Macron vrea o „reîncadrare foarte profundă” a relaţiilor UE-Rusia

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE
Emmanuel Macron FOTO EPA-EFE

Emmanuel Macron a apreciat marţi, la Bruxelles, la finalul summitului european, că UE are „nevoie să-şi reîncadreze foarte profund” relaţia sa cu Moscova. Preşedintele francez crede că „politica de sancţiuni” împotriva Rusiei, la fel ca şi împotriva Belarusului, şi-a atins limitele, relatează AFP.

UE nu mai trebuie să fie „doar reactivă”, ci „să-şi definească o strategie pe termen scurt, mediu şi lung” faţă de Rusia, spune liderul de la Elysee.

„Politica sancţiunilor progresive în funcţie de situaţie nu mai este eficace”, consideră preşedintele francez.

Macron a anunţat că UE a mandatat Comisia Europană să realizeze un raport „în scopul de a structura această relaţie, în maniera de a putea marca unitatea în faţa provocărilor succesive (ale Rusiei, n. red.) şi de a ţine în mod coerent cuplul dialog-exigenţă”. Toate statele membre îşi doresc „reîncadrarea profundă” a relaţiilor UE-Rusia, susţine el.

Pe de altă parte, Emmanuel Macron a sugerat invitarea opoziţiei din Belarus la summitul G7, care se va desfăşura luna viitoare în Marea Britanie.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite