Lumea pe din două. Un război, două tabere, trei sancţiuni... nicio perspectivă de pace

FOTO Getty Images

Sigur că citesc şi eu, ca mai toată lumea, ce se întâmplă prin vecini şi pe la noi, având legătură cu războiul din Ucraina. Ca fost lucrător în zona informaţiilor, încerc să fie un evantai cât mai larg de surse, inclusiv cele neprietene.

Nu de alta, dar mai afli una – alta, poate chiar ziua atacului, deşi câte un cititor vigilent şi bine intenţionat e întotdeauna prezent cu o mustrare.

Războiul se poartă nu departe de graniţele noastre, incertitudinea e în aer, o tensiune neîncercată până în prezent se află în spatele tuturor declaraţiilor publice, al tuturor opiniilor expuse în media, chiar dacă sunt exprimate în nume propriu.

Răspunsurile la întrebările mari: cât mai durează? cine va câştiga? ce influenţe vor fi asupra noastră? sunt greu de dat, pentru că nimeni nu riscă să ia pe umeri povara emiterii unei rezolvări a problemei, care nu se ştie dacă se va şi materializa.

Desigur, această caracterizare nu cuprinde şi acţiunile autorităţilor noastre, acţiuni care, până acum, au fost, cred, în interiorul zonei de aşteptare.

Destul de multă moderaţie, sprijin pentru refugiaţi, vizita obligatorie la Kiev (eh, cu o oarecare înghesuială), un plan doi, cred, mai sănătos, în privinţa sprijinului militar direct, accent pe ajutorul economic.

Războiul a produs şi un aflux de analişti militari pe micile ecrane, cei mai mulţi foarte exacţi şi încercând să rămână pe terenul consideraţiilor militare, eventual  politico -militare, câţiva mulţumindu-se doar să repete, cu un adaos de informaţie militară, citatele din propaganda uneia din părţile implicate în conflict.

Sigur că noi, ţară NATO şi membru UE, nu puteam să fim neutri faţă de un conflict care pune în discuţie, chiar indirect, existenţa ambelor organizaţii.

Deşi pentru noi motivele economice de aderare au fost, cred, prioritare faţă de cele de securitate – diferit faţă de cazul Poloniei, ţărilor baltice, unde priorităţile au fost inverse -, cele două apartenenţe au fost considerate ca un întreg, nu se putea una fără cealaltă.

Astfel că, pe lângă beneficiile economice, trebuie să ne asumăm şi constrângerile militare.

Asta e, aşa funcţionează familiile mari.

Conflictul de la est este şi el într-o familie, cu alte obiceiuri, cu alte valori, era să zic şi cu alte apucături.

Fratele cel mare, Rusia, a menţinut ordinea aşa cum a crezut, mai cu vorba bună, dar mai mult cu cnutul, biciul rusesc cu origini mongole cu care chiar şi ţarul Petru cel Mare a găsit că e util să-şi pedepsească fiul, Alexei, cel nepregătit să devină conducător.

Dar fratele cel mic, Ucraina, care nu se crede chiar atât de mic, vrea să plece.

Duşmăniile din interiorul unei familii sunt cele mai crunte.

Reconcilierea e grea şi cere timp, mult timp şi multă presiune din partea vecinilor. Şi niciodată nu e deplină. A se vedea cazul foştilor fraţi din fosta Iugoslavie.

Iar ce avem noi în desfăşurare, la puţine sute de kilometri de graniţa noastră de est, e la ani lumină de acest moment, deocamdată nu ştim nici cum va arăta viitoarea hartă a zonei, ca să putem aprecia dacă există sau nu vreo şansă de pace sau împăcare.

Războiul e o mare necunoscută, pentru majoritatea dintre noi, până în ultimul moment. Acoperit de zgomotul declaraţiilor contradictorii, plin de victorii pe care nu le putem verifica, populat cu eroi adevăraţi şi cu eroi inventaţi, cu masacre pe care fiecare parte le pune în cârca celeilalte, cu tribunale proprii care le investighează, cu sloganuri despre adevăr şi justiţie, cu cruzimi care încep imediat ce se sting vorbele.

Chiar şi pentru observatorul avizat, probabil chiar şi pentru liderii celor două tabere, există, în actualul conflict, o doză de incertitudine, poate nu în planul militar propriu-zis, cât al consecinţelor generale ale războiului din Ucraina.

Pentru că sunt prea mulţi actori implicaţi, prin poziţionarea directă în sprijinul uneia sau alteia dintre părţi, pentru că sunt efecte potenţiale ale unor decizii majore, de exemplu sancţiunile economice sau îngheţarea rezervelor financiare ale Rusiei, care încă nu se ştie cum vor funcţiona.

Pentru nişte sancţiuni economice, Japonia a atacat SUA, în decembrie 1941.

Dar, în fine, prea multă teorie, acum câteva lucruri mai aproape de ceea ce se întâmplă în această perioadă.

Continuă războiul monumentelor şi memoriei istorice. Ucrainenii dau jos de pe soclu orice urmă de Alioşa (generic, numele ostaşului sovietic eliberator), tot ce e legat de cel de-al doilea război mondial, perioada sovietică. Desigur, nici monumentele dedicate unor scriitori, artişti ruşi nu scapă acestui val al ruperii cu trecutul.

Emoţional este de înţeles. Propagandistic, însă, acţiunile de acest tip întăresc varianta rusă a „necesităţii de-nazificării”.

Kievul şterge partea din istorie, mai ales perioada sovietică, în care Ucraina a ajuns la dimensiunile actuale. Colateral, mai cade şi câte o inscripţie din vremea lui Alexandru cel Bun.

De cealaltă parte, simbolistica de acum 30 de ani revine pe monumentele din zonele controlate de ruşi. Odată cu eroii sovietici se aşază din nou pe soclu şi Lenin, muncitorii şi ţăranii de bronz, se reaprinde flacăra în mijlocul stelei roşii în cinci colţuri.

Fiecare parte se întoarce în timp, în felul său.  Şi la mitologia care îi convine.

Probabil, bătălia din Donbas va da măsura ambiţiilor – şi, eventual, limitelor – Moscovei în Ucraina. O încercuire totală şi, ulterior, lichidare a a ”buzunarului” ucrainean de la Severodoneţk – Lisiciansk – Kramatorsk – Sloviansk – Horlivka, ar elibera forţele ruse necesare pentru continuarea ofensive către Harkov, Mikolaev, Odesa. Simbolistic, un astfel de moment ar fi unul decisiv.

Deocamdată, ruşii distrug metodic tot ce poate însemna sprijin pentru forţele ucrainene dislocate în zonă, depozite de muniţie, infrastructură feroviară, ajutoare militare din străinătate.

Încearcă să aibă cât mai puţine pierderi umane, probabil cifrele au devenit îngrijorătoare, utilizând cât mai mult loviturile aeriene şi aviaţia.

Aceasta presupune un ritm scăzut al ofensivei şi o distrugere, la fel de metodică, a localităţilor prin care trece.

A început implementarea structurilor administrative şi economico-financiare ruse în teritoriile ocupate. Începând cu 1 mai, în regiunea Herson s-a trecut la utilizarea rublei. Măsura s-a luat de către conducerea militaro-civilă locală, constituită prin ordin. Deocamdată funcţionează şi grivna ucraineană, dar peste patru luni rubla va fi singura valută în circulaţie în regiune.

Sigur că în acest răstimp se pot întâmpla multe, poate o eliberare din partea ucraineană, poate un referendum din partea rusă.

Incertitudinea se simte în aer în partea noastră de continent, nu e o figură de stil, iar perspectivele unei rezolvări a situaţiei, unui acord, unei păci sunt şi ele tot suspendate.

Ce comparaţie poate fi mai potrivită pentru fragilitatea situaţiei decât vizita secretarului general al ONU, Antonio Guterres, la Moscova şi Kiev, finalizată cu atacul rus asupra uzinei kievene Artiom, la câteva ore după întâlnirea oficialului ONU cu preşedintele ucrainean.

Un preambul la o carte. Dar cum nu putem schimba nimic din evoluţiile din Ucraina, nu-mi rămâne decât să continui lectura cărţii de memorii a fostului ambasador american în Ucraina, doamna Marie Yovanovitch, Lessons From The Edge / Lecţii de pe margine. Marginea fiind de fapt limita, frontiera dincolo de care începe necunoscutul, altfel spus lecţii din viaţa unui diplomat aflat permanent în locuri şi situaţii limită.

Doamna Yovanovitch a fost ambasador SUA la Kiev în perioada 2016 – 2019 şi a devenit celebră pentru retragerea intempestivă de la post ordonată de preşedintele Trump şi pentru declaraţiile făcute în faţa Congresului SUA în perioada audierilor derulate prin procedura de impeachment a preşedintelui.

Sunt pe la jumătatea cărţii, am trecut de primul mandat, 2001-2004, al doamnei Yovanovitch în Ucraina, ca adjunct de şef de misiune, în timpul preşedintelui Kuchma, perioadă în care corupţia înflorea la Kiev. Cel puţin aşa reiese din memoriile sale.

Următoarele capitole sunt despre Kirghizstan şi Armenia, alte locuri de popas diplomatic intens, în vremuri tulburi.

Voi reveni la Ucraina pentru a şti ce s-a întâmplat mai târziu, pe timpul preşedintelui Poroshenko.

Poate lucrurile s-au schimbat între timp. Oricum, veţi afla.