Le Figaro: Unul dintre atacatorii kamikaze deţinea un paşaport sirian

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anchetatorii francezi au găsit un paşaport sirian printre corpurile atacatorilor kamikaze care au comis atentatele teroriste de vineri seară în apropiere de Stade de France din Paris, potrivit unor surse citate de publicaţia franceză Le Figaro, transmite Mediafax.

Potrivit publicaţiei Le Figaro, unul dintre atacatorii kamikaze din zona Stade de France avea asupra sa un paşaport sirian, descoperit de anchetatorii francezi prezenţi la faţa locului.

În jurul orei 21.20 (22.20 - ora României), au avut loc trei explozii în apropierea stadionului unde se juca un meci amical între Franţa şi Germania, eveniment la care se afla şi preşedintele francez, Francois Hollande. Exploziile au fost produse de atacatori kamikaze, care s-au aruncat în aer, murind în urma atacurilor.

Descoperirea identităţii siriene unuia dintre atacatori va permite stabilirea legăturii pe care ar fi putut să o aibă acesta cu organizaţia teroristă Statul Islamic, care a revendicat în urmă cu peste două ore atacurile teroriste de vineri seară de la Paris. Anchetatorii urmează să stabilească dacă atacatorul făcea parte din SI care activează în principal în Siria şi în Irak sau dacă aparţinea valului de imigranţi care au sosit recent în Franţa.

După primele detalii ale anchetei în curs, atacul din sala de spectacole Bataclan, în care concerta formaţia americană Eagles of Death Metal, soldat cu moartea a aproximativ 100 de persoane, a fost comis de terorişti care vorbeau limba franceză.

„Anchetatorii dispun de înregistrări ale discuţiilor care s-au purtat în timpul atacului“, a confirmat o sursă din securitate.

Cel puţin 128 de persoane au fost ucise în şase atacuri comise simultan vineri seara, la Paris.

Pe aceeaşi temă:

Atentate teroriste la Paris. Presa franceză: „Război în plin Paris“

Atentate teroriste la Paris. Principalele atacuri comise în Franţa în ultimii ani

Atentate la Paris. Masacrul terorist din capitala Franţei, văzut prin ochii unei gălăţence: „Am trecut milimetric pe lângă zona atentatului. Toată lumea e în alertă“

Jurnalist român, rănit în urma atentatelor de la Paris

Atentate teroriste la Paris. Reacţiile politicienilor români. Băsescu: În Europa avem o singură soluţie. Uniţi fără rezerve împotriva islamismului terorist!

Atentate la Paris. Graniţele Franţei au fost închise

VIDEO Atentate în Paris: spectatorii de la Franţa - Germania, ţinuţi pe gazon! Explozia s-a auzit în minutul 20 al jocului

Atentate în Paris. Vaticanul reacţionează dur: „E nevoie de un răspuns decisiv şi susţinut din partea noastră“

VIDEO Un jurnalist „Le Monde“ a filmat scene terifiante la Bataclan şi a fost rănit

Atentate teroriste la Paris. Valuri de groază şi emoţie în lume. Steinmeier: „Suntem alături de Franţa!“

Atentate la Paris. Student român din capitala Franţei: „ E multă frică! Autorităţile ne spun să nu ieşim din casă decât pentru strictul necesar“

Atentate la Paris. Chirurg din România, aflat în mijlocul francezilor: „Pare incredibil că se poate întâmpla aşa ceva. Nu am putut să dorm toată noaptea“

Atentate la Paris. Preot al Catedralei Ortodoxe Române din Paris: „Suntem şi noi o ţintă a acestor neoameni. Trebuie să fim atenţi în stânga şi în dreapta“

Atentate la Paris. Reţeaua teroristă Stat Islamic revendică atacurile

Atentate la Paris.  Mai multe state europene sporesc măsurile de securitate

Atentate la Paris. Scriitorul Mircea Cărtărescu: „Imbecili ce sunteţi, nu puteţi fi oameni, trebuie să fiţi credinţe, la fel de fanatice ca ale teroriştilor“

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite