Lumea lui Putin: cum se vede de la Moscova

Mişcarea agresivă a lui Vladimir Putin de a anexa rapid Crimeea şi de a ameninţa restul teritoriului ucrainean i-a adus acestuia multe denumiri, deloc flatante: dictator nebun, lider rămas în secolul al XIX-lea, neo-fascist, conducător dezechilibrat sau luptător rece.

Dar pentru a-l înţelege pe Putin trebuie să privim lumea nu din perspectiva valorilorilor noastre occidentale ci din perspectiva lumii ruseşti a liderului de la Kremlin, scrie profesorul de studii internaţionale Jonathan Adelman, fost consilier al Condoleezzei Rice.

Unii experţi au considerat că cel De-Al Doilea Război Mondial a fost „de bun augur“ pentru Statele Unite, deoarece i-a adus acesteia statutul de super-putere, o creştere economică de proporţii şi capabilităţi nucleare.

Pentru Uniunea Sovietică, victoria asupra Germaniei naziste a dus la moartea a 10 milioane de soldaţi şi 17 milioane de civili, în timp ce 25 milioane de oameni au trăit în buncăre până în 1945.

În timp ce dezintegrarea Uniunii Sovietice a reprezentat o victorie majoră pentru Occident, pentru Putin evenimentul a fost „cel mai mare dezastru al secolului 20“.

Rusia, care şi-a pierdut jumătate din populaţie şi imperiul est-european, a trecut de la super-putere la o  „Voltă superioară (n.r. stat din centrul Africii) cu arme nucleare“ , o denumire peiorativă dată de diplomaţii occidental la sfârşitul anilor 80.

În prima jumătate a secolului 20, au existat desigur şi alte dezastre pentru Rusia: victoria japoneză din 1905, în Războiul Ruso-Japonez, înfrângerile masive din Primul Război Mondial care a dus la Revoluţiile din Februarie şi Octombrie, războil civil, soldat cu 11 milioane de victim şi ororile epurărilor staliniste din anii 30.

Putin înţelege foarte bine restrângerea puterii sovietice şi problemele interne ale ţării. De la 300 milioane de oameni în Uniunea Sovietică a anului 1991, astăzi Rusia mai are doar 143 milioane. Cu o demografie în scădere dramatică (natalitate redusă, consumul excesiv de alcool, emigraţie şi speranţă de viaţă de numai 60 de ani pentru bărbaţi), până în 2050 nu vor mai exista decât 100 milioane de oameni în Rusia- iar mulţi dintre ei vor fi musulmani, nu ortodocşi cum ar vrea Putin.

În timp ce economia sovietică reprezenta 50% din ce americană, economia actuală a Rusiei s-a micşorat la 13% din ce a rivalei sale, având profilul unei ţări de lumea a treia. Cu probleme serioase în sectorul agriculturii şi al serviciilor, o industrie tehnologică foarte slab dezvoltată, puţini întreprinzători mici şi mijlocii şi o corupţie la scară largă, numai o creştere nerealistă a preţurilor la marile sale exporturi- gaz şi petrol- ar putea salva economia rusească, aşa cum s-a întâmplat între 2000 şi 2010.  

Din marea armată sovietică (Armata Roşie) care a înfrânt Wehrmacht-ul la Moscova, Stalingrad şi Berlin în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, a mai rămas o armată rusă cu echipamente învechite, care a fost înfrântă de nişte grupuri de ceceni săraci în războiul din 1994-1996.

Vladimir Putin şi-a propus să îşi continue mandatele de preşedinte cel puţin până în 2024, iar pentru a-şi realiza acest obiectiv trebuie să scoată câţiva aşi din mânecă, crede analistul american. Subliniind importanţa Bisericii Ortodoxe Ruse, Putin îşi securizează electoratul conservator din zonele rurale şi micile oraşe. Îi impresionează prin atitudinea sa de mascul alpha şi le reface spiritual naţionalist, lovit puternic prin dezintegrarea URSS-ului din 1991.

Refuzul american de a folosi forţa militară la nivel internaţional, eşecul în a conduce operaţiunile din Siria şi Libia, preferinţa pentru Frăţia Musulmană din Egipt şi nu armata pro-americană, precum şi percepţia că SUA  a fost „prea blândă“ cu iranienii le-a oferit ruşilor o oportunitate rară de a-şi recâştiga statutul de putere global, în special în Orientul Mijlociu.

În Siria, Rusia l-a salvat pe Bashar Al Assad livrându-i arme în valoare de 4,5 miliarde de dolari. În Egipt, după excluderile din 1972 şi 1977,  ruşii au bătut palma cu armata egipteană pro-americană, prin semnarea unui contract privind livrarea de armament, în valoare de 2 miliarde de dolari.

Acum, Moscova poartă discuţii cu Arabia Saudită, pentru a combate ameninţarea iraniană, profitând de răcirea relaţiilor dintre Riyadh şi Washington.

Pentru palestinienii din Cisiordania, susţinerea Rusiei pentru Assad se traduce într-o reorientare a lor spre Moscova.  

Chiar şi israelienii au observat o încălzire a relaţiilor cu Rusia, după ce premierul Netanyahu a făcut o vizită la Moscova. Mai mult, israelienii vor livra drone Rusiei, iar peste 600.000 de ruşi pot vizita Ţara Sfântă fără vize.

În Asia, premierul japonez pro-american Shinzo Abe, simţind ameninţarea unei Chine în expansiune, a vizitat de două ori Moscova şi a stat lângă Vladimir Putin la Jocurile Olimpice de la Soci.

În Europa Centrală, controversatul premier al Ungariei, Viktor Orban, se inspiră din modelul de guvernare autoritară a liderului de la Kremlin, în ciuda amintirilor neplăcute legate de reprimarea militară a Revoluţiei Maghiare din 1956.

În multe părţi ale lumii, politicile dure, uneori realiste, ale lui Putin sunt mai populare decât abordarea idealist şi „blândă“ a lui Obama.

Iar faptul că niciuna din cele patru state BRIC (Brazilia, Rusia, India, China) nu au susţinut în consiliul ONU poziţia americană legată de anexarea Crimeei reprezintă semnalul unei perioade proaste pentru politica americană a lui Obama.