La Înalta poartă de la Bruxelles tronul e gol sau cine conduce TehnoLeviatanul (Jurnal de călătorie IV)

De cîte ori ajung pe la Parlamentul UE am aceeaşi senzaţie puternică: dispariţia politicului. Vezi o clădire impunătoare, vezi armate de euro-birocraţi în costume-uniformă, vezi europarlamentari, vezi hoarde de euro-comisari etc, dar nimic din toate astea nu insuflă Putere.

Maximum ce simţi e o maşinărie birocratică, care execută ceva şi prin ţevăraia căreia curg tone de hîrtii şi mulţi, mulţi bani. E un soi de secretariat imens. E o puternică senzaţie că tronul e gol şi că lipseşte ceea ce ţine de esenţa politicului: Puterea. Cel ce execută nu deţine putere şi nu produce politică. Politica şi Puterea sînt în altă parte.

Şi mai e ceva care te agasează: procedurile. Totul este procedural, nimic nu mai e negociabil. Totul e o maşinărie condusă după instrucţiuni. Asta ne spune că totul a devenit tehnocratizat şi dovedeşte încă o dată dispariţia politicului din acest spaţiu. Tehnocraţii nu fac politică, ci doar execută: prin cap nu le-ar trece că ceva se poate dezbate, dialoga, negocia. De aceea ei au nevoie de excesiv de multe proceduri. Dacă într-o zi cineva le va fura sau sparge hardul cu proceduri se năruie totul. Fără glumă.

Însă dacă în Europarlament politica a fost înlocuită de tehnocraţie, atunci întrebarea firească este: unde se află politica? Este mult prea evident că politicul se află în afara acestor instituţii. Să se afle ea în mîinile ”demosului”. O, nu.

O altă evidenţă care sare în ochi este ruptura, prăpastia imensă care se deschide ca un hău între aceşti tehnocraţi-parlamentari şi poporul pe care au pretenţia că-l reprezintă.

Sunt deja „caste sociale” foarte diferite, care nu se intersectează decît ritualic, iar „aleşii” demult nu-i mai reprezintă interesele. Poporul demult nu mai înţelege nimic din ce se întîmplă acolo şi nici nu mai pricepe cum funcţionează toată hardughia aceea. Cum să facă presiune pe acest ”tehno-leviatan” ca să primească un răspuns pozitiv, în interesul său? Nimeni nu mai ştie. Procedurile devin tot mai complicate.

Pînă şi felul în care se consumă o mare parte a banilor ne spune multe. Marile proiecte de finanţare ale UE care aparent se îndreaptă spre grupurile vulnerabile şi neputincioase sînt în esenţă bani care întreţin hoarde de elite locale şi regionale ce produc aparenţe ale ”democraţiei şi distribuţiei”. În realitate, mare parte a acestor ”experţi” şi tehnocraţi sînt „caste” care consumă sume importante de bani ce au ca scop doar autolegitimarea şi întărirea poziţiei de putere. Accesul este limitat şi bine controlat pentru că nimeni nu este interesat să dea din propria felie de bunăstare şi putere. Dacă cineva din interior ar avea curajul să povestească cum se întîmplă lucrurile acolo, „demosul” s-ar putea să facă un mic infarct revoluţionar. Dar asta oricum se va întîmpla dacă nu vor interveni schimbări în viitorul apropiat.

Ceea ce devine tot mai clar e următorul fapt: pentru ca TehnoLeviatanul să funcţioneze bine e nevoie de Tehno-Politruci bine întreţinuţi.

Încă un indiciu în acest proces de „castizare” sînt tipurile de contracte de muncă: cu cît eşti mai sus în ierarhie, cu atît contractele de muncă devin „beton armat”,  iar cu cît cobori spre cei plasaţi la bază, contractele devin „flexibile”,  iar precaritatea înfiorătoare. În interioul TehnocLeviatanului lucrurile acestea sînt foarte bine reglate. Asta ar merita un studiu separat. Seamănă foarte mult cu „cinul” (grad în ierarhia socială) ţarist şi cel medieval.

Unde totuşi se află politica şi puterea? Grecia a tras un semnal de alarmă, iar modul în care s-a „rezolvat” criza grecească ne spune exact unde s-a mutat politica reală. Cine a negociat şi tranşat problema grecească? Parlamentul European cumva? Nu. Consiliul UE? Nu. Atunci cine? Eurogrupul?

Cine sînt aceştea? Ce statut legal au? Cine i-a împuternicit? Pe cine reprezintă? Finanţele cumva? Îmi explica şi mie cineva: cîte divizii are Eurogrupul acesta? Care e baza lui legală? În baza a ce face şi desface? Despre suveranitate şi democraţie nu mai are rost să vorbim. Aruncaţi o privire istorică spre Pactul de la Varşovia (sic!) şi vedeţi că pînă şi acolo se mai negocia, mai cedau unii, mai plecau alţii…. Chiar în halul ăsta a decăzut politicul? Cum reinventăm politicul?