Europa

articolul anterior articolul urmator

Marşul pentru Europa

8
17 Apr 2018 12:59:17
Horia Blidaru
„Se
intensifică un proces european care obligă România la iniţiativă şi implicare.
E vorba de acea Românie căreia i s-a adresat, zilele trecute, preşedintele
Macron, apreciindu-i rezistenţa în faţa atacurilor la adresa independenţei Justiţiei.
E vorba de România europeană, democratică şi creativă, acea Românie care trebuie să treacă, de acum, la contraofensivă.“ FOTO EPA
„Se intensifică un proces european care obligă România la iniţiativă şi implicare. E vorba de acea Românie căreia i s-a adresat, zilele trecute, preşedintele Macron, apreciindu-i rezistenţa în faţa atacurilor la adresa independenţei Justiţiei. E vorba de România europeană, democratică şi creativă, acea Românie care trebuie să treacă, de acum, la contraofensivă.“ FOTO EPA

Emmanuel Macron şi-a lansat, azi, campania pentru cucerirea Parlamentului European. Proiectul reformării UE, pe care l-a prezentat în plenul forului europarlamentar, este, în fapt, manifestul mişcării politice pe care o lansează la nivel european, având ca obiectiv relansarea Uniunii. Preşedintele Franţei a avut un discurs îndrăzneţ, născut dintr-un refuz contagios pentru orice spirit viu: „Nu vreau să aparţin unei generaţii de somnambuli“.

Presat de timp şi având o marjă de acţiune tot mai redusă, din cauza crizei de parteneri guvernamentali la nivelul UE, preşedintele francez a deschis, într-un context politic potrivnic, ofensiva europeană tocmai în forul pe care speră să-l cucerească la alegerile europarlamentare de anul viitor. Discursul său, predominant politic, a cuprins propuneri menite să stimuleze o dinamică europeană. În esenţă, o viziune propunând depăşirea egoismelor naţionaliste, a îndoielii, a paraliziei şi a criticii fără vocaţie constructivă, în favoarea suveranităţii europene, a democraţiei efectiv deschise cetăţenilor şi a solidarităţii. O viziune pe care preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a salutat-o cu inspirata exclamaţie: „Adevărata Franţă se întoarce!“

Lansarea „marşului“ său politic asupra Europei are loc la un an de la alegerea ca preşedinte şi cu aproape un an înaintea alegerilor europarlamentare. În septembrie 2017, în discursul din spectaculosul cadru de pe Acropole, liderul francez propunea şase luni de dialog continental – iată că s-au scurs şi, în parte, s-au irosit! – urmate de o decizie politică pentru restartarea Uniunii Europene. Elanul său federalist a fost, între timp, contrazis puternic de ascensiunea suveranismului autocrat, zis iliberal, şi a populismului eurosceptic.

Alegerile din Cehia, Austria, Italia şi Ungaria reflectă o tendinţă anti-europeană tot mai puternică. Iar chinurile facerii celui de-al patrulea guvern Merkel şi specificul noii coaliţii de la Berlin nu fac decât să complice misiunea liderului de la Élysée. Pentru atitudinea viitoare, esenţială în ecuaţia continentală, a partenerului său german sunt elocvente felicitările adresate recent lui Viktor Orban de ministrul de Interne Horst Seehofer, liderul conservatorilor bavarezi, care a transmis, cu acest prilej, un îndemn Uniunii Europene să renunţe la „politica de aroganţă şi condescendenţă“ faţă de membrii săi mai mici, cum este Ungaria.

Şi totuşi, dialogul propus în toamnă de Emmanuel Macron a fost asumat prompt şi serios de o instituţie europeană reprezentativă, singura aleasă direct de cetăţeni. În sesiunile plenare de la Strasbourg ale Parlamentului European, s-au pronunţat, de la începutul anului, în dezbaterile vizând viitorul Europei, prim-miniştrii din Irlanda, Croaţia şi Portugalia. Azi, a fost rândul preşedintelui francez, iar în mai urmează premierii belgian şi luxemburghez.  

România va deţine un rol important la nivel european, într-un moment-cheie, a cărui semnificaţie e sintetizată de titlul unui studiu de la Bruxelles: „De la Roma la Sibiu – Consiliul European şi dezbaterea privind Viitorul Europei“.

Este un proces de reflecţie accelerat de negocierile provocate de decizia din iunie 2016 a Marii Britanii de a părăsi Uniunea, dar şi de îngrijorarea în faţa accentuării diviziunilor din cadrul Europei – atât pe linia de fractură Est-Vest, cât şi Nord-Sud. Pentru că nu doar grupul central-estic de la Vişegrad are obiecţii faţă de proiectul de reformă a UE, ci şi un bloc de opt state nordice, reunite la iniţiativa Olandei la nivel de miniştri de Finanţe la 6 martie. Declaraţia lor comună exprimă opoziţia faţă de planul francez ce preconizează un buget al Zonei Euro şi un minister de Finanţe al acesteia. Este o expresie a reticenţei nordice faţă de o mai profundă asociere cu flancul sudic, considerat laxist în plan economic. 

Tot azi, preşedintele francez participă, într-un orăşel din Lorena, Épinal, la prima dezbatere cetăţenească privind viitorul Europei. Locul nu e ales întâmplător nici de această dată şi reflectă ambiţia tânărului lider ce străbătea, în seara de 7 mai 2017, curtea Muzeului Louvre, în acordurile imnului european, „Oda bucuriei“. La Épinal, în septembrie 1946, generalul De Gaulle, într-un discurs istoric, a trasat coordonatele constituţionale ale celei de-a V-a Republici franceze.

Obiectivul iniţiativei macroniene este „să dea cuvântul celor pentru care Europa e făcută“. În fapt, e debutul campaniei politice menite să impună la nivel europarlamentar un curent după modelul mişcării „En Marche“. Aceste dezbateri vor avea loc în toate statele UE, mai puţin Olanda, Ungaria şi Marea Britanie. 

Sunt câteva coordonate dintr-un proces care ne priveşte direct şi pe noi, românii. Nu doar în calitate de cetăţeni vizaţi de transformările în discuţie, ci şi pentru că România va deţine, în 2019, un rol important la nivel european, într-un moment-cheie, a cărui semnificaţie e sintetizată perfect de titlul unui studiu oficial de la Bruxelles: „De la Roma la Sibiu – Consiliul European şi dezbaterea privind Viitorul Europei“.

Se intensifică, aşadar, un proces care obligă România la iniţiativă şi implicare. E vorba de acea Românie căreia i s-a adresat, zilele trecute, preşedintele Macron, apreciindu-i rezistenţa în faţa atacurilor la adresa independenţei Justiţiei. E vorba de România europeană, democratică şi creatoare, acea Românie care trebuie să treacă, de acum, la contraofensivă. De la apărarea statului de drept şi a valorilor europene, la afirmarea lor definitivă, într-o alegere fundamentală: Vestul sau Estul?

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

8 Comentarii

MadWolf
17.04.2018, 16:32:35

Ia sa vedem ce poate sa faca Macron pentru "depăşirea egoismelor naţionaliste, a îndoielii, a paraliziei şi a criticii fără vocaţie constructivă" si pentru suveranitatea europeană, a democraţiei efectiv deschise cetăţenilor şi a solidarităţii. Ca pana acum nu s-a prea vazut nimic. Ba chiar dimpotriva, coana Ioropa pare gata sa faca orice pentru a demonstra ca nationalistii au dreptate si ca sunt o optiune din ce in ce mai valabila.

+1 (3 voturi)
Iulian Arion
17.04.2018, 20:03:20

"ascensiunea suveranismului autocrat, zis iliberal," Suveranitate, Suveranitate, dar pana la respectarea directivelor UE, care sunt obligatorii. Guvernul Romaniei prefera sa nu se conformeze ecologizarii gropilor de gunoi urban, platind zilnic 200 000 euro! sta de la 1-dec-2017! Directiva CE 42/2014 privind confiscarea extinsa a averilor provenite din acte infractionale. Toti parlamentarii romani, inclusiv USR se opun atat cu membrele anterioare cat si cu cele posterioare introducerii in legea penala autohtona a acestei directive. Culmea ca toti clameaza europenismul! Toti parlamentarii, inclusiv USR votat de mine la Senat, se opun acestor confiscari. De ce? Pentru ca toti sunt in serviciul crimei organizate, nu al cetatenilor!

Iulian Arion
17.04.2018, 20:04:59

Se intensifică, aşadar, un proces care obligă România la iniţiativă şi implicare. Tu ce faci, Horia Blidaru? Cum te implici?

Ghita Bizonu'
18.04.2018, 07:27:57

Care Europa? ASiai a castravetelui standardizat prefcum munitia NATO?! Eieopa lobistilor de la Bruiuxelles? Europa marilor concerne ? Si Micronicu prezidel ar fi bine sa iti tiona sa guelle nu de alta dar tara sa este nitel maoi interesata de caprele din Ciad decat de Euripa de Est .

0 (2 voturi)
Franc Charles
18.04.2018, 08:59:54

Care europa?aia in care europenii nativi nu ay decat dreptul sa munceasca pana crapa ca sa tina in spate hoardele de paraziti venite din om si africa?decatcasa mai bine nu....ori o europa a europenilor cu granite sigure si fara aberatii ca dreptul la imigrare sau azil pentru toti teroristio musulmani, ori deloc si scapa cine poate...ce propunw macrou e clar,avand in vedere ca in politica migratorie se inspira din ideile unui individ care sustine ca cea mai buna optiune e un metisaj complet intre europeni si africani, adica o migratie fara limite in europa (e un articol foarte bun in le figaro pe tema asta)

-1 (3 voturi)

Vezi toate comentariile (8)