Marea Britanie începe navigaţia fără busolă
0
A fost ziua doamnei May în Camera Comunelor. S-a sfârşit iarăşi prost, amorsând un dezastru de asemenea amploare încât, deloc simbolic, ar fi pe deplin justificată trimiterea unui semnal universal de urgenţă (mayday).
Scenariul cel mai negru se poate petrece însă azi, adică o decizie (totuşi, sper, foarte improbabilă) în favoarea ieşirii fără acord din UE, aşa-numitul NO DEAL BREXIT, iniţierea sa însemnând că de pe 29 martie, orele 23, se vor rupe absolut toate legăturile, înţelegerile, tratatele între UK şi UE, eventualitate în care pierderile vor fi importante de partea europeană şi cel puţin deosebit de importante pentru Marea Britanie. Se poate ca în seara asta votul deputaţilor britanici să fie covârşitor împotriva unui asemenea scenariu. Drep care, mâine, urmează o altă sesiune de vot în care va trebui să se decidă dacă guvernul britanic va fi mandatat să redacteze o scrisoare către UE în care, pe bază de motive credibile, să ceară o perioadă de extindere a BREXIT-ului, una de „două-trei luni“ cum zicea doamna May sau, după cum promit alte surse, una care să meargă până la finele acestui an. Umilinţă uriaşă şi fără precedent, dar asta e situaţia, şi ea fără precedent.
Sigur, au răspuns responsabilii de la Bruxelles, trimiteţi cererea, dar cu condiţia să fie bine explicat motivul amânării, într-atât de bine încât să se poată obţine acordul tuturor şefilor de state şi guverne care se reunesc săptămâna viitoare în capitala europeană. Şi, într-adevăr, aici este marea întrebare: în ce scop poate fi cerută o asemenea amânare şi ce valoare practică ar putea avea dacă, din punctul de vedere oficial exprimat de liderii europeni, Acordul de retragere (de două ori respins de Parlamentul britanic) nu va putea fi renegociat şi este oferta definitivă şi la care, împreună cu reprezentanţii Londrei, s-a lucrat timp de peste 18 luni, cheltuindu-se aiurea banii contribuabilului european şi ai celui britanic?
Circul este total. Pe de o parte, avem un Tratat de funcţionare al UE cu regulile sale, printre care şi prevederile art. 50, cel scris de un britanic, cel activat prin decizia unilaterală a Marii Britanii pentru a părăsi UE, părţile acceptând în comun data de exit, 29 martie, orele 23. Până ieri, termenul respectiv era indiscutabil şi, ca atare, nesupus niciodată negocierii. Tehnica britanică de băgare în ceaţă a partenerilor a funcţionat însă ireproşabil, astfel încât cei de la Bruxelles sunt nevoiţi acum să intre într-un posibil joc secund deosebit de complicat şi primejdios, deoarece s-ar putea să existe subiecte implicite explozive. Unul dintre acestea îl reprezintă alegerile europene. Dacă, de facto, Marea Britanie mai este încă membră UE la data alegerilor europene (chiar în condiţiile invocării art. 50, dar cu Acord de Retragere respins de propriul Parlament) atunci, cel puţin teoretic, nu ar trebui oare să participe la alegerile europarlamentare? Nu este o presupunere total fantezistă deoarece, mâine, deputaţii britanici ar putea să transmită la Bruxelles că ar putea deschide cale spre un al doilea referendum sau ar pune pe masă varianta mixtă propusă de laburişti, un Brexit soft păstrând legăturile esenţiale cu UE. Şi atunci, pardon de expresue. iarăşi punct şi de la capăt cu totul?
De partea cealaltă, europenii par să fi înţeles că nu sunt participanţi la casa britanică de pariuri şi că, în definitiv, dacă Theresa May a ales să facă praf prestigiul şi credibilitatea angajamentelor ţării sale, UE are extrem de mult de pierdut în a se angaja într-un joc similar. Ştiind foarte bine că s-a văzut că degeaba se bazează pe o promisiune negociată şi semnată cu Londra, atâta timp cât acolo, în moid stupefiant, sursele de decizie nu numai că sunt multiple, dar nu este lămurită bine nici chestiunea fundamentală a domeniilor de competenţă exclusivă, interschimbate după cum cer interesele de moment, primul semn al pierderii busolei şi navigaţiei la întâmplare.
Dar, dincolo de asta, semnele de primejdie au devenit, în fine, într-atât de vizibile încât autorităţile europene au accelerat la maximum ritmul pregătirilor legislative, tehnice şi administrative pentru scenariul NO DEAL, solicitarea fiind ca Statele Membre să facă exact acelaşi lucru, cât mai rapid, aşteptându-se totodată şi reacţiile miniştrilor de Externe şi ai Afacerilor Europene. Cei mai importanţi au transmis deja mesaje în acord cu poziţia exprimată aseară de şefii instituţiilor europene. În caz de NO DEAL consecinţele vor fi uriaşe, pe fiecare nivel al activităţii sociale, economice, politice, implicând modificăi brutale şi imediate de proceduri şi sisteme în sectoare vitale, inclusiv în ceea ce sunt acum cooperările în cadrul sistemelor de infrastructuri critice europene. Exemple imediate? Sectorul transportului aviatic (dispare Acordul Cer Deschis), transportul feroviar (reintroduse controalele clasice vamale), nevoia renegocierii sistemului de recunoaşteri de diplome, a pensiilor şi subvenţiilor etc.
Poate nu ajungem aici. Poate decizia parlamentarilor britanici va întoarce toate jocurile şi le va spune europenilor că va urma un al doilea referendum. Poate, nu mai că vă reamintesc că, după momentul votului negativ din ianuarie, a căzut şi o moţiune de cenzură la adresa Guvernului May. Aşa s-ar putea juca şi acum, prelungindu-se la nesfârşit starea de confuzie. Dar, cine ştie, poate se schimbă totuşi ceva. Iată, spre exemplu, Sadiq Khan, primarul Londrei, pledează chiar acum pe un post TV pentru un nou referendum...
Timp în care, fără prea mult zgomot, în Scoţia şi în Irlanda de Nord se pregătesc cu multă grijă cele două posibile referendumuri care, în cas de NO DEAL BREXIT, să proclame dorinţa Scoţie de a se desprinde de UK şi de a rămâne în UE şi a Irlandei de Nord de a se alătura ţării-mamă, tot pentru a beneficia în continuare de privilefiile europene. Deocamdată este o variantă de lucru, va fi greu de realizat, costurile imediate s-ar putea să fie dificil de suportat şi desprinderile să se facă într-o manieră mai mult sau mai puţin violentă. Adăugând costuri enorme la situaţia de ansamblu. Dar este o perspectivă ce nu poate fi ignorată.
Deocamdată, tot ce avem de făcut este să stăm suspendaţi de decizii de azi pe mâine. Acesta este singurul rezultat tangibil la care s-a ajuns, este semnul că UK şi-a început o foarte periculoasă sesiune de navigaţie fără busolă, uitându-se doar dacă se mai vad stâncile albe de la Dover.
A învăţat cineva ceva? Vrea cineva să înveţe ceva un politician din Europa de azi despre ce-a lăsat în urmă un mecanism populist şi naţionalist-extremist ca cel care a generat fenomenul Brexit, conceput ca un experiment profesionist pentru a provoca implozia uneia dintre ţările pilon de forţă din Europa? Nu cred. Şi mai sunt atâtea nave care să fie lansate fără busolă pe timp de furtună.
Se încarcă comentariile...
