Logica scenariului lui Putin pentru distrugerea Occidentului

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO Getty Images
FOTO Getty Images

Pentru a încerca să înţelegem ceva din logica riguroasă în funcţie de care marii jucători şi-au alcătuit din timp planificarea strategică pe termen îndelungat, cu obiective extrem de minuţios definite, toate însoţite de tehnici performante de război cognitiv, atunci, poate, măcar pentru câteva clipe, putem abandona abordarea strct militară şi priviţi la ceea ce se pregăteşte pentru perioadele următoare.

Cu construcţia de variante posibile în acelaşi mare scenariu care vizează dobândirea controlului noii perioade, cea a Noii Ordini Mondiale.

Ca atare, după părerea mea - şi vă voi încerca să argumentez acest punct de vedere, scenariul cel mai intersant care se descoperă acum, este unul care, chiar dacă evoluează rapid, este construit de mult timp, şi foloseşte "recursul la forţă" doar pentru a realiza creşterea presiunii pe adversarul direct, odată cu dezorientare, demotivarea sau panicarea opiniei publice din ţările care-l susţin. 

În acest sens, Ucraina reprezintă un caz de manual, lucrat după regulile de manual şi care, foarte posibil, va evolua în termenii descrişi în manuale adaptate realităţilor acestui teribil de complicat an 2022. 

Cazul de manual nu este complicat şi, tocmai din această cauză, este teribil de primejdios, provocat de un casus belli care, credibilizat prin plantarea în mentalul colectiv al potenţialului adversar (sau al popoarelor reunite în cadrul unei alianţe) a seminţelor care vor trebui să rodească la timpul şi în locul potrivit. 

Ce se petrece acum în spaţiul din nefericita Ucraina este un asemnea scenariu care are la bază un singur element fundamental: dorinţa lui Putin şi echipei sale de ideologi de a reface colosul sovietic. Recuperând putere, prestigiu, teritorii şi impunând adversarilor occidentali "spaţii neutre" pe toată lungimea liniei de contact cu NATO/UE.  

Procesul a început demult, foarte demult, odată cu iniţierea "conflictelor îngheţate" din provinciile fostul imperiu sovietic, sprijijite informal dar din ce în ce mai vizibil de Federaţia Rusă care a profitat din plin de lipsa de interes şi de viziune a liderilor occidenali care, până acum, au fost ferm convinşi că problemele respective erau doar chestiuni locale şi fără mare importanţă.  

Inainte de asta, ruşii au trecut la etapa următoare, preluarea Crimeii şi integrarea ei în teritoriul federaţiei Ruse, încălcând flagrant legislaţia internaţională şi toate angajamentele luate în ceea ce a fost defunctul şi atât de frumos ambalatul cu speranţe acord de la Helsinki. 

Desigur, nu mai trebuie explicată importanţa militară a acţiunii care a adus Moscovei controlul de facto asupra Mării Negre şi Mării de Azov, cu posibilitatea blocării intrărilor înspre Caucaz. Dar echipa de la Kremlin a testat atunci, extrem de precis şi pe lungime, capacitatea Rusiei de a rezista pachetelor succesive de sancţiuni occidentale şi, aş spune cel mai important, a primit seria de semnale de acum cunoscute asupra solidităţii şi coeziunii spaţiului occidental. 

Mesajul acela, din punctul meu de vedere, a fost extrem de limpede: linia roşi pe care şi-o auto-impune Occidentul este reprezentată de non-intervenţia militară directă care, într-un fl sau altul, să dea Kremliunului certitudinea că se află în faţa unei ameninţări imediate la adresa securităţii sale naţionale. Drept care, planul rusesc a mers mai departe, trecând la etapa superioară şi demonstraţie diplomatică absolut suprinzătoare, adică recunoaşterea diplomatică a indpendenţei celor două republici aut-proclamate din Donbas. Instituind un precedent priculos deoarece dschis către toate orizonturile şi cu potenţialul de a alimenta, direct sau indirect, orice acţiuni unilaterale din zona sa directă de influenţă sau, trecând graniţa, oriunde în Europa sau în lume.  

Deocamdată, mişcarea în teren înseamnă susţinerea directă, cu toate forţele, a intereselor acestor două republici separatiste, punct de sine stătător pe "lista de 15 propuneri ale Kremlinului pentru încetarea păcii" fiind ca Kievul să le acorde recunoaştere oficială alturi, evident, de renunţarea formală la orice pretenţie asupra Crimeii. Ceea ce ar duce la conseciţe geru de bănuit. 

Înainte de a trece mai departe, vă rog să priviţi, din perspectiva scenariului pe care vi l-am propus, o hartă a liniilor de atac dezvoltate pe trei direcţii de armata rusă: 

unteanu

Dimensiunea următoare a jocului, cea vizibilă, o reprezintă atacul asupra Odesi, ceea ce, practic, ar închide ermetic litoralul ucrainian la Marea Neagră. Dar alta mi se pare dimensiunea reală a tragediei care se dezvoltă în oglingă, exact după logica şi formula politico-administrativă folosită pentru cle două republici separatiste auto-proclamate din Donbas. Este vorba despre cerea făcută de oficialităţile din Transnistria, aşa cum relata Realitatea Net: "Tiraspolul a cerut comunităţii internaţionale să recunoască independenţa autoproclamatei Republici Moldoveneşti Nistrene, ca urmare a semnării de către conducerea Republicii Moldova a cererii de aderare la Uniunea Europeană. Despre acesta au anunţat autorităţile separatiste într-un comunicat de presă. Aşa-numitul minister de Externe de la Tiraspol s-a declarat nemulţumit că nu a fost consultată şi partea transnistreană şi cheamă Chişinăul la dialog „pentru un divorţ civilizat şi stabilirea relaţiilor inter-statale”. Autorităţile transnistrene s-au adresat cu solicitarea de recunoaştere a independenţei Transnistriei către ONU, OSCE şi alte organizaţii internaţionale". 

Atât de simplu. Este acolo o formulă de rezervă completă, complex politico-adminsitrativ rusofil, absolut dedicat Mamei Rusii, dar având şi o prezenţă militară rusă concentrată pe un teritoriu minuscul dar care poate, în aceste condiţii speciale, să devină teribil de important, posibil şi printr-o viitoare asociere a Găgăuziei prietene.   

Cum se vor termina negocierile în care Rusia pune un pistol la tâmpla Ucrainei, vorbind despre pace şi în acelaşi timp intensificând oroarea unui război care încpe să se mene leit cu oroarea din Siria? Greu de spus dacă, în final, preşedintele Zelensky va fi obligat să cedeze, caz în care să aşteptăm să constatăm dacă urmează să apară şi promisiuni ferme de ajutor occidental pentru refacerea ucrainei care tot mai speră în miracolul unei invitaţii de a face parte din UE, chiar dacă parcursul previzibil către NATO este încheiat. Aşa a spus ieri Jens Stoltenberg, la conferinţa de presă organizată după şedinţa de urgenţă cu miniştrii apărării din Alianţă. Un punct de vedere care nu mai necesită alte comentarii, poate numai menţionarea că, adoptat fiind în unanimitate, reprezintă şi poziţia oficială a României reprezentată acolo de ministrul Dâncu al apărării naţionale: 

unteanu

"Aliaţii sunt uniţi în a oferi sprijin Ucrainei, de a susţine Ucraina să-şi menţină puterea sa de auto-apărare. Dar Aliaţii sunt şi uniţi atunci când este vorba ca NATO să nu-şi desfăşoare forţele la sol sau în spaţiul aerian al Ucrainei. Avem responsabilitatea de a ne asigura ca acest conflict, acest război, să nu escaladeze dincolo de Ucraina". 

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite