Europa

articolul anterior articolul urmator

Metamorfoza papei şi nevoia europenilor de reazem

19
9 Dec 2021 14:14:14
Deutsche Welle
Papa Francisc în tabăra de refugiaţi de pe insula Lesbos
Papa Francisc în tabăra de refugiaţi de pe insula Lesbos

O nouă Europă se pregăteşte să se ivească la orizont, sub loviturile pandemiei. Au schiţat-o criticile dure ale Papei, care, revenind de la Atena, a descoperit absenţa noţiunii de Crăciun din luările de poziţie ale UE.

După ce a trecut cu bine de emoţiile învestirii sale, noul cancelar al Germaniei, social-democratul Olaf Scholz, ar face bine să-şi ia timp să reflecteze la cum arată Europa acum şi cum se va configura în viitor. Căci, spre a parafraza vorba lui Malraux despre secolul XXI, Continentul ori va fi religios, ori nu va mai fi deloc. Căci dacă rătăcirile şi confuziile, care-i smintesc pe mulţi în Europa, n-ar fi reclamat o întoarcere la repere, valori şi tradiţii, pandemia nu mai lasă loc de întors.

Nevoia religiei

În faţa morţii sau al pericolului ei, nu puţini par a realiza, mai mult decât oricând, ce anume nu le ajunge într-o societate care, mai mult decât oricare, le oferă confort şi bunăstare fizică, dar pare a-i lăsa fără apărare în faţa unei crescânde angoase. Din pricina ei nu le mai ajung indivizilor nemasificaţi nici apelurile la solidaritate şi nici ideologiile, idolatriile şi religiile seculare, oricât de hipermoralizatoare ar fi, oricât de fanatic le-ar apăra şi promova adepţii lor părelnicele virtuţi.

Căci, psihologic, însinguratul om postmodern e "copilul ploii". Are, desigur, dreptul la ateism sau agnosticism şi dispune de o alcătuire economică, socială şi instituţională care-i permite, adesea, să-şi ignore multă vreme credinţa, religia, tradiţia. În crize, însă, panica nu-l ocoleşte. Dar antidotul ei s-a-ndepărtat. Omul postmodern pare a nu mai avea acces la ce i-ar fi de cea mai mare trebuinţă, atunci când realitatea dură se răzbună pe ignorarea ei, agitându-i în faţă nemilos cruntul spectru al morţii. Se trezeşte atunci conştiinţa că nimic nu alină mai eficient şi nu conferă speranţe mai calmante, decât credinţa în viaţa de apoi, în ciuda tot mai agresiv afişatului dispreţ al multora faţă de concepţii, în care postmodernitatea, relativistă cum este, crede că nu mai poate crede.

Ca să scape de frustrări, frici şi incertitudini, nu puţini cad pradă cântecelor de sirenă extremiste şi ispitei masificării şi rinocerizării prin ideologii, religii seculare şi doctrine fundamentaliste.

Papa, Europa şi Crăciunul

O vizită la coreligionarii săi ortodocşi din Grecia pare să-l fi ajutat pe Papă în a-şi aminti, în fine, că reprezintă creştinătatea, nu postmodernismul, comunismul, islamogauchismul sau alte isme deconstructiviste. Şi că europenii au şi ei, într-o criză ce pare fără de sfârşit, nevoie imperioasă nu doar de credinţa în vaccin, ci şi de rădăcini, de certitudini, de încredere şi de stabilitate.

Pe drum spre Vatican, Suveranul Pontif a osândit UE dur (pe vremuri aş fi spus mai cu elan: o ţâră chiar prea dur), comparând Comunitatea cu dictaturi, ba chiar cu statul nazist, din pricina limbajului woke, secular, impus Crăciunului în efortul eurocraţilor din subordinea Ursulei von der Leyen şi a comisarului pentru egalitate, Helena Dalli, o social-democrată malteză, de a se da "incluzivi". Şi de a mazili din limbaj ceea ce pentru mare parte a stângii e un "prea" creştin cuvânt şi o "prea" creştină sărbătoare. În limbajul propus de responsabilii UE să caracterizeze comunicarea comunitară în contextul desemnării marii sărbători a creştinilor răsăriteni şi apuseni, era vorba nu de Crăciun ci, vai, de "răstimpul sărbătorilor", un interval care poate fi "foarte stresant".

Indignarea iscată de informaţiile care au transpirat din centrala de la Bruxelles, pe tema unei "Linii directoare a Comisiei Europene  pentru comunicare incluzivă", elaborată în mare taină, cu luni în urmă, s-a dovedit prea amplă ca să poată fi ignorată, după bunul obicei al eurocraţilor.

Propunerile "politic corecte", menite, probabil, să fie în pas cu timpul, dacă nu să le facă plăcere neomarxiştilor şi islamiştilor şi antioccidentalilor postmoderni, au fost intempestiv retrase, în reacţie la furia generată. Papa, un adept, în tinereţe, al "teologiei eliberării" inspirate de marxism,  n-a comparat UE cu Uniunea Sovietică. Totuşi, spre cinstea lui, Francisc a reliefat, fără să se dezică de Comunitatea fondată de catolici fervenţi şi practicanţi, ca Robert Schuman, Konrad Adenauer şi Alcide de Gasperi, adevărul. Şi anume, că "în istorie, multe dictaturi au încercat să facă aceste lucruri. Mă gândesc la Napoleon, la dictatura nazistă, la cea comunistă". Suveranul Pontif a mai declarat că organizaţia celor 27 s-a angajat pe "drumul colonizării ideologice".

Papa Francisc a deplâns, între altele, în conferinţa sa de presă ad hoc, şi ceea ce a numit "diluarea identităţilor", considerând un pericol (pentru democraţie) nu doar "populismul", ci şi "derapajul într-un soi de guvern supranaţional". Democraţia, a mai opinat el, "e slăbită dacă o ia pe calea sacrificării valorilor naţionale diluându-le în favoarea...unui imperiu, a unui soi de guvern supranaţional". Acest drum al omogenizării doctrinare, crede, nu fără temei, Papa, "ar putea duce la redivizarea şi la naufragiul UE" şi la pierderea libertăţii. Papa a evocat în context "Domnul lumii", un roman din 1907 al clericului englez Robert Hugh Benson, o carte despre catastrofala seducţie a unui umanism radical materialist, laic şi antitranscendental, unul globalizat pe baza unei trufaşe exaltări a raţiunii, ca prezumtiv panaceu, care duce, apocaliptic, la indescriptibile orori.

Noua Europă

Aşa se preface progresismul în "anacronism". Papa a folosit, textual, acest din urmă termen. Cuvintele lui îi vor uimi pe mai toţi cei care îl bombănesc de mult, de pe poziţii conservatoare, pentru exces de progresism. Kudos. Mai bine mai târziu, decât niciodată, vor spune mulţi.

Iată cum se răzbună, în molimă, în durerile şi spaimele ei, evacuarea lui D-zeu din cetate şi din tratatele şi proiectele de constituţie ale Uniunii Europene, care, pline de ideea de echitate şi incluziune, n-au mai "găsit loc" de vreo menţiune a temeiului iudeo-creştin al civilizaţiei europene. Ori în minţile vidate şi reformatate relativist ale maselor ademenite de postmodernism la nihilista credinţă în nimic, din care s-au eliminat, progresist, aparent "oprimantele" chingi ale vechilor religii.

Dar de ce abia acum? De ce a fost nevoie de virus şi de demersurile de a-l combate, cu toate fricile, reculurile şi neajunsurile lor, pentru ca Papa să pună la îndoială progresiste edificii sociale şi concepţii universaliste, construite, ideologic, cu migală maximă în ultima jumătate de veac pentru uzul alienatului om occidental? Care, parcă, mai mult decât oricând, are, iată, nevoie de un reazem metafizic şi politic, şi nu doar de un sens moral.

Nu ar fi trebuit să-i fie clar de mult că nu puţini vor căuta oblăduire, ocrotire şi temei, refugii pe care secularizarea progresivă şi ideea federalizărilor nu li le poate furniza, sau li le refuză, în străvechea credinţă creştină şi în valori naţionale? N-a derapat limbajul UE de mult? Cum altfel se explică exploziile de entuziasm de masă care însoţesc turbulentele mitinguri electorale ale unui candidat francez la preşedinţie uluitor de popular, în Franţa, ca Eric Zemmour?

E tot mai evident cui folosesc contorsionările politic corecte ale realităţii. Unor tirani care-şi extrag, vai, parte din arsenalul propagandistic din exagerările extremei stângi apusene. Slugilor lor din est, organizaţi în partide ultranaţionaliste sau fundamentaliste. Şi adepţilor lor din vest. Ori dreptei conservatoare, care profită de pe urma contraperformanţelor tot mai groteşti ale cenzurii şi propagandei extremei stângi, spre a ralia la ea segmente importante, tot mai ample, ale electoratului. Pe de altă parte e, în mod salutar, tot mai puţin posibil să li se impună europenilor prin insinuări sau cu forţa hipermoralizărilor, să înghită cu polonicul ateism, ideologie woke, iresponsabilitate şi măsuri liberticide, mai ales când sunt mascate ca progres şi "luptă contra urii".

Se vor întreba mulţi catolici, însă, cât îl va ţine pe papa Francisc redescoperitul său creştinism. Şi cât de judicios va aprofunda el consecinţele intelectuale, morale şi politice ale revelaţiei pe care a avut-o, ca şef al Bisericii Catolice, în vizita sa greacă.

Petre M. Iancu - Deutsche Welle

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

19 Comentarii

Lucifer
9.12.2021, 14:25:30

Este a doua oară când dl Iancu ia poziţie contra birocraţilor kafkiano-progresişti de la Bruxelles( prima dată a fost aproape cenzurat). Să salutăm re-venirea Papei Francisc la cele creştine, dar nu uităm că el l-a înlocuit pe germanul Benedict, considerat prea conservator. Care Papa Francisc a tot blagoslovit iniţiativele progresiste ale "Europei noastre", dar acum pare că l-a luminat Dumnezeu. Lucru care s-a întâmplat şi în cazul d-lui Iancu....

+1 (3 voturi)
Breasla
9.12.2021, 15:14:42

"Să salutăm re-venirea Papei Francisc la cele creştine" Tare asta ! Insisi Lucifer il felicita pe Papa ca a revenit la crestinism ! Da unde a fost plecat ca sa zic asa ?

0 (4 voturi)
Breasla
9.12.2021, 15:22:29

"Se vor întreba mulţi catolici, însă, cât îl va ţine pe papa Francisc redescoperitul său creştinism. Şi cât de judicios va aprofunda el consecinţele intelectuale, morale şi politice ale revelaţiei pe care a avut-o, ca şef al Bisericii Catolice, în vizita sa greacă." Eu zic ca l-a tinut de cand s-a urcat in avion pana a coborat jos . Oricum pozele din articole de la vizita din Grecia sunt dementiale : cu papa uitandu-se intr-o rana ca si cum l-ar vedea pe Lucifer in direct .

+2 (4 voturi)
Breasla
9.12.2021, 15:26:26

https://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2021/12/02/61a8ff4f5163ec42712c2c41/646x404.jpg

0 (2 voturi)
Alexandru Leontescu
9.12.2021, 15:30:22

In general apreciez ca fiind interesante si rezonabile punctele de vedere ale dlui Iancu, dar in cazul de fata am ceva rezerve. Intai, celebra zicere a lui Malraux "sec XX ori va fi religios, ori nu va mai fi deloc" nu ma convinge de loc! Dimpotriva eu cred ca religiile (cel putin una dintre ele) va/vor fi catalizatorul unui nou mare conflict mondial! Deocamdata catalizeaza numai conflicte (sangeroase) regionale! Solutia ar fi cred eu, ca toate statele sa fie laice iar religia fiecarui ins sa fie considerata ceva personal si sa nu genereze ea legi in sine! Vrei, o practici (in particular), nu vrei e numai treaba ta si sa nu te poata obliga nimeni! Statele declarate religioase sa nu fie recunoscute ca atare de comunitatea internationala. A doua observatie a mea se refera la "temeiului iudeo-creştin al civilizaţiei europene", care mi se pare un nonsens, cele doua religii batandu-se oarecum cap in cap. Conceptul fundamental fiind pt prima "ochi pt ochi" si pt cealalalta "intoarce si obrazul celalalt". In Israel (unde am locuit 5 ani), nu se sarbatoreste nici macar Revelionul, pe 31 dec si 1 ian fiind zile normale de lucru, daca nu pica cumva de shabat. De Craciun, ce sa mai vorbim, desi mai sunt mici comunitati crestine, este total ignorat. Pretind ca ar fi al 53-lea stat american dar nimeni nu ureaza "Merry Christmas" cum este/era traditia in toata America. Mai mult, exista un dispret general pt credinta crestina, privita fiind ca o bazaconie. Tot e bine ca nu e privita ca cealalta

-2 (2 voturi)

Vezi toate comentariile (19)

Modifică Setările