Mica Britanie alunecă în insignifianţă

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
Brexit

Este oficial. Regatul Unit poate să-şi ia firimiturile de prăjitură şi să le şi mănânce. Procedura de divorţ de UE a fost dureroasă, dar asta nu va fi nimic faţă de ce urmează acum pentru britanici.

În urmă cu trei ani şi jumătate, în dimineaţa de 23 iunie 2016, m-am autoforţat să ignor pentru o zi rutina matinală de a citi toate ştirile neimportante cu care suntem invadaţi la începutul oricărei ziIe şi am plecat spre birou într-o ignoranţă fericită, fără să ştiu pe moment ce se întâmplase.

Pregătisem două texte de opinie pentru ziua respectivă. Unul pentru scenariul foarte improbabil al unui vot în favoarea părăsirii UE de către Marea Britanie, celălalt pentru cazul în care, aşa cum credeam, britanicii vor vota să rămână în blocul comunitar.

Nu folosesc de regulă prea uşor astfel de termeni, dar în acea zi am fost literalmente în stare de şoc după ce am intrat în redacţie. Colegii mei germani mi-au spus mai târziu că arătam de parcă aş fi văzut o fantomă.

În ultimii doi ani, fantoma Brexit a căpătat însă o formă fizică. Chiar şi aşa, am rămas mereu, în naivitatea mea, legat de speranţa că, într-un final, ţara mea îşi va reveni în fire şi va renunţa la decizia de a pleca din Uniunea Europeană. În timp ce prietenii şi colegii mei au făcut cereri de primire a cetăţeniei germane, eu am amânat acest gest până în ultima clipă.

Imperiul contraatacă

Deşi accept complet rezultatul unui vot democratic, încă refuz să mă împac cu procesul care ne-a adus aici: un complot bazat pe reprezentări false, minciuni şi dezinformare. Mulţi dintre cei care au acceptat să fie păcăliţi de lideri egoişti precum arhitectul Brexit David Cameron şi actualul premier Boris Johnson sunt adepţi ai unui Regat Unit blocat în trecut. Ideea că o naţiune care odinioară era un imperiu format din colonii pe care le-a asuprit ar avea nevoie acum să se elibereze de cătuşele UE este ridicolă.

image

Jurnalistul DW Rob Mudge

Acele reguli şi reglementări atât de dispreţuite de guvernanţi britanici foşti sau actuali au fost create şi cu contribuţia Marii Britanii. Iar atunci când nu le-a agreat, Londra a optat pur şi simplu să nu le aplice. Niciun alt stat membru al UE nu s-a bucurat de atâtea excepţii şi condiţii speciale precum Marea Britanie.

UE este departe de a fi o construcţie perfectă. Dar să crezi că UK va obţine condiţii mai bune singură în raport cu UE şi alţi competitori mondiali este o iluzie. Până acum, Regatul Unit a semnat doar aşa-numite acorduri de continuitate cu state ca Lichtenstein, Insulele Feroe, Georgia şi Liban, ca să enumerăm câteva.

Fără să fiu nerespectuos, dar acestea nu sunt tocmai mari puteri economice. Nu este nevoie însă să ne panicăm deja. Secretarul britanic al Comerţului Liam Fox, cel care a venit cu celebra afirmaţie "acordul comercial cu UE ar trebui să fie unul din cele mai uşor de realizat din istoria omenirii", insistă că ar fi pregătit cam 40 de acorduri ce ar urma să fie semnate la o "secundă" după Brexit cu următoarele ţări... ăăă, staţi puţin să caut lista...

Cât de atractivă poate să fie pentru investitori o ţară care pierde la greu industrii şi servicii cheie în urma Brexit? Nu este ştiinţă avansată să înţelegem de ce marii producători auto internaţionali închid fabricile britanice şi se relochează în Europa continentală sau de ce marii operatori financiari se mută la Paris şi Amsterdam. Să nu mai pomenim acel brain drain care se va petrece când cetăţenii coimunitari care lucrau în domenii ca ştiinţa şi educaţia îşi vor face bagajele şi vor părăsi insula britanică.

In vino veritas?

Dar nu vă temeţi, speranţe mai există. Unul din adepţii guvernamentali ai Brexitului, un om care trăieşte într-un univers paralel, este secretarul de Brexit Steve Barclay. Acesta a afirmat recent că 99% din vinul consumat în Marea Britanie este importat. Acest "sector vital" ar urma să prospere, în opinia sa, odată cu părăsirea UE de către Regatul Unit. Chiar aşa a spus, nu am inventat eu cuvinteIe sale. Două lucruri: s-a gândit vreodată dumnealui de ce tot acel vin este importat? Şi de când este producţia britanică de vin un "sector vital"?

Hai să ducem ignoranţa un pas mai departe. Şi, din nou, sunt lucruri neinventate de noi: parlamentara pro-Brexit June Mummery a avut recent o revelaţie. A scris pe Twitter că, de îndată ce Marea Britanie va pleca din UE, ţara nu va mai fi reprezentată în forurile de la Bruxelles care se ocupă de politica piscicolă. Dacă ironia nu ar fi murit demult, asta ar băga-o în groapă (Ar putea verifica dacă Johnson mai are în frigider nişte heringi afumaţi de rezervă).

Brexit va lăsa Regatul stricat şi mai puţin unit ca oricând. Geografic, a fost mereu desprins de Europa continentală. Distanţa aceasta va deveni acum şi mai palpabilă politic, economic şi social.

Poate că nu voi mai fi pe aici ca să văd cu ochii mei (ceea ce, într-un fel, poate e de bine), dar prezic că, în următorii 20 de ani, UK se va întoarce cu coada între picioare la UE şi va cere să fie reprimită, însă în condiţii mult mai nefavorabile decât cele de care s-a bucurat pentru atâta vreme.

Rob Mudge este un jurnalist născut în Marea Britanie care trăieşte în Germania şi care a urmărit cu mare atenţie evoluţiile procesului  numit Brexit.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite