Europa

articolul anterior articolul urmator

Trei state membre UE, printre care şi România, pledează în favoarea unui plan de ajutorare a Belarusului

3
21 Sep 2020 12:14:12
Autor: Ion Gaidau
Protestatară arestată la Minsk FOTO EPA-EFE
Protestatară arestată la Minsk FOTO EPA-EFE

Lituania, Polonia şi România urmează să-şi îndemne partenerii europeni să adopte o serie de măsuri de susţinere a Belarusului, în cadrul summitului european de la 24 - 25 septembrie, anunţă luni Vilniusul, potrivit Reuters.

Cele trei state membre ale Uniunii Europene (UE) propun instaurarea unui regim comercial preferenţial, posibilitatea intrării în UE fără viză şi susţinerea candidaturii belaruse la aderarea la Organizaţia Mondială a Comerţului (OMC), a anunţat într-un comunicat preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.

Vilniusul, Varşovia şi Bucureştiul îndeamnă, de asemenea, la acordarea unui ajutor financiar şi la reforme, la o diversificare a sectorului energetic şi la tranziţia  către o economie de piaţă în Belarus, transmite Reuters, potrivit news.ro.

Într-o declaraţie, şefii de stat lituanian, polonez Andrezej Duda şi român Klaus Iohannis evocă „propuneri pentru un Belarus democratic”.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki şi-a exprimat joi dorinţa ca UE să ofere Belarusului un ajutor în valoare de cel puţin un miliard de euro, în cadrul unui „Plan Marshall” în vederea reconstrucţiei fostei republici sovietice, afectată de o contestare fără precedent faţă de realegerea controversată, la începutul lui august, a lui Aleksandr Lukaşenko, aflat la putere de 26 de ani.

Rivala lui Lukaşenko în alegeri, Svetlana Ţihanouskaia, a fugit în Lituania după reprimarea violentă a primelor manifestaţii de la Minsk.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Atent Verificatorul
21.09.2020, 13:11:19

pai se putea sa nu fie Romania motzul la , pardon , rahat? Pe noi nu ne baga nimeni in seama cu spatiul Schengen, dar ne dam noi cu presupusul de ce anume trebuie sa faca sau nu o fosta republica sovietica, ramasa in epoca de piatra. Pe lituanieni si polonezi ii inteleg, au granita comuna, armata in stare de alerta, dar prapaditii de noi? De ce ne preocupa tocmai pe noi, cand pe nemti, francezi, spanioli ii doare la basca?

+1 (1 vot)
Taica Belcu
21.09.2020, 15:57:37

Trimitem pleduri? Ca vine iarna si Bielorusia cu un GDP/loc = 20,900 $US vs. RO GDP/loc=12,000 $US, ar dirdiii de frig la iarna. Si le mai trimitem si conserve de legume de la fabrica de la Tecuci (mai exista)? Ce tzi’e si cu “dimocrasi” asta!!!!

-1 (1 vot)
Caşă
21.09.2020, 16:12:37

Romania nu are bani pentru salariile profesorilor da vrea sa ajute Belarus ! Sa culeaga sparanghele sau ce ar putea romanii sa-i ajute ?!

Modifică Setările