Matteo Salvini se gândeşte să candideze la preşedinţia Comisiei Europene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul italian de Interne Matteo Salvini a declarat că intenţionează să candideze la succesiunea lui Jean-Claude Juncker la preşedinţia Comisiei Europene (CE) în urma alegerilor din mai 2019, scrie cotidianul La Repubblica, citat de Le Figaro.

”Este adevărat, prieteni din mai multe ţări europeni mi-o cer”, a răspuns şeful Ligii (extremă-dreapta) unei întrebări în acest sens din partea cotidianului italian.

”Mai e mult până în mai. Vom vedea, reflectez”, a spus Salvini.

Declaraţia liderului extremei-drepte italiene pare o lovitură aplicată Comisiei, în contextul în care Bruxelles-ul examinează proiectul bugetului Italiei pe 2019 şi s-ar pregăti, potrivit unui oficial guvernamental de rang înalt, să declanşeze o procedură împotriva Romei cu privire la încălcarea reglementărilor bugetare europene.

Vicepreşedintele Consiliului italian de Miniştri a mai declarat miercuri, într-o vizită la Moscova, că ţara sa se opune prelungirii sancţiunilor impuse de către Uniunea Europeană Rusiei.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite