Presa străină: Republica Moldova şi România pun la încercarea răbdarea  Rusiei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România şi Republica Moldova pun la încercare răbdarea Rusiei din cauza tentativelor de a revitaliza proiectul reunificării celor două ţări, despărţite acum mai bine de 70 de ani de Uniunea Sovietică, în condiţiile în care Moldova a parafat vineri acordul de asociere cu Uniunea Europeană.

Republica Moldova, una dintre cele mai mici state din Europa, trebuie să facă faţă unor presiuni crescute din partea Rusiei, mai ales după ce a hotărât să-şi întărească legăturile cu Uniunea Europeană prin semnarea acordului de asociere, în cadrul celui de-al treilea summit al Parteneriatului Estic, găzduit joi şi vineri de capitala letonă Vilnius.

„Modernizarea Moldovei, bazată pe modelul ţărilor membre UE, crează baza pentru dezvoltarea statului nostru”, a declarat premierul moldovean Iurie Leancă, subliniind că „nu există alternativă” la această cale, potrivit agenţiei de ştiri Reuters.

Cu toate acestea, presa străină a semnalat faptul că şeful guvernului de la Chişinău a încercat să dea asigurări Moscovei că decizia de a se apropia de UE nu se înscrie unei strategii geopolitice. „Rusia nu are niciun motiv să se teamă de alianţa Moldovei cu Europa şi nu are de-a face cu vreun joc geopolitic al răbdării”, a adăugat premierul Leancă, citat de Reuters.

La aceste declaraţii se adaugă şi optimismul virulent al preşedintelui român Traian Băsescu, recunoscut pentru criticile sale la adresa Moscovei. Acesta a fost citat de mass-media internaţională spunând, în cadrul summitului de la Vilnius, că România şi Moldova ar trebui să se reunească, anulând pactul încheiat între Stalin şi Hitler la începutul celui de-al Doilea Război Mondial.

Însă Kremlinul se opune cu vehemenţă tuturor acestor iniţiative, făcând eforturi pentru a-şi menţine influenţa asupra statelor din imediata sa vecinătate, cea mai bună cale fiind alăturarea la Uniunea Euroasiatică, notează cotidianul britanic „The Telegraph”.

Moldova a avut în trecut relaţii dificile cu Federaţia Rusă, notează Reuters. Recent, importurile de vinuri moldoveneşti au fost interzise pe piaţa din Rusia şi a ameninţat indirect că ar putea tăia furnizarea de gaze naturale către Moldova.

Mai mult de atât, Ucraina este cel mai bun exemplu pentru a ilustra presiunea covârşitoare a Moscovei. Summitul de la Vilnius s-a încheiat vineri fără ca puterea de la Kiev să semneze Acordul de Asociere, însă a menţionat că influenţa Rusiei a avut un rol major în luarea deciziei finale.

 Cotidianul francez „Le Mnde“, scrie că noile linii de frontieră între Uniunea Europeană şi Rusia s-au deplasat, după summitul Parteneriatului Estic de la Vilnius, către Republica Moldova şi Georgia, două ţări prooccidentale care vor fi vizate de o mobilizare previzibilă a Moscovei privind subminarea parcursului lor european.

 Summitul de la Vilnius, în Lituania, trebuia să ofere o nouă dimensiune Parteneriatului Estic, însă eforturile în acest sens s-au soldat cu un revers important pentru diplomaţia europeană, care a subestimat puterea de influenţă a Rusiei în regiune.

Ucraina, cel mai important membru al Parteneriatului Estic, a cedat în cele din urmă ameninţărilor Rusiei, iar, dintre celelalte cinci ţări implicate iniţial în acest proces (Armenia, Belarus, R.Moldova, Georgia şi Azerbaidjan) au rămas numai doi supravieţuitori: Republica Moldova şi Georgia, un mic premiu de consolare, potrivit ediţiei electronice de vineri a cotidianului francez „Le Monde“.

Prin urmare, noile linii de frontieră s-au deplasat către Republica Moldova şi Georgia, care vor fi implicate într-o "ciocnire dintre doi titani", potrivit aprecierii lui Michal Baranowki, de la German Marshall Fund.
 "Conflictul în jurul Parteneriatului Estic marchează revenirea bruscă a rivalităţii geopolitice la porţile Europei", apreciază el pentru „ Le Monde“.

"Cu Ucraina, preşedintele Putin a câştigat prima partidă şi nu intenţionează să se oprească aici", avertizează expertul polonez

În prezent, fostele ţări sovietice au în faţă două opţiuni, şi anume un proiect european, care propune asimilarea unor norme de drept şi de bună guvernanţă, şi o propunere rusă, Uniunea Euroasiatică, fondată pe coerciţie şi supunere.

În acest context, Republica Moldova şi Georgia devin noile mize, ţinând cont de faptul că sunt două dintre cele mai prooccidentale ţări din Parteneriatul Estic. Rusia îşi va folosi toate mijloacele pentru a le submina parcursul european, iar calendarul îi oferă o marjă de manevră în acest sens, întrucât Acordurile de Asociere parafate de R.Moldova şi Georgia cu UE vor fi semnate oficial abia la sfârşitul anului 2014, apreciază publicaţia franceză.

Până atunci, "se aşteaptă o vastă campanie de intimidare", subliniază un apropiat al premierului moldovean. "Rusia, preconizează el, va încerca să înlăture de la putere Guvernul proeuropean de centru-dreapta sprijinindu-se pe opoziţia comunistă prorusă", relatează „Le Monde“.

De asemenea, autorităţile de la Chişinău se tem de o nouă tentativă de destabilizare economică, potrivit unei formule cunoscute: şantaj cu preţul gazelor şi embargo comercial.

În ceea ce priveşte Georgia, ea ştie până unde pot ajunge represaliile Rusiei, anunţă publicaţia, care reaminteşte faptul că tancurile ruseşti nu au ezitat să invadeze teritoriul georgian, în 2008, pentru a soluţiona un litigiu de frontieră.

Însă, în afară de mobilizarea previzibilă a Rusiei, perioada post-Vilnius va reprezenta un test al determinării europenilor de a apăra ce a mai rămas din Parteneriatul Estic.

"Ei dispun de o întreagă paletă de instrumente pentru a atrage R.Moldova şi Georgia: eliminarea restricţiilor privind vizele, accesul la pieţele UE pentru a compensa blocadele ruseşti, deblocarea unor linii de credit, etc.", apreciază Nicu Popescu, un expert moldovean.

În caz contrar, declaraţiile de intenţie europene nu vor rezista în faţa presiunilor Rusiei, conchide „Le Monde“.


Alte ştiri pe aceeaşi temă:

Antonescu: România susţine fără rezerve drumul european al Republicii Moldova

Preşedintele Senatului Crin Antonescu a salutat parafarea de către Republica Moldova a Acordului de Asociere cu UE, în cadrul Summitului de la Vilnius, şi a reafirmat susţinerea României pentru integrarea europeană a moldovenilor.

Van Rompuy: Semnarea Acordului de asociere cu Republica Moldova poate avea loc independent de conflictul transnistrean

Uniunea Europeană a dat asigurări vineri că semnarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu Republica Moldova poate avea loc independent de evoluţia conflictului din Transnistria, informează corespondentul agerpres la Bruxelles.

Ponta, după summitul de la Vilnius: Dacă mai dăm multe declaraţii stupide, s-ar putea să-l ajutăm pe Voronin să câştige alegerile

Premierul Victor Ponta a declarat vineri că Bucureştiul are obligaţia să ajute Chişinăul în procesul de integrare europeană şi că unele „declaraţii stupide la TV“ l-ar putea ajuta pe Vladimir Voronin să câştige alegerile de anul viitor.

Barroso: UE nu acceptă un „veto“ al Moscovei asupra relaţiilor sale cu Europa de Est

Uniunea Europeană a afirmat vineri că nu acceptă un vot de "veto" din partea Rusiei asupra relaţiilor sale cu foste republici sovietice, în contextul în care Ucraina a renunţat la semnarea unui acord cu Bruxelles-ul în urma presiunilor exercitate de către Moscova, relatează AFP.

Academicianul Nicolae Dabija: depolitizaţi mesajul unirii

Mesajul Unirii a trecut din societatea civilă către cea politică, dar au apărut primele semne ale introducerii acestuia în lupta dintre partide. Mesajul reunirii trebuie să aparţină tuturor, iar factorii de decizie nu trebuie să îl politizeze, a fost gândul trimis de maestrul Nicolae Dabija, membru al Academiei Române şi al Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova.

Premierul Iurie Leancă, la Vilnius: „Sperăm că partenerii noştri europeni pot confirma că ţările Parteneriatului Estic au perspective europene“

Premierul Iurie Leancă a declarat, în cadrul celui de-al treilea Summit al Parteneriatului Estic, la care a fost parafat Acordul de Asociere a Moldovei cu UE că speră că„partenerii europeni pot confirma că ţările Parteneriatului Estic au perspective europene“.

EXCLUSIV Vlad Filat: Moldova va putea semna acordul cu UE în septembrie 2014. Declaraţiile lui Băsescu despre unire ajută comuniştii şi Moscova

Termenul realist pentru semnarea de către Moldova a acordului cu UE, pe care l-a parafat astăzi, la Vilnius, este septembrie 2014 şi nu mai 2014, cum a indicat preşedintele Băsescu, a declarat în exclusivitate pentru „Adevărul” Vlad Filat, liderul Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova. Filat a adăugat că declaraţiile lui Băsescu privind unirea României cu Moldova „îi ajută pe comunişti şi pe cei de la Moscova”.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite