Marea Britanie, foarte aproape de un acord cu Uniunea Europeană privind drepturile cetăţenilor după Brexit

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Oficialii britanici sunt foarte aproape de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind drepturile cetăţenilor după Brexit
Oficialii britanici sunt foarte aproape de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind drepturile cetăţenilor după Brexit

Oficialii britanici sunt foarte aproape de a ajunge la un acord cu Uniunea Europeană privind drepturile cetăţenilor după Brexit. Anunţul a fost făcut joi de către ministrul britanic de Finanţe, Philip Hammond.

Drepturile cetăţenilor UE din Marea Britanie este una dintre cele trei chestiuni pe care blocul comunitar vrea să le reZolve înainte de a începe discutarea relaţiei viitoare dintre Londra şi Bruxelles.

“Am făcut progrese foarte bune. Avem un mare grad de aliniere. Nu l-am finalizat în totalitate, dar suntem foarte aproape de un acord privind modul în care ne vom apăra fiecare cetăţenii”, a spus Hammond într-o conferinţă de presă organizată la Budapesta, după o întâlnire cu miniştrii din Grupul de la Vişegrad, potrivit News.ro.

“Dorinţa şi intenţia noastră este ca oamenii care au venit în Marea Britanie pentru a munci şi a- şi construi viaţa în Marea Britanie să poată să continue să locuiască aici, ducându- şi vieţile exact ca înainte. Aceasta este intenţia noastră clară şi declarată”, a adăugat el.

Ministrul a subliniat că cetăţenii britanici care s-au mutat în ţări UE ar trebui să primească garanţii similare.

Hammond a a mai precizat că negocierile privind ieşirea Marii Britanii din U Ear trebui să ducă la o foaie de parcurs pentru ieşire.

“Vrem să le oferim afacerilor de pe ambele maluri ale Canalului Mânecii şi de ambele părţi ale graniţei irlandeze încrederea că nu se vor afla pe marginea prăpastiei atunci când ieşim din UE”, a afirmat el.

“De aceea propunem o perioadă de tranziţie limitată în timp, pentru a putea oferi certitudine că graniţele noastre vor continua să opereze cu blândeţe şi că afacerile noastre vor putea continua să le ofere clienţilor lor şi că cetăţenii noştri îşi pot continua vieţile de zi cu zi în Europa continentală”, a declarat Hammond.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite