Europa

articolul anterior articolul urmator

Merkel alege calea cea mai uşoară în cazul Afganistanului

20
26 Aug 2021 16:34:52
Deutsche Welle

Într-o declaraţie a guvernului federal, Angela Merkel justifică politica Germaniei privind Afganistanul. Cancelara pune multe întrebări corecte, dar nu dă niciun răspuns. Şi este dezamăgitor.

Când vorbeşte despre situaţia sinistră şi deznădejdea din Afganistan, Angela Merkel spune multe adevăruri: „Asistăm la nişte drame umane teribile“. Sau: „Evoluţiile din ultimele zile sunt îngrozitoare, amare.“ Sau: „Pentru mulţi oameni din Afganistan este o tragedie“. Aşa este. Dar o ştie ea, o ştim noi şi o ştie toată lumea cel târziu de la înaintarea talibanilor în Kabul şi preluarea puterii în întreaga ţară.  

Din partea unui cancelar aflat în funcţie din 2005 şi care a purtat răspunderea politică timp de 16 din cei 20 de ani ai angajamentului Germaniei în Afganistan ar fi trebuit să vină mai mult, având în vedere prăbuşirea extrem de rapidă a vechiului regim după retragerea militară pripită.  

Ar fi trebuit să vină ceva mai mult decât binemeritatele şi de la sine înţelesele mulţumiri adresate soldaţilor, diplomaţilor, voluntarilor şi colaboratorilor afgani. Cancelara şi-ar fi putut face măcar autocritica. Sau şi mai bine ar fi fost să fi prezentat o scuză, în numele Germaniei, pentru două decenii de politică nereuşită în Afganistan şi pentru a fi lăsat de izbelişte atâţia oameni care au ajutat Bundeswehr şi alte organizaţii.    

Răspunsul la toate întrebările retorice: da! 

La început, obiectivele declarate păreau credibile: lupta contra talibanilor, pentru democraţie şi drepturile omului. Dar curând a devenit limpede că alianţa internaţională şi-a propus mai mult decât putea să ducă. Toate avertismentele au fost ignorate, inclusiv de către cele patru guverne pe care creştin-democrata Angela Merkel le-a condus – de trei ori în coaliţie cu social-democraţii şi o dată cu liberalii. Prin urmare, şi ei sunt responsabili pentru dezastrul din Afganistan.   

Un cancelar nu are voie să se ascundă în spatele lor. Şi totuşi o face, câtă vreme pune o întrebare după alta, dar nu încearcă nici măcar o dată să dea un răspuns. „Au fost obiectivele noastre prea ambiţioase?“, este prima ei întrebare. Răspunsul ar fi fost simplu şi ar fi constat într-un singur cuvânt: „da“! „Ar fi trebuit luate mai în serios diferenţele culturale şi dată mai multă importanţă experienţelor istorice?“ Din nou niciun răspuns. Dar şi acest răspuns ar fi trebuit să fie afirmativ. „Am subestimat nivelul corupţiei, respectiv impactul acesteia asupra factorilor de răspundere din Afganistan?“. Răspunsul este „da”! 

Avertismentele au fost ignorate timp de 20 de ani  

Angela Merkel pune multe alte întrebări dezvăluind astfel propria ei dezorientare. Poanta vine la sfârşit: „Îmi pun aceste întrebări ştiind că ar fi prea mult să avem acum nişte răspunsuri întemeiate sau chiar finale.“ Are mare dreptate, întrucât răspunsurile nu pot fi, în niciun caz, finale, cât timp soldaţii germani încă mai sunt în periculoasa misiune de evacuare. Totuşi, Merkel alege calea cea mai uşoară cu această evaluare. Fiindcă toate întrebările ei nu există de doar câteva zile, ci de mulţi ani încoace.   

În acest răstimp au existat constant răspunsuri: că obiectivele au fost prea ambiţioase, că diferenţele culturale ar fi trebuit luate mai în serios, că în Afganistan corupţia este uriaşă. Acestea şi alte explicaţii au venit din partea experţilor militari, a specialiştilor din domeniile economie, cultură şi ştiinţă. Au fost prezentate şi de către parlamentari în Bundestag.  

Dar diversele guverne federale la conducerea cărora s-a aflat Angela Merkel le-au ignorat, fiindcă nimeni n-a vrut să recunoască eşecul misiunii câtă vreme SUA erau prezente în Afganistan. În încheiere, cancelarul care în curând va părăsi această funcţie ar fi putut menţiona şi acest aspect. 

Marcel Fürstenau - Deutsche Welle

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

20 Comentarii

Adi Pietreanu
26.08.2021, 16:56:37

e cu un picior afara din politica nu va mai asteptati la minuni din partea ei. E de bun simt sa il lase pe urmatorul sa ia deciziile importante

+15 (15 voturi)
teo mike
26.08.2021, 18:17:45

16 ani in aceeasi functie...doar dictatorii mai stau atata intr-o functie inalta. Ma intreb cate companii germane mai sunt in Afganistan si cate vor face investitii acolo dupa plecarea americanilor. Interesele germane sunt mari in Orientul Mijlociu si sunt sigur ca viitorul cancelar va avea relatii diplomatice cu talibanii.

-9 (15 voturi)
Lola
26.08.2021, 19:58:46

@teo, s /u/ g / i k@ri..ciu....

+7 (13 voturi)
Sparrow
26.08.2021, 19:02:03

Angela Merkel aflata de 16 ani in functia de cancelar al Germaniei poate fi numita si ultimul dictator al UE nu doar al Germaniei pentru ea a tras sforile in politica UE alaturi de Franta si Italia, acum o sa preia stafeta Viktor Orban, cat l-ar mai suporta si pe asta conationali lui.

+1 (3 voturi)
Relon Mask
26.08.2021, 19:44:41

Merkel nu a făcut nimic original la viața ei, ci a continuat politica multiseculara a Germaniei: prietenie cu Rusia în schimbul accesului la resursele vitale industriei. Accidentul 1941 este excepția, restul e can-can despre drepturile omului și agresiuni ale Rusiei...de ochii lumii.

+4 (4 voturi)

Vezi toate comentariile (20)

Modifică Setările