Lech Walesa şi alţi foşti înalţi responsabili de la Varşovia cer Uniunii Europene să apere statul de drept în Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mai mulţi foşti înalţi responsabili polonezi, printre care fostul preşedinte Lech Walesa, au făcut apel miercuri la instituţiile europene să apere statul de drept în Polonia, ameninţat, în opinia lor, de politica dusă de conservatorii aflaţi la putere.

„Pe 3 iulie anul acesta, o lege privind Curtea Supremă va intra în vigoare, (lege) care suprimă definitiv principiul separării celor trei puteri (în stat, n. red.) şi esenţa însăşi a statului de drept democratic“, au afirmat semnatarii apelului ce a fost publicat în cotidianul polonez de opoziţie Gazeta Wyborcza, scrie france24.com.

„Partidul aflat la putere îşi încheie opera de demontare a sistemului de separare a celor trei puteri, încălcând direct principiile Constituţiei poloneze“, acuză ei, înainte de a cere „Comisiei Europene şi Consiliului European să rămână fidele valorilor fundamentale înscrise în articolul 2 al Tratatului Uniunii Europene“, care face referire în special la statul de drept, precum şi la demnitatea umană, libertate, democraţie, egalitate şi respectul pentru drepturile omului.

Apelul, al cărui prim semnatar este Lech Walesa, legendarul şef al sindicatului Solidaritatea şi laureat al Premiului Nobel pentru Pace, a fost semnat şi de foştii preşedinţi Aleksander Kwasniewski şi Bronislaw Komorowski, de patru foşti premieri, patru foşti miniştri de Externe şi de trei figuri emblematice ale opoziţiei anticomuniste, foşti deţinuţi politic.

Conservatorii polonezi, la putere din toamna anului 2015, se află de mai multă vreme într-o dispută cu Comisia Europeană din cauza controversatelor lor reforme din sistemul judiciar.

Îngrijorat că puterea politică ar putea influenţa puterea judiciară, Bruxelles-ul a declanşat împotriva Poloniei la sfârşitul lui decembrie faza preliminară a unei proceduri inedite - articolul 7 al Tratatului UE - care poate conduce, teoretic, la o suspendare a drepturilor de vot ale acestei ţări în cadrul Uniunii.

Exprimându-şi „speranţa“ că majoritatea conservatoare poloneză va purta „un dialog sincer“ cu instituţiile europene şi că „îşi va schimba politica ce subminează valorile noastre comune europene“, autorii apelului subliniază că Uniunea Europeană „este ultima instanţă care poate apăra statul de drept în Polonia“.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite