Mai bine venezuelean, decât ucrainean

Cum se va sfârşi criza din Ucraina? Vor recâştiga ruşii doar Crimeea, sau şi alte porţiuni din Ucraina? Sau toată Ucraina? Sunt probabil întrebările la care majoritatea celor din partea asta de lume caută un răspuns. Obama a zis aia, NATO ailaltă iar Putin a îngăimat câte ceva, foarte discret.

În timp ce războiul declaraţiilor este în toi, pe teren, în Crimeea, soldaţii ruşi se plimbă în voie şi deja par să deţină controlul tuturor punctelor strategice. Fără surle şi trâmbiţe, Maica Rusie a securizat, de facto, Crimeea.

Iar adevărul este că Ucraina se învecinează cu Rusia, nu cu SUA. Şi, presupunând că ar fi dispus la o confruntare directă cu Moscova în sprijinul Ucrainei, adevărul este că NATO nu este pregătit. Ruşii da, dovadă că sunt deja acolo. Şi tot adevărat este că şi dacă Rusia nu alegea să riposteze militar la revoluţia de la Kiev, Uniunea Europeană şi lumea occidentală nu erau şi nu sunt pregătiţi să riposteze economic la eventualele represalii de acest gen ale Moscovei.

În realitate, cu sau fără Crimeea, Ucraina este dependentă economic de Rusia. Iar comunitatea occidentală nu are un plan şi nici nu manifestă vreo voinţă reală să se substituie economic Moscovei.

Puneţi-vă în locul cetăţeanului ucrainean de rând şi analizaţi la rece cum aţi reacţiona la situaţia concretă: după o revoluţie sângeroasă, o nouă putere se instalează, dar nu este capabilă să asigure nici minimul economic necesar supravieţuirii decente şi, mai mult, este neputincioasă în faţa ţării vecine, până mai ieri fratele mai mare, care îi şi ciunteşte din teritoriu după bunul plac. Greu de crezut că deznodământul va fi altul decât întoarcerea Ucrainei sub tutela Rusiei.

La fel cum este greu de crezut, de exemplu, că deznodământul mişcărilor de stradă din Venezuela va fi altul decât reintrarea acestei ţări în sfera de interese economice a SUA mai devreme sau mai târziu. Cumva, din aceleaşi considerente istorice şi geo-strategice ca şi Ucraina.

Însă pentru cetăţeanul de rând ar trebui să existe o diferenţă. O nuanţă care contează. Un motiv rezonabil pentru care să ne bucure sau întristeze că Ucraina va fi tot a ruşilor iar Venezuela va reintra în graţiile Washingtonului. Anume diferenţa esenţială dintre sistemul democratic occidental şi democraţia mimată de Kremlin, respectiv dijmuirea, în limitele bunului-simţ (câteodată şi dincolo de bunul-simţ în democraţiile mai tinere, cum este România), a câştigurilor celor care au avut norocul să se nască în Occident, faţă de alocarea resurselor naţionale exclusiv după bunul plac al clicii conducătoare.

Europa însăşi, indiferent de criza ucraineană, nu este pregătită pentru o confruntare cu Rusia. Militar, ar fi o aventură nebunească ale cărei consecinţe sunt imposibil de estimat în condiţiile arsenalului nuclear de care dispun NATO şi Rusia. Dar Occidentul nu pare pregătit nici din punct de vedere economic, cu excepţia SUA. Europa este astăzi dependentă de gazul şi petrolul rusesc. Iar europenii s-au obişnuit să trăiască bine. În locuinţe încălzite şi fără limită la benzina din rezervorul maşinii. Întregul model de societate modernă este construit pe bază de energie şi, o însemnată parte, vine tocmai de la Maica Rusie. În contrast cu rusul obişnuit cu lipsuri, frig şi alte neajunsuri, care se hrăneşte de sute de ani doar cu himera dominaţiei mondiale. Sincer, în cazul unui boicot economic reciproc, cine credeţi că se va trezi cu revolte populare şi guverne răsturnate: europenii cei civilizaţi sau ruşii obişnuiţi să trăiască cu lipsuri?

Istoria recentă a demonstrat că regimurile statelor sărace au fost schimbate - structural nu doar o rotaţie a cadrelor - numai sub presiunea propriei populaţii care începe să aibe aspiraţii. Cel puţin în acest moment, în Rusia nu s-a „copt” o asemenea masă critică de nemulţumiţi.

Criza din Crimeea are, însă, şi o parte bună. Atât cât este. Reaminteşte unor populaţii atente, în ultima vreme, numai la confortul imediat şi cu orice preţ, cine este Maica Rusie. Cine este Putin. Iar în memoria românilor, cel puţin, nu cred că s-a şters complet ce înseamnă ipocrizia oficială a unui sistem de genul celui patronat de Ceauşescu şi nici cum se scria istoria după dictare. Şi cine ştie, de aici înainte poate şi prestigioasele instituţii media internaţionale o să se gândească de două ori înainte să mai desemneze o personalitate cum este Vladimir Putin drept politicianul anului. Poate o să reînceapă să se uite şi-n spatele aparenţelor.