Marea Britanie ar putea ieşi din UE dacă Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
David Cameron şi Jean-Claude Juncker. FOTO: AFP
David Cameron şi Jean-Claude Juncker. FOTO: AFP

Premierul britanic David Cameron i-a ameninţat pe partenerii europeni cu ieşirea ţării sale din Uniunea Europeană, dacă luxemburghezul Jean-Claude Juncker va deveni preşedinte al Comisiei Europene, relatează în ultima sa ediţie săptămânalul german „Der Spiegel”.

Publicaţia germană citează „surse apropiate participanţilor” la summitul care a reunit marţea trecută, la Bruxelles, şefii de stat şi de Guvern din Uniunea Europeană, menţionând că, în opinia lui Cameron, alegerea lui Juncker ar „destabiliza în acest moment Guvernul britanic, astfel încât va fi necesară organizarea unui referendum” privind prezenţa Marii Britanii în Uniunea Europeană.

Un purtător de cuvânt al Downing Street a refuzat că comenteze aceste informaţii şi să explice poziţia Guvernului Britanic faţă de candidatura lui Juncker. „Nu facem comentarii cu privire la potenţialii candidaţi  în această etapă. Este prea devreme”, a precizat reprezentantul guvernamnetal de la Londra.

Cel mai probabil, un referendum s-ar solda cu refuzul britanicilor de a mai rămâne în componenţa Uniunii Europene, ar fi declarat Cameron, într-o discuţie la care a participat, de asemenea, cancelarul german Angela Merkel.

„O figură a anilor 1980 nu poate rezolva problemele din următorii cinci ani”, ar fi afirmat premierul britanic, referindu-se la Juncker, potrivit publicaţiei germane.

După scrutinul european din 25 mai, s-a dat stardul pentru găsirea unui nou preşedinte al Comisiei Europene. Juncker pare bine plasat pentru ca partidele conservatoare pe care le reprezintă să constituie prima forţă din noua adunare. Printre guvernele care nu-l agreează pe candidatul popularilor nu este doar cel de la Londra, ci şi liderii de la Stockholm şi Helsinki.

În cursul zilei de sâmbătă, vechiul eurodeputat ecologist Daniel Cohn-Bendit a precizat că popularul Juncker va avea parte de susţinerea europarlamentarilor ecologişti europeni.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite