Manifestaţii de amploare în Polonia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de mii de oameni au ieşit sâmbătă în stradă în capitala Poloniei, pentru a cere ca Executivul de la Varşovia să respecte legea fundamentală, în contextul în care tensiunile dintre conservatorii aflaţi la putere şi Curtea Constituţională se adâncesc, transmit agenţiile de presă.

Fluturând drapele ale Poloniei şi Uniunii Europene şi scandând „Constituţia!“, manifestanţii au cerut Guvernului să recunoască decizia Curţii Constituţionale care a stabilit că o serie de noi reglementări cu privire la activitatea sunt neconstituţionale. 

„Cu ani în urmă, polonezii protestau pentru a schimba sistemul politic“, a declarat Ryszard Petru, fost economist la Banca Mondială, lider al opoziţiei liberale Partidul Modern, referindu-se la mişcarea anticomunistă Solidaritatea. „Acum protestăm pentru a ne asigura că nu îl schimbă“, a adăugat el.

Partidul Lege şi Justiţie, care a preluat puterea în luna octombrie a anului trecut, se confruntă cu din ce în ce mai multe critici din partea Uniunii Europene, a Statelor Unite şi a unor organizaţii neguvernamentale.

Criticile vizează măsurile luate de autorităţile de la Varşovia care ar avea ca efect sporirea controlului asupra presei, dar şi asupra altor instituţii, notează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Rafal Bochenek, a anunţat sâmbătă că Executivul nu va recunoaşte decizia Curţii Constituţionale, afirmând că judecătorii au încălcat regulile atunci când au deliberat.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite