubelniţe, "sunt suspectate de violenţă făţişă, agresiune, distrugere şi insultă", a anunţat poliţia.

Trei poliţişti au fost răniţi uşor în timpul manifestaţiei, care a avut loc miercuri seara în centrul oraşului portuar Rotterdam (vest). Unul dintre agenţi şi-a fracturat încheietura mâinii, au informat mass-media olandeze.

Premierul olandez Mark Rutte a condamnat în mod ferm aceste violenţe în timpul unei dezbateri asupra ofensivei Ankarei în Camera Inferioară, în noaptea de miercuri spre joi.

"Puteţi manifesta în această ţară, însă noi o facem într-un mod civilizat", a declarat Rutte, citat de mass-media olandeze. "Conflictele sociale trebuie rezolvate prin dialog şi nu prin imaginile pe care le-am văzut în Rotterdam. Este absolut inacceptabil", a declarat el.

O demonstraţie a diasporei kurde din Herne, în landul Renania de Nord - Westphalia din vestul Germaniei, a escaladat luni, soldându-se cu cinci răniţi, a anunţat un purtător de cuvânt al poliţiei, citat de DPA. Manifestanţii pro-kurzi au atacat un chioşc şi o cafenea turcească din oraş, a declarat el.

O femeie şi un bărbat, răniţi la chioşc, au avut nevoie de spitalizare. Atacatorii au spart vitrinele cafenelei şi au devastat mobilierul, rănind alte două persoane, printre care şi un poliţist. Acesta a suferit doar răni uşoare şi a fost ulterior externat, a precizat purtătorul de cuvânt.

La protestul autorizat au participat circa 350 de persoane, care au purtat un banner cu sloganul "Lăsaţi în pace Rojava" - numele folosit de kurzi pentru regiunea lor, autonomă de facto, din nordul Siriei. Liderul marşului, cetăţean german, a fost la rândul său atacat când a încercat să îi liniştească pe cei turbulenţi.

Potrivit poliţiei, cafeneaua a fost atacată după ce din interior li s-au adresat provocări manifestanţilor; poliţia bănuieşte că la fel a început şi incidentul de la chioşc.

Tensiunile în Germania între persoanele cu rădăcini kurde şi turce ar putea creşte în contextul ofensivei militare a Turciei în nordul Siriei împotriva luptătorilor kurzi, a avertizat duminică un expert, citat de dpa.

Fără o soluţionare paşnică, Germania ar putea fi martora unei radicalizări a taberelor turcă şi kurdă, a declarat pentru dpa cercetătorul politic Burak Copur, expert în Turcia, care a atras atenţia că nu poate fi exclusă o escaladare.

"Noi, aici, în Germania, stăm pe un butoi cu pulbere", a insistat Copur, care a adăugat că "problema kurdă este un conflict de identitate nesoluţionat în Turcia care este importat în Germania prin intermediul imigraţiei".

Se estimează că în Germania trăiesc circa 1,2 milioane de oameni cu descendenţă kurdă, majoritatea dintre ei opunându-se ferm ofensivei Turciei în nordul Siriei.

Mulţi dintre ei au participat la marşuri împotriva ofensivei turce şi sunt îngrijoraţi în primul şi în primul rând de situaţia rudelor lor. "Când am vorbit la telefon, auzeam cum explodează bombele. Trăiesc şi muncesc în Germania, dar mă simt ca şi cum aş fi în mijlocul unui război. Împotriva kurzilor are loc o epurare etnică", a acuzat Leylan Mela-Abdullah, care trăieşte în oraşul german Siegen şi care este de acord că tensiunile între comunităţile kurdă şi turcă sunt în creştere.

Poliţia elenă a arestat joi cel puţin zece persoane care au invadat sediul consulatului Turciei de la Salonic, în semn de protest faţă de operaţiunea desfăşurată de Ankara în nordul Siriei, transmite dpa, preluând o ştire a agenţiei APA-MPE.

Cei zece s-au prezentat în grup ca vizitatori la muzeul Mustafa Kemal Ataturk, aflat în complexul care găzduieşte şi consulatul. Ataturk, părintele Turciei moderne, s-a născut la Salonic, în 1881.

După ce au fost lăsaţi înăuntru, ei au început să strige sloganuri şi au desfăşurat un banner de protest faţă de ofensiva turcă împotriva forţelor kurde în nordul Siriei.

Poliţia a aşteptat ca grupul să părăsească incinta, după care a operat arestările.

Rubicon, o grupare radicală de stânga care a mai întreprins astfel de acţiuni asupra unor misiuni diplomatice şi birouri de companii, şi-a asumat responsabilitatea pentru acest protest.

Europa



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite