Europa

articolul anterior articolul urmator

La Geneva, o „afacere“ Biden-Putin în stilul Reagan-Gorbaciov este imposibilă!

53
10 Jun 2021 06:24:11
Alexandru Grumaz
Foto EPA EFE
Foto EPA EFE

Viitorul summit de la Geneva este o oportunitate de a explora dacă crizele acumulate din ultimii ani pot fi gestionate, dacă nu rezolvate. Invazia Rusiei în Ucraina şi amestecul în alegerile din SUA au fost extraordinar de destabilizante. Din păcate, ele nu pot fi anulate. Ele pot fi gestionate doar diplomatic, ceea ce la rândul lor necesită conversaţii sincere între lideri.

Va fi obositor, dar nu împovărător, ca preşedintele Joe Biden să parcurgă secvenţa summit-urilor G-7, NATO şi SUA-UE, în care aliaţii şi partenerii vor fi bucuroşi să-şi consume discursul despre „a se uni” şi „a voi” să renunţe la multiplele dezacorduri, gestionabile într-un final. Bruxelles debordează de optimism: turneul în Europa pe care îl începe săptămâna asta preşedintele american Joe Biden semnalează că “multilateralismul a supravieţuit epocii Trump şi pregăteşte scena pentru cooperare transatlantică în abordarea actualelor provocări, de la China şi Rusia până la schimbările climatice”, a afirmat preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Charles Michel şi preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se vor întâlni cu Joe Biden pe 15 iunie, după summitul G7 al celor mai industrializate state din 11-13 iunie de la Cornwall (Marea Britanie) şi Summitul NATO de la Bruxelles din 14 iunie. Dacă în 2020 la Conferinţa de Securitate de la Munich tema era ”o lume cu mai puţin Occident” (Westlessness) în 2021 tema era ”dincolo de era cu mai puţin Occident” (Beyond Westlessness) iar America se întorcea în comunitatea transatlantică (”America is back”-spunea Biden). Este clar o resetare a relaţiei transatlantice a început.

Întâlnirea Biden-Putin un eşec anunţat sau o soluţie temporară?

Preşedintele Biden pleacă în prima sa călătorie în străinătate. El a stabilit o agendă ambiţioasă - reconstruirea relaţiilor Americii cu cei mai apropiaţi aliaţi ai săi şi adunarea democraţiilor lumii în jurul unui obiectiv comun menit să contracareze extinderea autoritarismului. Este un scop nobil şi un efort necesar, dar nici o frenezie a summiturilor şi nici o retorică în creştere nu sunt cele mai bune mijloace pentru a o atinge. După întreruperea epică a politicilor din epoca Trump, aliaţii europeni din Washington vor primi ”reasigurarea” cu un ”ochi sceptic”. Disponibilitatea lui Biden trebuie să depăşească nu doar cicatricile din ultimii patru ani, ci şi întrebările continue cu privire la sănătatea propriei democraţii americane. Şi în timp ce valorile şi interesele noastre comune stau la baza relaţiei, există - şi a existat întotdeauna - o oarecare divergenţă între aliaţii cu privire la modul de a le promova. Vestea bună este că această administraţie este foarte potrivită pentru a satisface nevoile momentului. Preşedintele Biden însuşi are mai multă experienţă în politica externă decât oricare dintre predecesorii săi recenţi, iar palmaresul său este unul de realism, nu de exagerare. Mai mult decât atât, el a petrecut primele cinci luni ale preşedinţiei sale demonstrând capacitatea Americii de a deţine competenţă constantă pe frontul de acţiune, organizând resursele guvernului federal pentru a întoarce valul împotriva provocării istorice a pandemiei de coronavirus.

Întâlnirea cu preşedintele manipulator al Rusiei, Vladimir Putin, îi va testa hotărârea şi răbdarea. Cei doi politicieni veterani se cunosc destul de bine unul pe altul, deci, fără preambul, pot începe o trecere în revistă a aspectelor stabilităţii strategice, aspecte pregătite de consilieri, convenind asupra unor discuţii multilaterale, care pot sau nu să dea roade în următorii ani. Preşedintele Biden a arătat clar că el caută relaţii „stabile şi previzibile” cu Rusia, iar preşedintele Putin poate promite că va opri hackerii ruşi sa mai atace America şi că va scuti Ucraina de o nouă presiune militară. O cerere a Kremlinului ar putea fi legată de situaţia Belarusului aflat pe agenda zilnică a preşedintelui Putin. Principalul mesaj al lui Putin va fi inevitabil despre inacceptabilitatea „amestecului” occidental în afacerile interne ruseşti, ceea ce înseamnă că omenii preşedintelui/siloviki vor continua să persecute opoziţia şi să extermine mass-media liberă după cum consideră potrivit. Preşedintele Biden nu poate accepta acest lucru, dar ar putea apărea o „înţelegere” implicită. Acceptarea unor astfel de limite ale „stabilităţii” ar putea deteriora agenda de consolidare a democraţiei pregătită de Biden. Putin este previzibil doar în dorinţa sa de a păstra iniţiativa în confruntarea cu Occidentul, aşa că este apt să lovească în primul moment oportun.

Preşedintele Biden va intra în summit-ul său cu preşedintele Putin dintr-o poziţie puternică, tocmai venind de la un summit NATO care va sublinia alianţa strânsă dintre Statele Unite, Canada şi Europa. În timp ce ambii preşedinţi au vorbit despre importanţa stabilităţii strategice şi a controlului armelor, rămân diviziuni fundamentale între cele două viziuni geopolitice. Biden discută deseori despre importanţa democraţiei, de care se teme Putin, reiterând continuu sprijinul american pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei, pe care Putin o consideră ca parte a sferei privilegiate de influenţă a Rusiei. Aşteptaţi-vă ca Putin să-şi expună nemulţumirile împotriva Statelor Unite, pe care le foloseşte pentru a încerca să-şi devieze responsabilitatea pentru stagnarea economică continuă a Rusiei. Între timp, Biden va face ceea ce nu a făcut predecesorul său: să arate clar că ingerinţa rusă continuă în alegerile americane, în infrastructura guvernamentală este inacceptabilă. Zilele reuniunilor la nivel înalt SUA-Rusia, cu fişe informative lungi care susţineau diverse acorduri şi iniţiative, tip Reagan-Gorbaciov, sunt o istorie veche, dar cele două ţări ar putea să-şi dea seama de dorinţa lor de a coopera în probleme precum Arctica, Iranul şi schimbările climatice. Biden şi-a exprimat în repetate rânduri dorinţa de a avea o relaţie stabilă şi previzibilă SUA-Rusia (adică mai pe şleau...plictisitoare), care să le permită Statelor Unite să îşi concentreze atenţia asupra Chinei şi acesta pare să fie motivul pentru care a oferit, în primul rând, acest summit lui Putin. Provocările permanente ale lui Putin l-au determinat pe Biden să adopte o atitudine mai agresivă a politicii externe, aşa că speranţele Casei Albe de linişte pe frontul Rusiei vor rămâne probabil neîndeplinite. Când preşedintele Biden îl întâlneşte pe preşedintele Putin la Geneva, pe 16 iunie, are nevoie de o strategie şi o viziune corectă pentru viitoarea securitate europeană. O nouă arhitectură de securitate ar trebui să caute să inverseze în mod verificabil agresiunile Rusiei împotriva vecinilor săi. În această logică, procesul de reflecţie, demarat la Reuniunea Liderilor NATO de la Londra, din decembrie 2019, poate fi privit, în esenţă, ca un efort prin care Alianţa urmăreşte să devină mai puternică şi mai eficientă în a furniza securitate membrilor şi partenerilor săi şi în a participa mai activ la soluţionarea problemelor de securitate la nivel global. Noul Concept Strategic 2030 cuprinde 138 de recomandări, majoritatea vizând rolul politic al Alianţei, unitatea şi coeziunea politică, procesul decizional, dar şi consultările dintre aliaţi, cu Uniunea Europeană şi cu partenerii democratici din lume, precum zona Asia-Pacific. De asemenea, raportul defineşte ca ameninţări şi provocări pentru securitatea euro-atlantică actori statali precum Rusia şi China şi zone precum Sudul global. Tot ca ameninţări şi provocări sunt încadrate terorismul, securitatea energetică, securitatea cibernetică, războiul hibrid, clima, tehnologiile emergente, controlul armamentului şi descurajarea nucleară, dar şi pandemiile şi dezastrele naturale. Deci, la Summit, vom avea o agendă ambiţioasă, orientată spre viitor. Consolidarea angajamentului nostru de a ne apăra reciproc, lărgirea abordării noastre asupra securităţii şi o abordare mai globală pentru a apăra ordinea internaţională bazată pe reguli”- spunea secretarul general NATO Jens Stoltenberg la reuniunea B9 de la Bucureşti. Dar să luam pe rând întâlnirile de pe agenda preşedintelui Biden.

Ce va aduce summitul G7?

Văd călătoria preşedintelui Biden ca o oportunitate pentru SUA şi G-7 de a dezvolta un nou mecanism care uneşte guvernele democratice cu instituţiile de cercetare şi sectorul privat pentru a pune capăt acestei pandemii. Acesta este un apel de trezire pentru G-7 pentru a crea sisteme de sănătate mai robuste, economii rezistente şi medii durabile, toate acestea ne vor pregăti mai bine pentru următoarea pandemie, a cărei sosire este doar o chestiune de timp. Când preşedintele Biden îşi va întâlni omologii G-7, şedinţa va semnaliza faptul că G-7 s-a întors în geopolitica globală. În 2009, pe măsură ce criza financiară globală a luat naştere, a fost G-20, nu G-7 (G-8 la acea vreme), unde liderii şi oficialii finanţelor au semnalat, cu succes, cooperarea cu ţările cu ideologii şi sisteme politice diferite, pentru binele comun. Gruparea mai mare G-20 a eclipsat efectiv G-7 în următorul deceniu, dar, deşi agenda sa s-a extins, rezultatele obţinute nu au fost cele scontate. G-7 din această săptămână va include, de asemenea, Australia, India şi Coreea de Sud, semnalând, de asemenea, că G-7 este acum principalul forum în care abordările multilaterale ale problemelor globale vor fi evidenţiate între ţările care împărtăşesc valorile democratice, în speranţa de a face progrese tangibile în abordarea crizelor actuale precum răspunsul la COVID-19 şi la problemele de climă. Prin reenergizarea G-7, gazdele britanice, Biden şi alţi participanţi atenţionează că, atunci când G-20 se va întruni, vor fi fost deja convenite poziţii coordonate. China a reacţionat deja, susţinând că „G7 nu are dreptul şi nu ar trebui să excludă ţările în curs de dezvoltare sau alte platforme de guvernanţă multilaterală”. G-7 din această săptămână este o altă reflectare a încadrării lumii de către administraţia Biden în democraţii şi autocraţii. De asemenea, ar putea semnala că ceea ce a mai rămas din epoca liniştită a eforturilor de cooperare globală s-a încheiat şi, odată cu aceasta, primatul G-20.

America s-a întors!

Casa Albă vede următoarea călătorie a preşedintelui Biden în Europa ca o demonstraţie că „America s-a întors” după patru ani de preşedinţie Donald Trump. Există un risc considerabil ca acest mesaj să nu prindă rădăcini. Pe ambele părţi ale Atlanticului există puţină poftă pentru revenirea la politica europeană a administraţiei Obama. Europenii urmează politica americană şi înţeleg că Trumpismul nu este mort şi ar putea reveni la alegerile din 2022 (parţiale) sau 2024 (prezidenţiale). Între timp, aşa cum au susţinut unii analişti americani mulţi oficiali ai administraţiei Biden sunt sceptici că Europa poate sau va face mai mult pentru a ajuta Statele Unite în concurenţa sa cu China. Preşedintele Biden este unic printre preşedinţii americani prin angajamentul său de lungă durată şi afinitatea pentru alianţa Atlantică. Va folosi preşedintele Biden această călătorie pentru a-şi expune viziunea asupra modului în care această alianţă ar trebui să se schimbe în deceniile viitoare? Pare totuşi puţin probabil să se întâmple acest lucru în această călătorie, deci probabil va trebui să aşteptăm mai mult.

Ce a însemnat alegerea lui Biden: Restaurare sau o Noua Ordine Globală?

Alegerea lui Biden din noiembrie a încurajat noua instituirea a politicii externe a SUA. Noul preşedinte a promis că va prelua ”mantia conducerii globale” pe care Trump o lăsase deoparte şi va face din nou Occidentul nucleul unei Ordini Mondiale deschise, bazate pe reguli. Anii aberanţi ai lui Trump ar putea să dispară temporar din imaginea zilei, în cele din urmă priviţi ca un interregn bizar între două perioade „normale” ale internaţionalismului american. Din păcate, acest scenariu simplu de Restaurare se ciocneşte cu patru adevăruri incomode. În primul rând, ordinea condusă de Occident a fost, cu mult înainte de Trump, dezechilibrată prin creşterea concurenţei geopolitice cu China şi Rusia, printr-o cotă colectivă din PIB-ul global în scădere în rândul statelor membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică şi deziluzia publicului faţă de globalizare, în special după criza financiară. Aceste puncte slabe rămân. În al doilea rând, era Trump a pus la îndoială puterea globală a SUA, încurajând aliaţii apropiaţi din Europa şi Asia să-şi protejeze investiţiile împotriva unei Americi brusc capricioase. Astfel de nelinişti persistă, în ciuda asigurărilor lui Biden. În al treilea rând, preşedinţia lui Trump a demolat ceea ce mai rămăsese puţin din consensul internaţionalist bipartisan din Congresul SUA. Democraţii şi republicanii ”locuiesc” acum pe diferite planete de politică externă. În cele din urmă, nu este clar dacă instituţiile occidentale moştenite din epoca Războiului Rece se pot adapta la provocările globale de astăzi, de la schimbările climatice, la războiul cibernetic, boala pandemică sau dislocarea economică. Dincolo de reafirmarea solidarităţii occidentale, strict necesară, liderul american trebuie să anunţe paşi concreţi pentru apărarea democraţiei în America şi în lume, să reînvie şi să umanizează globalizarea, să susţină apărarea colectivă şi să abordeze provocările transnaţionale, cum ar fi pandemia COVID-19 şi încălzirea globală. Iată o previzualizare a principalelor probleme în joc în viitoarele summit-uri.

Ce aduce nou G7? O Mare Britanie reînviată din cenuşa Brexitului?

Sub Trump, reuniunile anuale ale marilor democraţii de pe piaţă semănau cu o reuniune de familie disfuncţională. Adunarea G7 din acest an, în staţiunea Carbis Bay, ar trebui să fie diferită. Primul ministru britanic Boris Johnson, în calitate de gazdă, a ales patru priorităţi în rubrica „Construind înapoi mai bine”: rezistenţa la pandemie şi recuperarea din aceasta, schimbările climatice şi biodiversitatea, comerţul liber şi echitabil şi promovarea valorilor comune. Colectiv, subiectele arată cât de departe a evoluat G-7 de la concentrarea sa originală şi îngustă asupra coordonării macroeconomice. Liderii adunaţi vor căuta să extindă accesul global la vaccinuri, care au fost administrate în mod covârşitor în ţările bogate, vor discuta despre posibilitatea „paşapoartelor COVID” şi vor lua în considerare un nou tratat global privind pandemiile. De asemenea, îşi vor reafirma obiectivele de reducere a emisiilor înaintea celei de-a 26-a Conferinţe a ONU privind schimbările climatice, cunoscută sub numele de COP26, la Glasgow, în noiembrie, şi vor susţine obiectivul de pierdere zero a biodiversităţii globale până în 2030. Se vor angaja să reînvie liberalizarea comercială globală, în aşteptarea celei de-a 12-a reuniuni ministeriale a Organizaţiei Mondiale a Comerţului de la sfârşitul acestui an, promiţând totodată să ia în considerare impactul globalizării asupra vieţii cetăţenilor. În cele din urmă, se vor angaja să apere valorile democratice împotriva duşmanilor libertăţii, atât în ​​ţară, cât şi în străinătate. Summitul din Cornwall va oferi un test timpuriu pentru pariul lui Johnson că o „Britanie globală” poate apărea din cenuşa Brexitului. De asemenea, va permite observatorilor să evalueze coeziunea politică şi relevanţa globală a G-7 într-o lume multipolară din punct de vedere ideologic. În speranţa de a consolida acoperirea globală a grupării, Londra a invitat alte patru democraţii - Australia, Coreea de Sud, India şi Africa de Sud - să participe alături de membrii săi principali, UE este considerată, de asemenea, un membru „neenumerat”. În prezent, naţiunile G-7 arată puţin apetit pentru extinderea permanentă a membrilor grupului - de exemplu, prin crearea unui „10 democratic” sau D-10, aşa cum propun unii strategi. Cu toate acestea, presiunea în acest sens va creşte cu siguranţă dacă relaţiile G-7 cu China şi Rusia continuă să se deterioreze. Biden, care descrie competiţia dintre democraţie şi autoritarism ca o luptă definitorie a timpului nostru, trebuie să fie pregătit pentru această situaţie neprevăzută.

NATO în moarte cerebrală?

Din Cornwall, Biden călătoreşte la Bruxelles pe 14 iunie pentru un summit cu  lideri NATO, care îl vor saluta cu căldură după patru ani de decizii ale lui Trump care au satisfăcut Estul şi au nemulţumit Vestul. Totuşi, agenda este descurajantă şi contextul politic complex. La un an şi jumătate după ce preşedintele francez Emmanuel Macron a caracterizat NATO drept o ”alianţă în moarte cerebrală”, alianţa urmează să adopte un concept strategic actualizat destinat să reorienteze NATO, departe de apărarea colectivă clasică către un rol geopolitic global, precum şi către noi ameninţări precum conflictul cibernetic, schimbările climatice şi combaterea pandemiilor. Cu toate acestea, provocările practice imediate şi tensiunile politice interne pot complica aceste aspiraţii. Un punct important pe agendă este negocierea unei retrageri ordonate din Afganistan, ca urmare a angajamentului unilateral al lui Biden de a înlătura toate trupele americane până la 11 septembrie, program care a fost accelerat de atunci şi se aşteaptă să fie finalizat până în iulie. Mişcarea SUA a zguduit aliaţii americani şi ridică întrebări cu privire la modul în care forţele de securitate afgane vor fi finanţate atunci când cea mai lungă misiune a NATO de peste mări se va termina. Dincolo de Afganistan, alianţa se va lupta pentru a stabili o poziţie comună în privinţa Chinei, cu mai mulţi aliaţi precauţi în aplicarea dorinţei Washingtonului de a-i înrola în competiţia strategică cu Beijing. De asemenea aliaţii ar trebui să găsească un punct comun atunci când vine vorba de Rusia, al cărei ministru al apărării a anunţat acum două săptămâni că Moscova va poziţiona 20 de noi unităţi militare de-a lungul frontierei sale de vest şi va consolida prezenţa militară în Kaliningrad.

Pe 28 octombrie 2018, Ministerul Apărării din Rusia a confirmat că cea mai recentă versiune a sistemului Samarkand EW (război electronic) a fost desfăşurată în Kaliningrad şi în alte zone strategice. Cel puţin 16 dintre aceste noi sisteme au fost desfăşurate în 13 unităţi, ca parte a unui program mai larg care costă 61 de milioane de ruble (920.000 de dolari) şi care a fost finalizat până în noiembrie 2019. Specialiştii militari ruşi din Moscova consideră că sistemul Samarkand EW este conceput pentru a bloca sistemele de comunicare ale unui adversar şi ar viza structurile de comandă, control, comunicaţii, computere, informaţii, supraveghere şi recunoaştere (C4ISR) ale inamicului şi va opera împotriva GPS-ului (inclusiv prin „spoofing”-bruierea imaginii coordonatelor geografice). Samarkand EW este un sistem militar de suprimare, ceea ce înseamnă că atunci când forţele inamice încearcă să efectueze operaţiuni în zona sa, vor întâmpina probleme cu comunicaţiile şi toate celelalte echipamentele electronice militare. În cele din urmă, NATO va trebui să abordeze două provocări ale solidarităţii alianţei. Primul este cum să răspundem la dezvoltarea continuă a capacităţilor de apărare independente ale UE, despre care SUA şi unii aliaţi s-au îngrijorat mult timp că ar putea afecta coeziunea NATO - o suspiciune întărită de invocarea franceză a conceptului de „autonomie strategică”. Având în vedere dorinţa îndelungată a SUA ca aliaţii europeni să investească mai mult în apărare, este timpul ca Washingtonul să arate flexibilitate în această problemă. A doua problemă dificilă este Turcia, care, sub conducerea autocratică a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan (Biden şi Erdogan vor avea o convorbire personală), a insistat să achiziţioneze rachete antiaeriene S-400 fabricate în Rusia, în ciuda ”rugăminţilor” aliate şi, mai recent, a diluat răspunsul NATO la deturnarea de către Belarus a unui avion Ryanair - un act de piraterie de stat care contrazice orice noţiune de ordine internaţională bazată pe reguli. În ciuda locaţiei sale strategice, poate fi timpul să revizuim statutul Turciei ca aliat al NATO!. Şi totuşi ne uitam la noul parteneriat pe linie militară Polonia-Turcia. Potrivit Ministerului Apărării din Polonia, un avion PZL M28 Bryza R1 a fost dislocat în Turcia pentru  ca să participe la operaţiunea NATO TAMT (Măsuri de asigurare personalizate Turcia). În curând va opera din Turcia în estul Mediteranei şi peste Marea Neagră. TAMT[1] ar marca prima misiune pe care armata poloneză o va întreprinde pe teritoriul turc. Polonia este dornică de un mai mare angajamentul în regiune. În aprilie 2020, Jacek Czaputowicz, pe atunci ministru de externe al Poloniei, a subliniat după întâlnirea trilaterală cu omologii săi români şi turci că Polonia, România şi Turcia sunt trei piloni ai flancului estic al NATO. În cadrul unei recente conferinţe de presă comune cu preşedintele Erdogan, preşedintele Duda a anunţat că platforma de cooperare polono-română-turcă va fi ridicată la nivelul prezidenţial. Turcia se pare că şi-a găsit un nou drum spre Europa.

Mizele summitului Biden-Putin: Ucraina şi interferenţa Rusiei în alegerile americane

Biden îşi încheie aventura europeană cu două întâlniri finale - cu liderii UE la Bruxelles, la 15 iunie şi cu Vladimir Putin, la Geneva, la 16 iunie. În decembrie 2020, Comisia Europeană a elaborat „O nouă agendă SUA-UE pentru schimbare globală ”, creând o ocazie, o dată la o generaţie, de a avansa o abordare transatlantică comună a Ordinii Mondiale. De atunci, tensiunile legate de comerţ, impozite şi vaccinurile COVID-19 au întunecat această viziune. Cele două părţi vor încerca să pună acele dificultăţi în spate reafirmând - conform unui proiect de comunicare scurs în media- „importanţa legăturii UE-SUA, parteneriatul ca ancoră pentru pace, securitate şi stabilitate în întreaga lume. ” Dacă totul merge aşa cum este planificat, Biden ar trebui să ajungă la Geneva cu ceva pe care nici Putin, nici preşedintele chinez Xi Jinping nu îl vor avea vreodată: o reţea solidă de aliaţi dedicaţi unei viziuni comune asupra lumii - şi cu resursele colective care să o susţină sus. Când secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, s-a întâlnit luna trecută cu omologul său rus, Sergey Lavrov, la Reykjavik, a determinat comparaţii inevitabile cu o altă întâlnire la nivel înalt din capitala Islandei: celebrul summit din octombrie 1986 dintre Ronald Reagan şi Mihail Gorbaciov, care a pregătit scena pentru ”decongelarea” Războiului Rece. În timp ce actualii lideri americani şi ruşi, Joe Biden şi Vladimir Putin, se pregătesc pentru primul lor summit la 16 iunie la Geneva, perspectivele sunt slabe pentru progresul realizat de Reagan şi Gorbaciov. Tensiunile rămân ridicate datorită anexării Crimeii din 2014 de către Rusia şi invaziei ulterioare a Ucrainei, amestecul său în alegerile din SUA, comportamentul său agresiv în spaţiul cibernetic - inclusiv hack-ul recent SolarWinds, care a compromis o serie de entităţi din sectorul public şi privat din Occident - şi sancţiunile pe care Washington le-a impus ca răspuns la toate acele activităţi. Întâlnirea Biden-Putin va oferi totuşi un test important al capacităţii celor două ţări de a forja ceea ce Blinken a numit „o relaţie mai stabilă şi mai previzibilă”. În ceea ce priveşte o mână de probleme, în special în direcţia viitoare a acordurilor de control al armelor şi a aranjamentelor politice din Afganistan, după retragerea forţelor SUA în septembrie, sunt posibile progrese reale. Summitul oferă, de asemenea, o oportunitate pentru discuţii sincere cu privire la două aspecte care au legături puternice de mai bine de un deceniu şi care trebuie abordate pentru a atinge stabilitatea şi predictibilitatea: conflictul din Ucraina şi interferenţa Rusiei în politica internă a SUA şi a aliaţilor săi. Aceste două probleme sunt extrem de periculoase, deoarece o parte sau cealaltă vede fiecare dintre ele în termeni existenţiali. Prin urmare, niciuna dintre ele nu este propice rezolvării. Totuşi, după ani de criză aproape perpetuă între Washington şi Moscova, este posibil să fie timpul pentru conversaţiile dure pe ambele subiecte necesare stabilizării relaţiei. Pentru Rusia, conflictul din Ucraina nu se referă doar la cine va controla zonele industriale devastate din regiunea ocupată Donbas sau la menţinerea unei prezenţe navale sporite în Crimeea, ci la legăturile complexe istorice, economice şi personale dintre cele două state şi la validitatea Afirmaţia lui Putin că ucrainenii şi ruşii sunt „un singur popor”. În plus, datorită legăturilor istorice profunde şi de altă natură dintre Ucraina şi Rusia, soarta transformării politice a Ucrainei ar putea avea implicaţii profunde şi pentru Rusia. Acumularea militară a Rusiei de-a lungul graniţelor Ucrainei la începutul acestui an a fost un semnal puternic că nicio soluţie nu este posibilă fără acceptarea Moscovei. Pentru Statele Unite, conflictul rămâne legat de aspiraţia expusă în 1989 de preşedintele de atunci George H.W. Bush, pentru a construi o Europă „întreagă şi liberă”, cu state libere să îşi aleagă propriile sisteme politice şi relaţii de alianţă. Prin urmare, SUA susţin dreptul ucrainenilor de a decide dacă doresc să adere la Uniunea Europeană sau la NATO, în timp ce Rusia cere un veto. Aceste poziţii întruchipează două viziuni esenţial incompatibile ale ordinii politice. În mod similar, problema interferenţei politice interne are mize enorme şi puţine perspective de soluţionare. Atât Moscova, cât şi Washingtonul îl acuză pe celălalt că încearcă să submineze sistemele lor politice respective, fie prin intervenţia electorală rusă în SUA, fie prin sprijinul american pentru organizaţiile pro-democraţie şi personalităţile de opoziţie din Rusia. Acest lucru face dificilă chiar şi menţinerea relaţiilor normale.

În loc de concluzie

Rolul sancţiunilor este şi mai complicat. Îngrijorarea cu privire la legăturile lui Trump cu Rusia a produs un acord bipartisan, rar în Congres, cu privire la adoptarea sancţiunilor împotriva Rusiei şi transpunerea lor în lege în timpul mandatului său, lăsând administraţiei Biden o flexibilitate limitată pentru a le retrage. Dacă Biden şi Putin sunt capabili să stabilească „linii roşii” înţelese reciproc şi să ofere asigurări în jurul conflictului ucrainean şi a interferenţei politice, ar ajuta ca cele două părţi să se concentreze asupra altor preocupări. Spre deosebire de Gorbaciov, care a intrat în funcţie intenţionat să scuture un sistem muribund, Putin a fost la putere de mai bine de două decenii, supraveghind un regim care este din ce în ce mai paranoic cu privire la ceea ce vede ca fiind influenţa subversivă a lumii exterioare. Cu o economie cu creştere lentă, dezamăgire crescândă şi probleme la periferia sa, Moscova ar beneficia de o pauză în confruntare. La fel şi Washingtonul. În timp ce costurile unei competiţii sporite cu Rusia sunt suportabile, administraţia Biden a identificat, China ca „singurul concurent potenţial capabil să ... prezinte o provocare susţinută la un sistem internaţional stabil şi deschis” şi ar dori să-şi concentreze resursele asupra acestei concurenţe. Nici Moscova, nici Washingtonul nu au astăzi iluzii cu privire la o nouă „resetare”, cu atât mai puţin o afacere în stil Reagan-Gorbaciov. Crizele precum cea declanşată de Lukaşenko sunt o dovadă a gamei extraordinare de probleme în care se intersectează interesele SUA şi ale Rusiei. Gestionarea concurenţei asupra lor nu este niciodată uşoară, mai ales atunci când neîncrederea este atât de extinsă. Viitorul summit este o oportunitate de a explora dacă crizele acumulate din ultimii ani pot fi gestionate, dacă nu rezolvate. Invazia Rusiei în Ucraina şi amestecul în politica SUA au fost extraordinar de destabilizante. Din păcate, ele nu pot fi anulate. Ele pot fi gestionate doar diplomatic, ceea ce la rândul său necesită conversaţii sincere între lideri. Dacă există vreun motiv pentru optimism cu privire la relaţiile SUA-Rusia, acesta provine din ceea ce pare a fi o recunoaştere de ambele părţi a necesităţii de a reduce temperatura şi de a se concentra asupra altor provocări. Nu vor fi Reagan şi Gorbaciov la Reykjavik, dar dacă Biden şi Putin, la Geneva, pot conferi un anumit grad de previzibilitate şi stabilitate relaţiei periculos de volatile dintre cele două state, şi ei pot să facă lumea un pic mai sigură.


[1] Desfăşurarea TAMT a fost iniţiată de forţele NATO în 2015, în urma unei cereri turceşti care a apărut după ce situaţia de la frontiera siriană s-a intensificat. Acest lucru a fost legat de conflictul armat care se derulează încă acolo. Misiunea implică prezenţa suplimentară a mijloacelor de avertizare timpurie aeriană (AWACS), prezenţa sporită în zona mediteraneeană de est, activităţi de recunoaştere şi colectare de informaţii şi schimbul de informaţii.

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

53 Comentarii

Cristian saileanu
10.06.2021, 06:33:15

Gorby a fost, in opinia mea, omul politic al secolului XX, ceea ce Putin nu poate fi Tot asa, Reagan era o minune de om, ceea ce mosh biden nu poate fi...

-3 (15 voturi)
IonIon Codreanu
10.06.2021, 09:20:20

Nu putem aștepta mereu vizionari la conducerea statelor. Este adevărat că Putin nu doar că nu are dimensiunea lui Gorbaciov, dar este opus lui în chestiuni fundamentale, precum drepturile omului și democrația. Biden are totuși experiența relațiilor internaționale, căpătată când era vice. Numai că oamenii aceștia au în spate echipe de consultanți cu certitudine lucizi și competenți. Dacă ei nu pot cu mintea găsi răspunsuri, să sperăm că ele vor veni de la echipele lor și că vor fi ascultate.

-2 (10 voturi)
moftronix4
10.06.2021, 11:06:09

Cristian Saileanu...Gorbaciov si Eltzan au distrus o tara de dragul unor decoratii...Au redeschis conflictele nationale cu zeci de mii de victime...Din media vedem ca ei se bucura in Rusia de o popularitate de 2 procente....Libertatea de exprimare, atata cata este azi, este meritul Internetului. Nu al politicii...

-4 (6 voturi)
moftronix4
10.06.2021, 10:58:34

Dupa intalnirea Reagan Gorbaciov...NATO s a extins de la Berlin la portile Moscovei....Unde ar trebui sa ajunga NATO ca sa fie bine si dupa intalnirea Biden Putin?

-2 (4 voturi)
moftronix4
10.06.2021, 11:10:50

Dupa intalnirea Reagan Gorbaciov....Romania isi pierde independenta. Relatii internationale strict directionate, baze militare si armata americana in Romania....in fine, neoficial...dar tot Colonie.

-3 (5 voturi)

Vezi toate comentariile (53)

Modifică Setările