Europa

articolul anterior articolul urmator

LIVE TEXT | Război în Ucraina. Mall din oraşul Kremenciuk, atacat cu rachete. Zelenski: „Din neputinţă, Rusia continuă să vizeze oameni obişnuiţi”

15
27 Jun 2022 05:02:36
Autor: Sergiu Nicolae, Ion Gaidau
Harkov FOTO EPA-EFE
Harkov FOTO EPA-EFE

Este a 124-a zi de invazie a Rusiei în Ucraina. În Harkov, au fost distruse peste 4.000 de clădiri de la începutul războiului. De asemenea, ruşii sunt acuzaţi că au furat peste 500.000 de tone de cereale din regiunile Herson şi Zaporojie. Un centru comercial din oraşul Kremenciuk a fost lovit cu rachete, cel puţin două persoane fiind declarate moarte.

 
UPDATE 20.30 10 morţi în urma atacului cu rachete de la mall
 
Cel puţin zece persoane au fost ucise şi alte patruzeci rănite în urma atacului cu rachete ruseşti asupra centrului commercial din Kremenciuk. Premierul britanic Boris Johnson a declarat că atacul a arătat ”profunzimea cruzimii şi barbariei” la care va recurge preşedintele rus Vladimir Putin.

UPDATE 19.30 Cum au reuşit să fugă din Severodoneţk ultimii apărători ai oraşului căzut în mâinile ruşilor

Ultimii apărători ucraineni din Severodoneţk s-au retras din oraş într-o barcă pe timpul nopţii pentru a evita un posibil atac. Unul dintre soldaţi a povestit că decizia de a se retrage a fost grea, dar ei îşi doreau să trăiască.

UPDATE 19.10 Locuitorii din Mariupol sunt „forţaţi să vâneze porumbei“ pentru a se hrăni, declară primarul oraşului

Locuitorii din oraşul ocupat Mariupol sunt ”forţaţi să vâneze porumbei” pentru a se hrăni, a declarat luni Vadim Boicenko, primarul aflat în exil al Mariupolului, într-un comunicat. Carnea porumbeilor poate fi infectată şi poate provoca histoplasmoză, encefalită, ornitoză, salmoneloză, toxoplasmoză şi alte boli periculoase, a declarat un oficial din domeniul sanitar.

UPDATE 18.37 Volodimir Zelenski consideră că Ucraina trebuie mai întâi să-şi consolideze poziţiile pe plan militar înainte de a relua negocierile de pace cu Rusia

„Preşedintele Zelenski le-a dat tuturor un răspuns care a fost foarte clar, şi anume că încă nu este momentul potrivit pentru negociere. Ucraina va negocia când va fi în poziţia să facă acest lucru, adică atunci când ea va fi restabilit o poziţie de forţă” pe plan militar, a anunţat Palatul Elysee, referindu-se la intervenţia video avută de şeful statului ucrainean la summitul liderilor G7.
 
Totodată, Volodimir Zelenski a insistat asupra „necesităţii unui sprijin deplin, foarte operaţional pentru Ucraina”, care să permită „restabilirea integrităţii teritoriale” a ţării sale, comunică Palatul Elysee, potrivit AFP.
 
Preşedintele ucrainean a cerut mai multe echipamente militare, „astfel încât Ucraina să poată opri înaintarea Rusiei şi să-i împingă pe ruşi dincolo de liniile din februarie”, când a început agresiunea lui Putin împotriva ţării vecine.
Negocierile ruso-ucrainene sunt suspendate din data de 29 martie în urma descoperirii atrocităţilor făcute de soldaţii ruşi în localităţile ocupate temporar în jurul Kievului.
 

UPDATE 18.00 Mall din oraşul Kremenciuk, atacat cu rachete
 
„Invadatorii au lovit cu rachete un mall unde erau peste o mie de civili. Salvatorii sunt angajaţi în stingerea incendiului, numărul victimelor nici nu poate fi imaginat. Nicio valoare strategică. Doar eforturile oamenilor de a duce o viaţă normală îi înfurie atât de mult pe invadatori”, a transmis Zelenski.
 
 
UPDATE 17.45 Armata ucraineană a lovit încă un sistem de rachete de pe Insula Şerpilor din Marea Neagră, a declarat Natalia Gumeniuk, şefa centrului de presă al forţelor de protecţie şi apărare ale Comandamentului Operaţional „Sud”.
 
„Continuăm operaţiunea pe Insula Şerpilor. În această noapte, au fost efectuate peste 10 lovituri precise pe insulă, Încă investigăm rezultatele, dar există deja un prim raport că încă un sistem de rachete antiaeriene Panţir-S1 a fost lovit”, a subliniat Gumeniuk.
 
Şeful Direcţiei Principale de Informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării, Kirilo Budanov, a dat asigurări că operaţiunea militară a Forţelor Armate ale Ucrainei pe teritoriul Insulei Şerpilor vizează eliberarea completă a acesteia de invadatorii ruşi.

UPDATE 17.09 Batalionul „Şaman”, unitatea de elită care sabotează inamicul rus în interiorul graniţelor sale
 
Batalionul „Şaman”, o unitate de elită a Forţelor Speciale Ucrainene, a efectuat mai multe operaţiuni de succes în teritoriului inamicului rus, relatează The Times.
Potrivit publicaţiei britanice, „şamanii”, care de fapt sunt membri ai Detaşamentului 10 al Forţelor Speciale Ucrainene, pot fi numiţi drept autorii actelor de sabotaj care au lovit brusc şi misterios în ultima vreme rafinării de petrol, depozite de muniţii, reţele de comunicaţii din Rusia etc.
 
Bine echipaţi şi ajutaţi de întunericul nopţii, „şamanii” au pătruns adesea în teritoriul ţării care le-a atacat căminul. Misiunea lor este să distrugă infrastructura critică folosită de ruşi pentru războiul din Ucraina.
 
The Times a realizat un interviu cu doi membri ai acestui corp de recunoaştere şi atac, şi anume cu sergenţii „Handsome” şi „Twenty Two”, ambii în vârstă de 25 de ani.
 

UPDATE 16.31 SUA furnizează Ucrainei bărci de patrulare pentru a-şi proteja căile fluviale şi coastele ca parte a pachetului de asistenţă militară în valoare de 450 de milioane de dolari aprobat săptămâna trecută, relatează Jerusalem Post.
 
SUA vor livra Ucrainei 18 nave de patrulare pentru a o ajuta să-şi apere zonele de coastă şi căile fluviale alături de muniţie pentru artilerie, un număr suplimentar de sisteme de rachete cu mobilitate ridicată (HIMARS) şi obuziere, a anunţat vineri secretarul de stat american Antony Blinken.
 
Un oficial american de rang înalt din domeniul apărării a explicat în cadrul unei informări de presă separate că este vorba de două vase de mici dimensiuni (10 m lungime), şase bărci de patrulare de 12 metri lungime şi 10 bărci de patrulare clasa Sea Ark Dauntless.
 

UPDATE 14.31 Preşedintele Ucrainei a intervenit prin videoconferinţă, la Castelul Elmau, în Bavaria, unde s-au reunit liderii G7.
 
Zelenski „a avut un mesaj foarte puternic, spunând că trebuie să se facă tot ce ne stă în putinţă pentru încetarea acestui război până la sfârşitul anului”, spun surse citate de AFP.
 
De asemenea, Zelenski i-a îndemnat pe liderii G7 „să intensifice sancţiunile” împotriva Rusiei lui Putin.
 
Grupul celor mai industrializate şapte ţări ale lumii va „continua să crească presiunea” asupra liderului de la Kremlin, îi dă asigurări lui Zelenski cancelarul german Olaf Scholz.
 

UPDATE 13.51 Forţele ruseşti folosesc în teritoriile ocupate în Ucraina un tren blindat construit din echipamente furate, relatează publicaţia Defense Express.
 
Trenul, numit „Enisei”, este utilizat pentru aprovizionări cu arme şi muniţie şi este conceput în aşa fel încât să poată participa la ostilităţi, informează forţele armate ale Ucrainei.
 
„Această sperietoare străbate acum ţinuturile ucrainene care sunt ocupate temporar de orci”, denunţă comunicatul, precizând că armata ucraineană are o nouă ţintă în rândul agresorului rus.
 
Potrivit Defense Express, trenul a fost făcut din două locomotive diesel, opt vagoane şi echipamente rulante sustrase dintr-un depozit din Harkov al Căilor Ferate ale Ucrainei.
 
Este un adevărat „grătar” pe şine care nu ar face faţă unei „întâlniri” cu NLAW, Javelin sau alte rachete antitanc, avertizează publicaţia citată.
 
FOTO StratCom VSU

UPDATE 13.15 Imagini prin satelit arată volume mari de transporturi de grâne dinspre Crimeea
 
BBC a intervievat fermieri din teritoriile ocupate de forţele invadatoare ruse, a analizat imagini prin satelit şi a examinat date GPS pentru a descoperi dovezi despre furtul de grâu ucrainean de către Rusia.
 
BBC a examinat imagini de pe camerele de supraveghere ale firmelor ucrainene ce surprind momentul în care ruşii au sosit cu tancuri inscripţionate cu simbolul invaziei „Z”. Grâul a putut fi urmărit deoarece camioanele încărcate cu grâu erau dotate cu GPS – datele au arătat că prima oprire a fost la o instalaţie de depozitare din oraşul Okteabrske (Crimeea).
 
Într-o imagine prin satelit datată 14 iunie se poate vedea un şir de camioane pe şoseaua principală din apropierea silozurilor. Instalaţia se află lângă o linie ferată, iar pe unul dintre acoperişuri este vopsită litera Z.
 
 
Numeroase imagini satelitare furnizează dovezi ale faptului că grânele sunt transportate în Crimeea – în două puncte de intrare, la Cionhar şi Armiansk, traficul este deosebit de intens. O fotografie din 17 iunie surprinde o coadă de camioane lungă de peste cinci kilometri km punctul de intrare din Cionhar.
 
Deşi este posibil ca aceste camioane să transporte provizii pentru trupele ruseşti, există indicii destul de clare că multe dintre ele duc grâu sau alte recolte precum seminţe de floarea soarelui luate de la fermierii ucraineni din teritoriile ocupate.

UPDATE 12.31 Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va merge luni, 27 iunie, într-o vizită oficială în Ucraina. Şefa statului se va întâlni cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski.

Potrivit TV8, Maia Sandu va vizita localităţile Borodianka, Bucea şi Irpin. 
 
Aceasta este prima vizită a Maiei Sandu în Ucraina de la declanşarea invaziei ruse în ţara vecină.

UPDATE 12.17 Armata ucraineană a provocat pierderi semnificative forţelor ruse pe frontul din Bakhmut şi a respins un asalt rusesc pe frontul Sloviansk. Militarii ruşii încearcă să blocheze oraşul Lisiceansk dinspre sud, a anunţat Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei pe Facebook.

„Pe frontul Bakmut, inamicul a tras cu mortiere şi rachete de artilerie asupra poziţiilor ucrainene din apropierea localităţilor Mîkolaiv, Berestove, Pokrovske şi Kodema. 
 
Soldaţii ucraineni au provocat pierderi semnificative inamicului lângă satul Pavlivka. Ocupanţii s-au retras după o tentativă de asalt nereuşită”, se arată în postarea Statului Major General al Ucrainei. 
 
Pe frontul din Doneţk, trupele ruseşti încearcă să blocheze oraşul Lisichansk dinspre sud cu sprijinul artileriei, trăgând asupra infrastructurii civile şi militare şi au efectuat un atac aerian în apropiere de Vovchoiarivka. Rusia şi-a întărit prezenţa artileriei pe frontul din Doneţk pentru a sprijini acţiunile trupelor sale.
 
Pe fronturile Avdiivka, Kurakhove şi Zaporizhzhia, trupele ruse au tras cu mortiere şi rachete de artilerie asupra poziţiilor trupelor ucrainene din zonele Vodiane, Pisky, Mariinka, Prechystivka, Huliaipilske şi Bilohiria. Ruşii au atacat cu rachete infrastructura civilă din oraşele şi satele în care se aflau militari ucraineni. 
 
Ruşii nu au desfăşurat operaţiuni de luptă active pe frontul din Kramatorsk, dar au tras cu artilerie asupra zonei din jurul Maiaky.
 
Pe fronturile Volyn şi Polissia, există dovezi că unităţi militare ruse sunt în curs de pregătire pe teritoriul Republicii Belarus pentru a desfăşura operaţiuni ulterioare pe teritoriul Ucrainei.
 
Pe frontul din Harkov, trupele rusei au desfăşurat tancuri şi artilerie de diferite calibre pentru a trage asupra localităţilor Ruski Tyshky, Chepil, Chuhuiv, Zolochiv şi Mospanove. Avioanele ruseşti au efectuat lovituri aeriene în apropiere de Yavirske, Dementiivka şi Zamulivka. Ruşii  au încercat să efectueze operaţiuni de asalt pentru a-şi îmbunătăţi poziţia tactică în apropiere de Dementiivka, dar nu au reuşit.
 
Pe frontul Pivdennyi Buh, forţele de ocupaţie ruse au tras asupra infrastructurii civile cu mortiere şi rachete de artilerie în zonele din jurul localităţilor Osokorivka, Trudoliubivka, Dobrianka, Hannivka, Zoria, Blahodatne şi Luch. Rusia a lansat rachete asupra infrastructurii din oraşul Nikolaev. 
 
Forţele ruseşti sprijinite de avioane au încercat să recâştige controlul asupra Potiomkine, dar nu au reuşit şi s-au retras.
 
Rusia continuă să blocheze toate transporturile navale în partea de nord-vest a Mării Negre.
 
Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei raportează, de asemenea, că comandanţii unora dintre unităţile ruse au interzis toate permisiile pentru personalul lor militar, din cauza faptului că mulţi dintre soldaţii care au fost retraşi din Ucraina pentru a-şi restabili pregătirea de luptă refuză acum să se întoarcă pentru a continua să lupte pe teritoriul ucrainean. 

UPDATE 11.24 Un comandant militar ucrainean a declarat pentru Sky News că 80% dintre soldaţii din unitatea sa de puşcaşi marini de elită au fost ucişi sau răniţi.

Comandantul Oleksandr a declarat pentru că unitatea sa este „100% formată din soldaţi profesionişti care au multă experienţă. Acum, 80% sunt incapabili de a lupta din cauza rănilor grave sau a morţii”, relatează Business Insider. 
 
El a declarat pentru Sky News că echipa sa luptă împreună din 2018.
 
Oleksander a făcut declaraţiile în timp ce se afla în apropierea oraşului Severodoneţk, ocupat de trupele ruse după mai multe săptămâni în care au avut loc bătălii sângeroase.
 
Întrebat dacă este capabil să susţină aceste pierderi pentru mult timp, el a spus: „Este greu. Este greu, dar nu avem de ales".
 
Recent, Zelenski a tras un semnal de alarmă potrivit căruia Ucraina pierde până la 100 de soldaţi pe zi. 
 
Se pare că Rusia pierde, de asemenea, un număr mare de militari, iar premierul britanic Boris Johnson a declarat că invazia îşi pierde „avântul de la început”. 
 
„Serviciul nostru de informaţii crede, totuşi, că în următoarele câteva luni, Rusia ar putea ajunge la un punct în care nu ar mai înregistra niciun progres deoarece şi-a epuizat resursele”, a declarat el.
 
Vorbind sub protecţia anonimatului pentru The Washington Post, un oficial occidental de rang înalt a declarat că „va veni un moment în care micile progrese pe care le face Rusia vor deveni nesustenabile în lumina costurilor şi vor avea nevoie de o pauză semnificativă pentru a-şi regenera capacitatea”. 

UPDATE 11.12 Un general rus obez şi retras din activitate, trimis să lupte în războiul din Ucraina: „Nimeni nu-i poate refuza supunerea”

Un general rus pensionat şi obez, a fost trimis de Vladimir Putin să lupte în prima linie în războiul din Ucraina care se desfăşoară mai ales în partea de est a ţării. Decizia vine în contextul în care armata rusă pierde tot mai mulţi militari de rang înalt pe câmpul de luptă.
 
Se presupune că generalul „de rang doi” cântăreşte aproape 130 de kilograme şi supraveghează forţele speciale care operează în cadrul ofensivei din estul ţării devastate de invazie. El este un veteran al războiului Rusiei din Afganistan, cunoscut sub numele de Pavel.
 
Bătrânul în vârstă de 67 de ani — cunoscut drept generalul-maior Pavel — a fost chemat la datorie după ce fostul ofiţer de cel mai înalt grad al unităţii a fost grav rănit într-un bombardament de artilerie.

UPDATE 09.28 Războiul rus din Ucraina, un teren fertil pentru droguri, avertizează ONU într-un raport

Producţia ilegală de droguri ar putea profita de Războiul rus din Ucraina pentru a prospera, avertizează luni ONU, având în vedere experienţa conflictelor din alte zone, relatează AFP.
 
Informaţii din Orientul Mijlociu şi Asia de Sud-Est tin să arate că situaţiile de conflict pot acţiona ca un magnet al producerii de droguri sintetice, care pot, de fapt, să fe produse oriunde”, subliniază Oficiul ONU împotriva drogurilor şi crimei (UNODC) în raportul anual.
 
Acest efect poate fi şi mai important atunci când zona de conflict se află în apropierea unor pieţe vaste de consumatori”, se avertizează în raport.
 
Înaintea invaziei ruse, Ucraina dispunea de un număr mare de laboratoare de amfetamină, precizează experta Angela Me, intervievată de AFP.
 
Aproape 80 de astfel de laboratoare au fost destructurate în 2020, iar 17 în 2019.
 
Această capacitate de producţie „s-ar putea extinde, în cazul în care conflictul persistă”. „Poliţia nu mai există pentru a opri activitatea laboratoarelor”, subliniază ea.
 
Războiul poate, de asemenea, „să perturbe rutele traficului”, se arată în raport, care citează un posibil declin în Ucraina, de la începutul lui 2022.
 

UPDATE 09.05 SUA ar putea anunţa săptămâna aceasta achiziţionarea unui sistem de apărare antirachetă pentru Ucraina
 
Statele Unite vor anunţa probabil săptămâna aceasta achiziţionarea unui sistem avansat de apărare antirachetă sol-aer cu rază medie şi lungă pentru Ucraina, a declarat duminică o sursă familiarizată cu problema pentru Reuters.
 
Se aşteaptă, de asemenea, ca Washingtonul să anunţe şi alte forme de asistenţă de securitate pentru Ucraina, inclusiv muniţie suplimentară de artilerie şi radare de contrabaterie, pentru a răspunde nevoilor exprimate de armata ucraineană, a adăugat sursa.
 
Armamentul este cea mai recentă asistenţă oferită Ucrainei de către Statele Unite de când Rusia şi-a invadat vecinul est-european în februarie.
 
În această lună, preşedintele Joe Biden a fost de acord să ofere Ucrainei 700 de milioane de dolari în ajutor militar, inclusiv sisteme avansate de rachete care pot lovi cu precizie ţinte cu rază lungă de acţiune.
 
Muniţia, radarele de contrafoc, o serie de radare de supraveghere aeriană, rachetele antitanc Javelin suplimentare, precum şi armele antiblindate fac, de asemenea, parte din acel pachet, au spus oficialii.
 
Washingtonul a renunţat, la începutul acestei luni, să vândă Ucrainei patru drone mari, cu armament, pe fondul îngrijorării că radarul şi echipamentul lor de supraveghere ar putea crea un risc de securitate pentru Statele Unite dacă acestea ar cădea în mâinile Rusiei.
 

UPDATE 07.36 Zelenski: A doua armată a lumii a înfrânt la Kiev o grădiniţă şi un bloc. Mesajul liderului ucrainean pentru cei care au contribuit la atacuri şi pentru Belarus

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat, duminică seară, într-un nou discurs, că ţara sa are nevoie de o apărare modernă împotriva rachetelor şi a subliniat că ruşii au înfrânt la Kiev „o grădiniţă şi un bloc”, menţionând însă şi că în atac a murit un bărbat şi alte persoane au fost rănite.
 
„Rusia a lovit astăzi din nou Kievul cu rachete. Dimineaţa devreme. A doua armată a lumii a înfrânt triumfătoare o grădiniţă şi un bloc. A murit un bărbat, el avea doar 37 de ani. Sunt răniţi, printre ei – o fată numită Zhenia, ea are şapte ani, este fiica decedatului. Şi mama ei este rănită. Apropo, cetăţean rus. Asta este. Ea nu era ameninţată de nimic în ţara noastră, era în siguranţă, până când Rusia însăşi a decis că totul îi este în mod egal ostil acum – femei, copii, grădiniţe, blocuri, spitale, căi ferate”, a spus Zelenski.
 
El a precizat că rachete au lovit şi regiunea Mikolaiv, regiunea Cernihiv, Odesa şi Cerkasi, dar şi Harkiv, Sumî şi Donbas.
 
„Unele dintre rachete au fost doborâte. Însă doar o parte. Avem nevoie de apărare aeriană puternică, modernă, eficientă total. Care poate asigura o protecţie totală împotriva acestor rachete. Vorbim despre asta în fiecare zi cu partenerii noştri. Există deja unele acorduri. Şi partenerii trebuie să se mişte mai repede dacă sunt cu adevărat parteneri, nu observatori. Întârzierile în transferul armelor către ţara noastră, orice restricţii sunt de fapt o invitaţie pentru Rusia să lovească iar şi iar. Ocupanţii – aceşti terorişti – trebuie fie bătuţi cu toată forţa astfel încât să nu creadă că pot pune presiune şi domina pe cineva”.

UPDATE 05:00 Ruşii ar fi bombardat oraşul Zelenodolsk, aflat pe teritoriul Federaţiei Ruse

Şeful consiliului regional din Dnipropetrovsk, Mikola Lukasuk, a declarat că trei persoane au fost rănite, duminică, în timpul unor bombardamente ruseşte asupra oraşului Zelenodolsk, aflat pe teritoriul Federaţiei Ruse. 


UPDATE 04:00 Blinken afirmă că Putin a eşuat în obiectivul său strategic în Ucraina

Secretarul american de stat, Anthony Blinken, este de părere că liderul de la Kremlin a eşuat în ceea ce priveşte obiectivul său strategic în Ucraina. 

„Să nu confundăm tactica cu strategia. Putin a eşuat deja în obiectivul său strategic, care a fost să pună capăt suveranităţii şi independenţei Ucrainei, să o şteargă de pe hartă şi să o subjuge Rusiei”, a declarat Blinken.


UPDATE 02:00 Rusia a furat peste 500.000 de tone de cereale din regiunile Herson şi Zaporojie, afirmă Parlamentul ucrainean

Parlamentul Ucrainei acuză Rusia că a furat peste 500.000 de tone de cereale din regiunile Herson şi Zaporojie. Verhovna Rada, Legislativul Ucrainei, afirmă că cerealele au fost furate din oraşul port Herson, de la Marea Neagră şi din regiunea Zaporoie, aflată în sud-estul Ucrainei.

„Armata rusă, «a doua» din lume, s-a dovedit a fi una a orcilor, mincinoşilor, jefuitorilor, violatorilor şi hoţilor”, a scris parlamentul ucrainean pe contul său de Twitter.

Pompierii au intervenit după ce un bloc din centrul Kievului a fost lovit de o rachetă

AFP a publicat un clip video cu reacţia promptă a pompierilor ucraineni de duminică dimineaţă, atunci când o rachetă rusească a lovit un complex rezidenţial din centrul Kievului. În urma acestui bombardament o persoană şi-a pierdut viaţa, iar alte 6 au fost rănite.


UPDATE 00:00 Putin efectuează prima călătorie în străinătate după începerea invaziei

Preşedintele rus Vladimir Putin va vizita săptămâna aceasta două state ex-sovietice din Asia Centrală. Este prima călătorie publică a liderului rus de la invadarea Ucrainei, de pe 23 februarie. Putin urmează să viziteze Tadjikistanul şi Turmekistanul, după care se va întâlni cu preşedintele indonezia Joko Widodo, la Moscova.

Peste 4.000 de clădiri distruse în Harkov

Peste 4.000 de clădiri rezidenţiale şi peste 100 de insituţii medicale au fost distruse în Harkov, nord-estul Ucrainei, de la începerea războiului, potrivit unui oficial local, relatează Libertatea.ro. Pe internet au fost postate mai multe imagini de la ultimul bombardament intens al trupelor ruse care a avut loc zilele trecute. Şeful administraţiei regionale, Oleg Sinegubov, a postat imagini cu o bază sportivă distrusă. 

„Nu a trecut o zi fără atacuri din partea ocupanţilor asupra regiunii Harkov. Aşa că nu ne putem permite să ne relaxăm, fiecare ignorare a anxietăţii poate costa o viaţă”, a spus Oleg Sinegubov.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

15 Comentarii

Tanj
27.06.2022, 05:35:56

"Şeful consiliului regional din Dnipropetrovsk, Mikola Lukasuk, a declarat că trei persoane au fost rănite, duminică, în timpul unor bombardamente ruseşte asupra oraşului Zelenodolsk, aflatpe teritoriul Federaţiei Ruse." Saracii ucraineni ! Daca nu e de la halucinante atunci se pare ca mansarda incepe sa se surpe ! Nu ca pana acum ar fi fost valida !

-9 (15 voturi)
Sever H.
27.06.2022, 06:23:35

A și început programul de lucru, ciolovec? Măcar plătesc bine muscalii?

+3 (9 voturi)
Tanj
27.06.2022, 05:59:32

„Nu a trecut o zi fără atacuri din partea ocupanţilor asupra regiunii Harkov. Aşa că nu ne putem permite să ne relaxăm, fiecare ignorare a anxietăţii poate costa o viaţă”, a spus Oleg Sinegubov." Asta trebuie ca e pe teritoriul Federatiei Ruse ! Ca contraofensiva ucraineana a ajuns la granita demult si trebuie ca a trecut de ea ! Ha ha ha !

-7 (11 voturi)
Maria Alexa
27.06.2022, 06:21:09

Nu vrei tu sa ne lasi in plata Domnului cu tâmpeniile pe care le scrii pe aici ? Nu faci decat sa poluezi atmosfera ca influienta , nema.

+5 (9 voturi)
IonIon Codreanu
27.06.2022, 10:31:14

Într-un bloc sunt cred 25 apartamente și cel puțin 50 de locatari. Se poate spune asta despre spitale, școli, clădiri oficiale. Înmulțiți cu numărul de blocuri - clădiri distruse (lucru REAL!) și găsiți un număr imens de victime CIVILE. Doar în Harkov 50 x 4000 = 200.000. Hai să punem 100.000. Dar numărul raportat de victime civile (absolut real!) este insignifiant față de cifra de mai sus. O situație de analizat...

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (15)

Modifică Setările