Microsoft a anunţat totodată că va oferi servicii de securitate cibernetică pentru 12 pieţe noi din Europa, scrie This is Money. Publicaţia britanică mai notează că „înaintea alegerilor europarlamentare cruciale din luna mai, oficialii germani încearcă să sporească securitatea cibernetică, după ce o violare a datelor de către un elev în vârstă de 20 de ani a scos la iveală vulnerabilitatea celei mai mari economii a Europei”.
"În curând, milioane de europeni vor merge la vot pentru scrutinul Parlamentului European şi pentru alte alegeri naţionale. Credem că este esenţial ca organizaţii care susţin procesul democratic să aibă acces la sisteme de ultimă generaţie în materie de securitate cibernetică, dat fiind că am observat şi continuăm să observăm eforturi ale naţiunilor şi ale altora de influenţare a alegerilor în democraţii din întreaga lume, inclusiv din Europa", anunţă Microsoft într-un comunicat postat pe un blog al companiei, precizând că va implementa sistemul Microsoft AccountGuard în noi pieţe din Europa.
"Am observat cu toţii atacuri cibernetice şi campanii pentru dezinformare în scrutinul prezidenţial desfăşurat în Franţa în anul 2017, iar liderii europeni au avertizat recent că atacurile vor continua în Europa în 2019. Experţii Microsoft au observat recent acţiuni vizând instituţii democratice din Europa (...). Aceste atacuri nu se limitează la campaniile electorale, ci vizează frecvent institute de analiză şi organizaţii non-profit active în domenii asociate democraţiei, integrităţii electorale şi politicilor publice, entităţi care sunt adesea în contact cu oficiali guvernamentali. Spre exemplu, Microsoft a depistat recent atacuri care au vizat angajaţi ai Consiliului german pentru Relaţii Externe (German Council on Foreign Relations), ai filialelor din Europa ale Institutului Aspen şi ai Fondului german Marshall", precizează compania.
Adauga Comentariu
Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos
Varianta 1
Autentificare cu contul adevarul.ro
Varianta 2
Autentificare cu contul de Facebook
1 Comentariu
Sortare: Cronologic · Dupa popularitate
Cum naiba mai aveti tupeul sa dati vina pe rusi ca incearca sa influenteze alegeri pe aiurea, cind USofA pur si simplu DICTEZA cine sa fie presedinte!!!!