Grupul de la Vişegrad anunţă crearea unei unităţi comune de luptă în cadrul UE. Merkel şi Hollande, prezenţi la reuniune

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Preşedintele francez, Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel
Preşedintele francez, Francois Hollande şi cancelarul german Angela Merkel

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande sunt oaspeţii speciali ai summitului de la Varşovia.

"Unitatea ar putea fi utilizată în afara frontierelor UE pentru operaţiuni de menţinere a păcii, de prevenire a conflictelor armate şi de gestiune a crizelor", potrivit documentului.

Polonia va asigura "rolul cadru" al unităţii, supranumite V4 EU BG (European Union Battlegroup), cu referire la cele patru ţări ale Grupului de la Vişegrad, un club informal creat în 1991.

"Unitatea va avea de la 2.000 la 3.000 de militari, inclusiv 1.000 de militari polonezi", a precizat pentru AFP purtătorul de cuvânt din cadrul Ministerului polonez al Apărării, Jacek Sonta. Ea va fi constituită în special din unităţi de infanterie şi de sprijinire a luptelor.

Unitatea ar putea fi mobilizată la cererea Consiliului Uniunii Europene pe o rază de 6.000 de kilometri de la Bruxelles.

Ea ar trebui să atingă capacitatea de luptă la orizontul lui 2015 pentru a fi mobilizată în prima jumătate a anului 2016, a precizat purtătorul de cuvânt.
 

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez François Hollande sunt oaspeţii speciali ai summitului de la Varşovia.

Grupul de la Vişegrad, un club select din care fac parte Polonia, Cehia, Slovacia şi Ungaria, nu i-a mai găzduit niciodată în mod simultan pe liderii german şi francez. Summitul de miercuri vizează să pregătească un Consiliu European care va fi consacrat, în decembrie, consolidării Europei Apărării. Miniştrii Apărării din cele şase state prezente urmează să adopte o declaraţie comună.

O sursă din anturajul preşedintelui Hollande afirmă că este vorba despre „ientificarea lacunelor“ Apărării Europene, tragerea unor concluzii în urma operaţiunilor efectuate în ultimii ani în Africa sau Balcani. Este vorba, totodată, despre o continuare a reflecţiei asupra unei „baze industriale şi tehnologice a Apărării" comune, considerate la Paris "o miză a independenţei tehnologice“.
„Intervenţia în Mali a relevat din nou urgenţa consolidării apărării europene“, a subliniat o sursă de la Palatul Elysée.

Potrivit premierului polonez Donald Tusk, a cărui ţară asigură din vară preşedinţia Grupului de la Vişegrad, această reuniune este „crucială pentru această regiune din lume“. Prima putere militară europeană, Marea Britanie, nu a fost, totuşi, invitată.

Cei şase urmează să analizeze, porivit Parisului şi „factori ai competitivităţii“ economiei europene, înaintea summitului prevăzut săptămâna viitoare la Bruxelles.
 

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite