Macron: suntem într-un razboi pe care îl vom câştiga

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Discurs 2 Emmanuel Macron

Discursul lui Emmanuel Macron de ieri seară a anunţat măsuri mai puţin dure decât ne aşteptam. Dar măsuri hotărâte şi clar prezentate.

Nous sommes en guerre, a fost mesajul repetat al preşedintelui.

Un război pe care îl vom câştiga, ne-a asigurat. De astăzi de la prânz s-au restricţionat la maxim deplasările. Sunt permise doar cele la cumpărături alimentare, la medic sau la anumite locuri de muncă. Cetăţenii trebuie să aibă asupra lor o adeverinţă completată pe cuvântul personal de onoare.

Au fost mobilizate şi resursele medicale militare. În Alsacia se va construi un spital militar de campanie. Sistemul privat de sănătate este şi el mobilizat. A fost amânat turul doi al alegerilor locale.

Au fost suspendate reformele legislative, inclusiv cea a pensiilor.

A fost evitat cuvântul carantină. Accentul a fost pus pe ceea ce putem face în continuare. Şi cum ne putem proteja şi cum îi putem proteja pe ceilalţi. Stând acasă, citind, vorbind cu cei dragi la telefon, ajutându-ne vecinii.

A vorbit mult despre importanţa celor din sistemul medical. Îi respectăm şi vom face orice orice că să îi ajutăm. Ipocrizia curgea pe ecran. Sunt aceiaşi oameni care anul trecut erau în stradă şi spuneau că lucrează în condiţii din ce în ce mai proaste. Acelaşi preşedinte le-a spus atunci că banii nu cad din cer şi i-a ignorat complet. Acum sunt foarte importanţi. Una dintre lecţiile acestei crize.

În sfârşit, a fost anunţată o măsură la nivelul UE. Cu mare întârziere. Se închid frontierele către ţările non-UE. În interior, fiecare ţară se descurcă cum poate. Avem frontiere, uitasem acest lucru. Unde este omul european al frontierelor deschise, preocupat doar de ecologie, care cerea desfiinţare poliţiei şi a genurilor biologice? Stă bine ascuns şi se bucură de protecţia armatei. O altă lecţie.

Discursul de ieri al lui Macron va rămâne în istorie. Perfect articulat şi construit. Se vede în spatele lui munca unor consilieri pricepuţi. Dar şi ţinuta preşedintelui, care care şi-a privit în ochi cetăţenii aproape o jumătate de ora şi a fost credibil.

A vorbit în numele unui consens naţional: s-a consultat cu toţi şefii de partide parlamentare, cu foştii preşedinţi, cu şefii Guvernului, ai Parlamentului şi cu Consiliul ştiinţific.

Un mesaj foarte puternic de unitate.                                                                     

Statul va sprijini întreprinderile în dificultate. Se amână plata ratelor la bănci, a datoriilor la stat şi a facturilor la utilităţi. Nimeni nu va fi lăsat singur. Mesajul unui stat responsabil şi puternic.

Nous sommes en guerre. Îl vom câştiga cu mult calm şi solidaritate.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite