„Le Parisien”: preşedintele Francois Hollande, ameninţat cu arma în Republica Centrafricană

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele francez Francois Hollande s-a aflat la un pas de moarte la începutul săptămânii trecute, când avionul său a aterizat pe aeroportul din Bangui, Republica Centrafricană. Viaţa acestuia a fost ameninţată de rebelii Séléka, recunoscuţi pentru cruzimea lor, a scris cotidianul francez „Le Parisien”.

Pe drumul de întoarcere din Africa de Sud, preşedintele francez a făcut o escală în ţara cuprinsă de conflicte interreligioase, unde Franţa a demarat o misiune militară, menită să reinstaureze pacea în ţară.

Liderul de la Palatul Élysées a vrut să viziteze bazele militare mobilizate în fosta colonie franceză şi să adreseze trupelor câteva cuvinte de încurajare.deşi ajutoarele preşedintelui au încercat să ia măsuri de siguranţă înainte de aterizarea aeronavei prezidenţiale,  aeroportul a fost invadat pe şase camionete străine.

Fiecare dintre autovehicule avea câte zece ocupanţi, luptători rebeli din facţiunea sectară Séléka. Intruşii, înarmaţi până în dinţi, au apărut pe pistă fără cunoştinţa gărzilor de corp ale lui Hollande. Soldaţii au coborât, cu armele la vedere şi au rămas în expectativă, a transmis publicaţia franceză. Apoi, la îndemnul unui ofiţer, au plecat fără niciun cuvânt. Momentul a fost extrem de tensionat, potrivit participanţilor la acea scenă.

La bordul aeronavei se aflau, pe lângă preşedinte, partenera acestuia, Valerie Trierweiller, ministrul de externe, Laurent Fabius, consilieri ai preşedintelui şi agenţii de securitate. Autorităţile franceze au negat acest incident.

Deşi „Le Parisien” a susţinut veridicitatea informaţiilor obţinute, Ministerul Apărării din Franţa nu a confirmat întâmplările.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite