Acest nou format vizează „să creeze un nou cadru de cooperare structurant, care să unească naţiunile europene democratice care aderă la soclul valorilor noastre şi care aspiră să adere la Uniunea Europeană”, a declarat joi Macron, care a primit-o pe preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, la Palatul Élysée.
„Această comunitate nu este o alternativă la procesul aderării, ci o completare care, independent de acesta, permite o structurare mai puternică a relaţiei politice, energetice, de investiţii cu mai multe ţări care doresc acest lucru”, a precizat el.
Emmanuel Macron a prezentat acest proiect pe 9 mai, în Parlamentul European (PE), la Strasbourg, în cadrul unei dezbateri prvind lansarea procesului de aderare a Ucrainei, aflată în război cu Rusia.
El sublinia că Ucraina are nevoie de „decenii” pentru a intra în UE şi sugera ca, până atunci, aceasta să facă parte dintr-o „comunitate politică europeană”, din care pot face parte, de asemenea, Marea Britanie, care a ieşit din UE în 2020, sau Republica Moldova.
Acest proiect - care urmează să fie dezbătut la summitul european de la sfârşitul lui iunie - a fost criticat de către unii lideri, precum preşedintele lituanian Gitanas Nauseda, care consideră că reflectă o lipsă de voinţă a unei integrări rapide a Ucrainei în UE.
Emmanuel Macron a declarat, în prezenţa Maiei Sandu, pe care a primit-o la Palatul Élysée a treia oară, că doreşte ca „viitoarele săptămâni să ne permită să dăm un răspuns clar (Republicii) Moldova, care merită acest lucru, având în vedere situaţia sa geopolitică, de securitate şi umanitară”.
„Agresarea inacceptabilă a Ucrainei de către Rusia constituie o ameninţare la adresa stabilităţii în întreaga regiune şi mai ales la adresa (Republicii) Moldova”, deoarece „incidente recente care au avut loc în regiunea (separatisită moldoveană, n. red.) Transnistria arată că o extindere a conflictului nu poate fi exclusă”, a subliniat şeful statului francez, citat de news.ro.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
3 Comentarii
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
O magarie...vrajeala frantuzeasca. Ori in Uniune, ori sa astepte...Cipru are tara impartita si tot a fost acceptata in Uniune...
Să fie oare adevărat? https://m.ziuanews.ro/externe/cel-mai-decorat-amiral-american-eric-olson-se-pare-c-a-fost-capturat-n-azovstal-1570386
Macron ăsta este mai periculos pentru Europa decât Putin.