Europa

articolul anterior articolul urmator

Macron denunţă „iresponsabilitatea” şi „egoismul” persoanelor nevaccinate

6
25 Jul 2021 12:32:51
Autor: News.ro
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Preşedintele francez Emmanuel Macron, aflat în vizită în Polinezia franceză, a lansat un apel către toţi francezii să se vaccineze, el denunţând totodată „iresponsabilitatea” şi „egoismul” celor care nu vor să se imunizeze, relatează AFP.

„Avem o armă care trebuie folosită, vaccinul. Vreau să lansez un mesaj foarte puternic pentru ca fiecare să se vaccineze pentru că vedem că atunci când eşti vaccinat eşti protejat şi aproape că nu transmiţi virusul deloc, în orice caz, mult mai puţin„, a spus Macron în vizită la principalul spital din Polinezia franceză, în Tahiti.

Emmanuel Macron a precizat că îşi asumă în totalitate deciziile cu privire la vaccinarea obligatorie a anumitor categorii profesionale şi la paşaportul sanitar, contestate de unii francezi, care au participat în ultima perioadă la proteste

„Protestul este un drept constituţional. Respect orice persoană care se exprimă liber în ţara noastră şi protestează. Îi ascult cu multă atenţie. Constat însă şi că sunt oameni care sunt implicaţi într-o mobilizare iraţională, uneori cinică, manipulatoare. Dacă îţi iubeşti libertatea şi o respecţi pe cea a altora, singurul lucru de făcut este să te vaccinezi. Nicio libertate nu există fără datorie. Dacă mâine îl contaminaţi pe tatăl vostru, o contaminaţi pe mama voastră sau chiar pe mine, sunt victima libertăţii voastre când voi aveţi posibilitatea de a face ceva pentru a vă proteja şi a mă proteja. Şi în numele libertăţii voastre poate că o să faceţi o formă gravă a bolii şi o să ajungeţi la acest spital. Personalul medical va trebui să vă preia şi poate să renunţe să preia pe altcineva. Aceasta nu este libertate, aceasta este iresponsabilitate, este egoism”, a adăugat Macron.

Înainte de deplasarea în Polinezia franceză, Emmanuel Macron a fost prezent la Tokyo, în Japonia, la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

6 Comentarii

John McClane
25.07.2021, 13:09:07

Palmuitule, cat timp se moare in urma vaccinului, coincidenta sau nu si cat timp vaccinul este o improvizatie facuta pe genunchi, nu ai sa ai inghsuiala, degeaba faci gat. Daca era un vaccin, cat de cat eficient si fara posibile consecinte mortale se vaccina zi si noapte, ori cu experimente pavloviene nu pune nimeni botul. Dar tu ce ai sa spui? O dai dupa cires ca noi suntem lenesi, nu voi criminali. Umbla, palmuitule ca esti muci!

-5 (13 voturi)
Edmond Wolf
25.07.2021, 13:11:16

Dacă nu vrei să mori din cauza vaccinului, să te nenorocești pe viață din aceeași cauză sau măcar să fii gratuit cobaiul bigpharma, atunci ești un egoist. Individul acesta gerontofil ar trebui băgat la închisoare.

-9 (13 voturi)
teo mike
25.07.2021, 13:42:58

Adică si pe el....intelegeti, nu? Poate ca din cauza celor nevaccinati se infecteaza si el, marele sef de stat francez. E clar ca le este foarte frica acestor maimutoi de politicieni de furia maselor. Eu zic s-o lase moale cocoselul Macron pentru ca ar putea sa declanșeze si revoluții cu astfel de decizii.

+1 (3 voturi)
Torquemada
25.07.2021, 14:54:54

Cred ca sterge pe jos cu globalistul asta lgbt-ist Marine Le Pen la urmatoarele alegeri.

-3 (7 voturi)
Viorica Marin Sugăcioasa
25.07.2021, 15:19:20

Micron, marș! Până și Erdogan și-a șters pantofii cu tine...

-5 (7 voturi)

Vezi toate comentariile (6)

Modifică Setările