Europa

articolul anterior articolul urmator

Londra va prezenta un plan de susţinere a reconstruirii Ucrainei. „Recuperarea ţării din război, un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei”

0
4 Jul 2022 07:01:15
Autor: News.ro
Ministrul de eterne britanic a prezentat un plan de susţinere pentru Ucraina FOTO Getty Images
Ministrul de eterne britanic a prezentat un plan de susţinere pentru Ucraina FOTO Getty Images

Ministrul britanic al Afacerilor Externe Liz Truss va prezenta luni un plan de susţinere pentru a ajuta Ucraina pe termen lung şi a participa la reconstruirea ţării atunci când războiul cu Rusia se va încheia, potrivit AFP.

Într-o conferinţă despre reconstruirea Ucrainei la Lugano, în Elveţia, Truss va expune proiectele Marii Britanii pentru sprijinirea ţării pe termen scurt, prin intermediul ajutorului umanitar, dar şi pe termen lung pentru a relansa economia ucraineană oferind expertiza financiară şi economică britanică, a indicat ministerul său într-un comunicat. 
 
Londra va susţine în special reconstruirea oraşului şi a regiunii Kiev, la cererea preşedintelui Zelenski, indică Foreign Office.
 
Marea Britanie intenţionează, de asemenea, să colaboreze cu Kievul şi aliaţii săi pentru a găzdui Conferinţa pentru Recuperarea Ucrainei în 2023 şi va stabili un birou la Londra pentru a ajuta la coordonarea acestor eforturi.
 
"Recuperarea Ucrainei din războiul de agresiune al Rusiei va fi un simbol al puterii democraţiei asupra autocraţiei. Îi va arăta lui Putin că încercările sale de a distruge Ucraina au avut ca rezultat doar o naţiune mai puternică, mai prosperă şi mai unită", a declarat şefa diplomaţiei britanice.
 
„Am fost în frunte în ceea ce priveşte sprijinul pentru Ucraina în timpul războiului şi vom continua să fim şi în sprijinul planului de reconstrucţie şi dezvoltare al guvernului ucrainean”, a spus ea.
 
Miercuri, guvernul britanic a anunţat deblocarea a un miliard de lire sterline (1,6 miliarde de euro) de ajutor militar suplimentar pentru Ucraina, care constă în sisteme de apărare anti-aeriană şi drone. 
 
Aceste noi fonduri vor ridica ajutorul militar britanic către Kiev la 2,3 miliarde de lire sterline.
 
Vă recomandăm să mai citiţi:
 
Explozia preţurilor la combustibili riscă să aprindă flacăra revoltelor în întreaga lume. Primele care au dat semnalul sunt statele mai sărace
 
Mii de locuitori din Sydney au fost  evacuaţi după ce inundaţiile au atins 1,5 metri, în unele zone| FOTO

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările